Petru Ciobanu: Crinul cu parfum de sfințenie
03.03.2021, Iași (Catholica) - La Editura Sapientia din Iași a apărut recent cartea: Crinul cu parfum de sfințenie. Viața sfântului Ludovic, regele Franței, scrisă de pr. dr. Petru Ciobanu. Cartea apare în colecția „Viețile sfinților”, în formatul 14×20, are 395 pagini și poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum și de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 30 lei. Cităm câteva fragmente de prezentare, aparținând chiar autorului cărții.
La 25 august 2020 s-au împlinit 750 de la moartea pe pământ străin, departe de țara natală, a uneia dintre cele mai strălucite figuri ale Evului Mediu, regele care întruchipează în sine idealul cavalerului lui Isus Cristos, Sfântul Ludovic al IX-lea al Franței (1226-1270), pe care Biserica Catolică îl comemorează la aceeași dată a nașterii sale pentru cer. De ce l-am ales anume pe Sfântul Ludovic? Pentru a răspunde, voi cita mai întâi din Studiile istorice ale lui Chateaubriand:
„Fiecare epocă istorică are un om care o reprezintă: sfântul Ludovic este omul-model al Evului Mediu; acesta este un legislator, un erou și un sfânt… Fie că Ludovic luptă pe podul de la Taillebourg sau la Mansurah, fie că, într-o bibliotecă, dă cont celor care-l întreabă despre conținutul unei cărți; fie că dă audiențe publice sau judecă diferendele la Poarta șesului sau sub stejarul din Vincennes, fără paji sau gărzi; fie că rezistă acțiunilor papei; fie că principi străini îl aleg drept arbitru; fie că moare pe ruinele Cartaginei, nu se știe ce este mai mult de admirat: cavalerul, clericul, patriarhul, regele sau omul.”
La aceste cuvinte ale lui Chateaubriand adaug propriile mele considerații. Sunt un istoric îndrăgostit de Evul Mediu, acel Ev Mediu atât de des desconsiderat tocmai din cauză că nu este sau nu se vrea a fi cunoscut, pentru că mai persistă încă prejudecata renascentistă și iluministă că este o epocă a secolelor întunecate. Dimpotrivă, este o perioadă a strălucirii – și spunând aceasta nu vreau să îi neg și părțile obscure -, a exaltării religiosului, este perioada cavalerismului în diversele sale aspecte, nu doar cel războinic, a nașterii romanelor, a scolasticii; este perioada nașterii Europei așa cum o știm astăzi. Este evul simfoniilor în piatră, al acelor catedrale gotice care-și înalță semeț turnurile spre cer, pentru a îndrepta ochii trupului și ai credinței spre cer, și fără de care Europa ar fi mult mai săracă. Și oare nu este Sainte-Chapelle a Sfântului Ludovic punctul culminant al acestei arte gotice care știe să scufunde omul în lumina multicoloră a vitraliilor, dar mai ales să-l înalțe, asemenea sfântului Ludovic, „de la grija regatului pământesc, la slava împărăției cerești”? Și dacă am ales să parcurg această lume pe calea istoricului, iar apoi și pe cea a preotului, se datorează în parte acestui Ev Mediu impregnat de credință.
Ludovic al IX-lea a fost o personalitate complexă, ale cărei trăsături de bază doresc să le prezentăm în paginile care urmează, fără a avea nicidecum pretenția de a propune o lucrare istorică în strictul sens al termenului, pentru că uneori vor ieși la suprafață sentimentele proprii față de acest sfânt, împletite cu hagiografia. Nu este nici o lucrare strict hagiografică, pentru că cititorul va fi nevoit să pătrundă și prin labirinturile istoriei, iar istoria nu este doar poveste adevărată, ci poate fi uneori și o relatare amorfă, lipsită de savoarea unei hagiografii sau a unei legende. Iar, sfântul Ludovic nu este o legendă! Și chiar dacă este un sfânt, rămâne a fi un om, iar orice om are istoria lui, care se împletește cu istoria altor oameni, iar în cazul lui și cu istoria unui regat și a ceea ce era dincolo de el.
Ludovic a știut să învețe de la cei dinaintea sa ce înseamnă a purta coroana crinilor, ce înseamnă a fi uns. De aici și dorința lui tot mai arzătoare de a i se asemăna tot mai mult Celui Uns de Tatăl ceresc, lui Cristos, de dragul căruia a trăit, a luptat, a guvernat. Iar cele două cruciade care i-au marcat viața și, putem spune, i-au jalonat-o, reprezintă expresia cea mai înaltă a setei sale după Ierusalimul ceresc. „Ierusalim, Ierusalim”, au fost ultimele sale cuvinte rostite în această lume. Sper ca această carte, cu toate limitele inerente acestei prime încercări de a prezenta istoric și hagiografic viața unui sfânt, să ne ajute să crească în noi dorința care îl consuma pe Ludovic al IX-lea, aceea după Ierusalimul ceresc.
