ÎPS Ioan Robu nu a fost colaborator sau lucrător al Securității
12.05.2021, București (Catholica) - Arhiepiscopia Romano-Catolică București dorește să dezmintă informațiile apărute în articolele publicate în mass-media, în perioada 10-11 mai 2021, potrivit cărora în dosarul nr. 6018/2/2020, prin sentința civilă nr. 740 din data de 10 mai 2021, un complet al Curții de Apel București, Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal ar fi constatat faptul că Mons. Ioan Robu, fostul Arhiepiscop Mitropolit de București, a avut calitate de lucrător al Securității. În primul rând, persoana judecată în dosarul nr. 6018/2/2020 NU este Monseniorul Ioan Robu. Este o confuzie regretabilă, fiind vorba de două persoane distincte, chiar dacă poartă același nume.
În al doilea rând, Arhiepiscopia Romano-Catolică București a mai emis anterior o declarație de presă pe această temă, precizând că în raport cu Securitatea Statului, Mons. Ioan Robu nu a fost nici colaborator, nici informator, dar foarte probabil a fost urmărit informativ și operativ, datorită funcției pe care o avea în Biserica Catolică. Mons. Ioan Robu a fost parte într-o serie de dosare prin care a contestat orice documente care ar fi atestat calitatea de colaborator sau lucrător al securității. Astfel, prin următoarele hotărâri judecătorești: decizia nr. 948/17.03.2017 a Curții de Apel București în dosarul 8354/2/2016, decizia nr. 4259/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în dosarul 8354/2/2016 și decizia 1562/2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în dosarul 2866/1/2019 se constată în mod definitiv și irevocabil că Mons. Ioan Robu nu a fost colaborator/lucrător al securității, după cum a atestat și CNSAS prin adeverința nr. 1663/14.06.2016.
Mons. Ioan Robu nu doar că nu a fost aservit Securității Statului, ci a înfruntat Securitatea, luptând pentru drepturile religioase ale cetățenilor catolici, pentru asigurarea unei bune desfășurări a activității Bisericii Catolice în România și pentru păstrarea identității catolice în țara noastră în acele vremuri grele. Având în vedere toate aceste informații, Arhiepiscopia Romano-Catolică București solicită publicarea dreptului la replică și actualizarea articolelor în care s-au folosit informații inexacte, prin care s-a adus un prejudiciu de imagine Mons. Ioan Robu, astfel încât cititorii să aibă acces la informații corecte și obiective. (pr. Tarciziu Șerban, purtător de cuvânt al ARCB)