Al 53-lea Congres Euharistic Internațional se va desfășura în 2024 în Ecuador
20.03.2021, Vatican (Catholica) - Următorul Congres Euharistic, după cel care este acum în pregătire în Ungaria, va fi dedicat Americii Latine și valorii Euharistiei pentru evanghelizare. În Ecuador, în Arhidieceza de Quito, după cum a aprobat Papa Francisc, se va desfășura al 53-lea Congres Euharistic Internațional, în anul 2024, „cu ocazia celei de-a 150-a aniversări a consacrării acestei nobile țări Preasfintei Inimi a lui Isus”. Anunțul, făcut într-un comunicat al Comitetului Pontifical pentru Congresele Euharistice Internaționale, vorbește și despre obiectivul acestei „mari reuniuni eclesiale” de a manifesta „fecunditatea Euharistiei pentru evanghelizare și reînnoirea credinței în continentul latino-american”.
Între timp, amintește Comitetul, continuă pregătirile pentru apropiatul Congres Euharistic Internațional din Budapesta, Ungaria, din perioada 5-12 septembrie 2021, la care, potrivit anunțului din cadrul conferinței de presă din avion, de la întoarcerea din Irak, va participa și Sfântul Părinte, prezidând Liturghia de încheiere. Episcopii maghiari și-au exprimat de îndată bucuria, citind în prezența Pontifului semnul unei puternice „încurajări spirituale”. În țara lor, aflată, ca întreaga lume, într-o gravă criză sanitară, nesiguranțele cu privire la viitor persistă dar pregătirile merg înainte, după cum a confirmat Cardinalul Peter Erdö, Arhiepiscop Mitropolit de Esztergom-Budapesta și primat al Ungariei. „Chiar dacă în acest moment la Budapesta Liturghiile cu prezența credincioșilor au fost suspendate din cauza pandemiei”, a spus el, „bisericile nu sunt închise și sunt oameni care vin să se roage în fața Preasfântului Sacrament. Este impresionant să vedem vedere câtă sete și câtă foame de Euharistie au oamenii”.