Gratuit în Postul Mare: Parusia – Biblia și Liturghia
24.02.2021, Steubenville (Catholica) - „Unde găsim Liturghia în Biblie? Care este relația dintre cele două? În zece lecții atent lucrate vizual, Parusia: Biblia și Liturghia răspunde la aceste întrebări și nu numai. Centrul Sf. Paul vă invită să descoperiți de ce liturgia este o temă majoră care traversează întreaga Biblie, de la Geneză până la Cartea Apocalipsei. Nu ne vom opri doar la Lege, la Profeți și la viața și învățăturile lui Isus, ci ne vom baza și pe Învățătorii Bisericii pentru a înțelege mai bine Liturghia. Vom vedea că Noul Testament este ascuns în cel Vechi, că Vechiul Testament este revelat în cel Nou și de ce amândouă indică direct spre Liturghie, semnul Noului Legământ.”
Astfel se prezintă cel mai nou program video-catehetic produs de Centrul Sf. Paul din Statele Unite ale Americii. Programul a fost lansat în Miercurea Cenușii, când au fost publicate online episoadele 1 și 2. Astăzi au fost publicate episoadele 3 și 4, toate fiind disponibile până miercurea viitoare (când vor fi disponibile pentru o săptămână episoadele 3-4-5-6, apoi 5-6-7-8 ș.a.m.d.). Episoadele au subtitrare și în limba română, pe lângă engleză și spaniolă. Prezentatorul seriei de 10 episoade este cunoscutul biblist Scott Hahn, dintre multele sale cărți câteva apărând în traducere la Editura Galaxia Gutenberg din Târgu Lăpuș (ex: Drumul nostru spre Biserica Romei; Un tată care își ține promisiunile; Catolicii şi Noua Evanghelizare. Ghid de activitate misionară).
Iată titlurile celor 10 lecții: 1. Cultul biblic este ritualic și sacrificial; 2. Legământ și comuniune; 3. Noul Testament: document sau Sacrament? 4. Liturghia în Vechiul Testament; 5. Liturghia în Evanghelii; 6. Liturghia în Fapte și în scrisorile neotestamentare; 7. Liturghia ca raiul pe pământ: Evrei și Apocalipsa; 8. O călătorie biblică prin Liturgia cuvântului; 9. O călătorie biblică prin Liturgia euharistică; 10. Parusia: Prezența reală și A doua venire. Pentru a urmări episoadele vizitați pagina stpaulcenter.com/streaming/.