Alessandro De Carolis: Când Radio Vatican și-a găsit o „locuință” stabilă
12.02.2021, Vatican (Catholica) - De la emițătorul activ în diferite locații la un Centru de producție distribuit pe cele șase etaje ale edificiului numit Palazzo Pio care, de 50 de ani, „privește” spre Castel Sant’Angelo. Iată istoria actualei „locuințe” a emițătorului pontifical relatată de jurnalistul Alessandro De Carolis, într-un articol de fond prilejuit de aniversarea a 90 de ani de la înființarea postului Radio Vatican.
La început a fost era tehnică. Unda hertziană care, în după-amiaza zilei de 12 februarie 1931, a transportat primul mesaj radiofonic al unui Papă – mesaj ajuns în întreaga lume – a reprezentat primul pas în evoluția realizării marconiene, edificată în spatele cupolei bazilicii San Pietro. Acest pas binecunoscut și deseori celebrat în cei 90 de ani de existență, a reprezentat de fapt prima din cele trei etape identificate de la fondare până în anii ’80.
Perioada știrilor radiofonice. Cel de-al doilea pas ar putea fi definit „perioada știrilor radiofonice”. La finele anilor ’50, Radio Vatican – care s-a consolidat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când a descoperit potențialul său nu doar în calitate de emițător al magisteriului pontifical dar și de mijloc de comunicare în masă – a pășit în era informației. În data de 1 ianuarie 1957 a apărut primul număr al publicației „Radiojurnal”. Publicația reprezenta o emisiune radiofonică în șapte limbi și un buletin de știri tipărit. După un deceniu, și-a făcut apariția cea de-a treia eră, ale cărei orizonturi au fost deschise de Papa Paul al VI-lea, Pontiful „jurnalist”.
Informație și opinie. În 1966, la începutul verii, Papa Montini a mers în vizită la Centrul de transmisie din Santa Maria di Galeria, mică localitate rurală de la periferia Romei. Cardinalul Arhiepiscop de New York, Mons. Francis Joseph Spellman, și asociația Cavalerii lui Columb au donat Vaticanului, două emițătoare de unde scurte. Papa Paul al VI-lea, care cunoștea bine valoarea informațiilor – tatăl său a condus timp de mulți ani cotidianul catolic din Brescia „Il Cittadino”, iar el, în calitate de pontif, promulgase cu trei ani înainte, în 1963, decretul conciliar „Inter Mirifica” privind mijloacele de comunicare în masă – profită de circumstanța inaugurării celor două aparate – pentru a oferi o indicație clară. Radio Vatican – spune Papa Paul al VI-lea în esență – nu este doar megafonul gigantic al vocilor Papilor, ci trebuie să fie și un instrument incisiv de opinie.
Nu doar tehnologie. Există un pasaj din discursul rostit de Papa Paul al VI-lea, la 30 iunie 1966, care are caracteristica unei pietre fundamentale. Vorbind despre intenția de a oferi Radioului „noi îmbunătățiri și o nouă dezvoltare”, Papa Montini precizează că se referă în special la „sectorul programelor” care sunt, spune el, „principala parte a activității legată de Radio: adică scopul său, întrebuințarea sa, utilitatea sa efectivă”. „Ar fi inutil” – spunea Papa Paul al VI-lea – „să avem un instrument magnific, dacă nu am ști să îl folosim în mod magnific”. Discursul respectiv conține referința la un proiect care are valoarea unei promisiuni. „Vom spune doar aici” – adaugă Papa Montini – „că se studiază un proiect organic pentru extinderea programelor radioului nostru”.
Papa Paul al VI-lea se gândea la un fel de redacție amplă, structurată în mod omogen, care să pună diferitele secțiuni lingvistice în condiția de a lucra cot la cot. De fapt, din acel moment, se schimbă centrul de greutate al postului Radio Vatican. Dacă înainte funcția de director general era acoperită de directorul tehnic, acum cel chemat să conducă Radioul trebui să aibă familiaritate cu proiectele editoriale. Este începutul unei forțe centripete în întregul sistem de producție mediatică a emițătorului, care pregătește înființarea unui sediu centralizat.
Schimbări de sediu. La sfârșitul anului 1967, programele Radio Vatican erau transmise cu regularitate în 32 de limbi. Însă sediile de transmisie erau împrăștiate în jurul Vaticanului. Începând din iunie ’67, direcțiunea și birourile redacțiilor s-au mutat în masă de la fostul sediu Petriano (unde se aflau din 1959) la sediul temporar din Palazzo Torlonia, din Via della Conciliazione. Însă, începând din 1969, conducerea Radioului a optat pentru actualul sediul – Palazzo Pio – construit între anii 1948-1950, după proiectul arhitecților Piacentini și Spaccarelli, numit Palazzo Pio în onoarea papei Pius al XII-lea.
1970 va reprezenta anul de cotitură care va marca mutarea, la alte sedii, a asociațiilor catolice din Vatican care activau în Palazzo Pio. Au loc lucrări de renovare și de echipare adecvată a edificiului, cu camere de control, studiouri de înregistrare și alte echipamente necesare. La 1 ianuarie 1970, primele programe încep să funcționeze în noua clădire, denumită „Centrul de producție” și, la sfârșitul lunii, pe 29 ianuarie, secretarul de stat, cardinalul Jean Villot, vine la Palazzo Pio pentru a prezida inaugurarea primului Centru radiofonic.
Activitatea radiofonică în Palazzo Pio. Spre deosebire de momentul prezent, în primii ani, intrarea în clădire se făcea din Via della Conciliazione. Între timp, lucrările care au continuat rapid, au permis conectarea dintre Palazzo Pio și Palazzina Leone XIII (primul sediu al Radioului realizat de Marconi, situat în Grădinile Vaticanului). În 1972 are loc distribuirea spațiilor din noul sediu diferitelor sectoare – editorial, tehnic și administrativ – prinzând astfel contur noua fizionomie a Radioului, cu diferitele redacții lingvistice și muzicale, cu biblioteca și serviciul de documentare, cu studiourile de înregistrare și birourile dedicate serviciilor tehnice. Succesiv a fost înființată arhiva sonoră care păstrează înregistrările pontifilor. Odată cu noul sediu, s-ar putea spune că Radio Vatican și-a găsit o locuință stabilă, ce a marcat un nou început. Primul Papă care a pus piciorul în sediul postului Radio Vatican din Palazzo Pio a fost Papa Ioan Paul al II-lea, vizita având loc la 5 februarie 1980. (Anca Mărtinaș pentru Vatican News România)
