Andrea Tornielli: Repornirea de la Abraham pentru a ne recunoaște ca frați
03.03.2021, Vatican (Catholica) - Papa Francisc va pleca în cea mai dificilă și importantă călătorie apostolică din pontificatul său, a cărei semnificație este, în primul rând, apropierea de creștini și sprijinul în vederea reconstruirii țării, devastată de războaie și terorism, precum și mâna întinsă fraților musulmani. Prin această călătorie, se împlinește visul Papei Ioan Paul al II-lea – scrie directorul editorial Andrea Tornielli, într-un articol de fond dedicat călătoriei apostolice a Papei Francisc în Irak, cu desfășurare între 5 și 8 martie a.c. Iată editorialul:
Creștinii irakieni așteaptă vizita unui Papă de 22 de ani. Era în 1999 când Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea a planificat un scurt, dar semnificativ pelerinaj în Urul caldeenilor, prima etapă a călătoriei jubiliare în locurile mântuirii. El a vrut să înceapă de la Abraham, părintele comun recunoscut de evrei, creștini și musulmani. Au fost numeroși cei care l-au sfătuit pe vârstnicul Pontif polonez să renunțe la această călătorie care risca să întărească poziția lui Saddam Hussein, aflat încă la putere după primul război din Golful Persic. Papa Wojtyla a rămas ferm în dorința sa, în ciuda încercărilor de a-l descuraja, în special din partea Statelor Unite. Însă, în cele din urmă, acea călătorie rapidă, cu natură absolut religioasă, nu a fost realizată din cauza opoziției președintelui irakian.”
În 1999, țara era deja în genunchi din cauza războiului sângeros împotriva Iranului (1980-1988) și a sancțiunilor internaționale, în urma invaziei Kuweitului și a primului război din Golful Persic. Numărul creștinilor din Irak era atunci de peste trei ori mai mare față de astăzi. Călătoria ratată a Papei Ioan Paul al II-lea a rămas o rană deschisă. Papa Wojtyla s-a exprimat cu forță împotriva celei de-a doua expediții militare occidentale în această țară, a războiului fulger din 2003, care s-a încheiat cu răsturnarea guvernului lui Saddam. La rugăciunea „Angelus” din 16 martie, el a spus: „Aș dori să le reamintesc țărilor membre ale Organizației Națiunilor Unite și, în special, celor care alcătuiesc Consiliul de Securitate, că utilizarea forței reprezintă ultima soluție, după ce au fost epuizate toate celelalte soluții, conform cu însăși principiile bine-cunoscute ale Cartei ONU”. Apoi, în cadrul apelurilor succesive rugăciunii antifonului marian a spus: „Eu aparțin acelei generații care a trăit cel de-al doilea război mondial și a supraviețuit. Am datoria să le spun tuturor tinerilor, celor mai tineri decât mine, care nu au trăit această experiență: ‘Să nu mai fie război’, după cum a spus Papa Paul al VI-lea în prima sa vizită la Națiunile Unite. Pentru aceasta trebuie să facem tot posibilul!”
A rămas neascultat de acei „tineri” care au purtat război și nu au fost în măsură să construiască pacea. Irakul a fost lovit de terorism, prin atacuri, bombe, devastări. Țesutul social s-a destrămat. Și, în 2014, țara a văzut afirmarea autoproclamatului Stat Islamic – ISIS. Din nou, devastări, persecuții, violență, cu forțe regionale și internaționale angajate în luptă pe teritoriul irakian și cu multiplicarea milițiilor scăpate de sub control. Prețul a fost plătit de populația lipsită de apărare, cu un cost ridicat constând în vieți omenești și printr-o populație divizată în funcție de apartenența etnică și religioasă. Privind la situația irakiană, se constată pe deplin concretețea și realismul cuvintelor pe care Papa Francisc a voit să le graveze în ultima sa enciclică „Fratelli tutti”. „Nu ne mai putem gândi la război ca la o soluție, deoarece riscurile vor fi întotdeauna mai mari decât utilitatea ipotetică care i se atribuie. În fața acestei realități, astăzi este foarte dificilă susținerea criteriilor raționale dezvoltate în alte secole pentru a vorbi despre un posibil ‘război drept’. Să nu mai fie război! … Fiecare război lasă lumea în condiții mai rele decât a găsit-o. Războiul este un eșec al politicii și al umanității, o predare rușinoasă, o înfrângere în fața forțelor răului.”
De-a lungul anilor, sute de mii de creștini au fost constrânși să își părăsească locuințele pentru a căuta refugiu în străinătate. Într-o țară a evanghelizării timpurii, a cărei Biserică foarte antică are origini care datează din perioada predicării apostolice, azi creștinii așteaptă vizita Papei Francisc ca pe o gură de aer proaspăt. Papa își anunțase cu mult timp în urmă voința de a merge în Irak pentru a-i mângâia, urmând unica ‘geopolitică’ care îl interesează: de a-și manifesta apropierea față de cei care suferă și de a favoriza prin prezența sa, procesele de reconciliere, de reconstrucție și de pace. Din acest motiv, în ciuda riscurilor asociate pandemiei și securității, în ciuda recentelor atentate, Papa Francisc a menținut până acum în agenda sa hotărârea de a nu îi dezamăgi pe toți acei irakieni care îl așteaptă. Centrul primei călătorii internaționale, după cincisprezece luni de blocare forțată din cauza efectelor noului coronavirus, va fi prezența la Ur, orașul de unde a plecat patriarhul Abraham. Va fi o ocazie de a se ruga împreună cu credincioși aparținând altor credințe religioase, îndeosebi musulmani, pentru a redescoperi motivele unei coexistențe dintre frați, astfel încât să se reconstruiască un țesut social dincolo de facțiuni și grupuri etnice și pentru a lansa un mesaj Orientului Mijlociu și lumii întregi. (Anca Mărtinaș pentru Vatican News România)
