Sanctuarul de la Fatima: Lumea are nevoie de un re-start spiritual
13.05.2021, Fatima (Catholica) - Cardinalul care a celebrat Liturghia la Sanctuarul de la Fatima, Portugalia, a declarat joi că lumea are nevoie de un „re-start spiritual”, precum și de reconstrucție economică după pandemie. Predicând în sărbătoarea Fecioarei de la Fatima, pe 13 mai, Cardinalul José Tolentino de Mendonça, arhivist și bibliotecar al Sfintei Biserici Romane, a spus că o recuperare financiară globală necesită o renaștere spirituală care să o însoțească. A spus: „La această răscruce de drumuri a istoriei, nu putem permite ca învierea speranței să coincidă numai cu preocuparea pentru expresia materială a vieții. Există, fără îndoială, o nevoie urgentă de a furniza alimente iar această sarcină exigentă, care este în esență una de reconstrucție economică, trebuie să unească și să mobilizeze societățile noastre.”
„Dar societățile noastre au nevoie și de un re-start spiritual. Nu putem trăi fără pâine, dar nu putem trăi doar cu pâine. Cele mai profunde momente de criză au fost întotdeauna depășite prin infuzarea unui suflu nou, propunându-se căi de transformare interioară și de reconstrucție spirituală. Acesta a fost mesajul de la Fatima, în acel îndepărtat an 1917, când lumea era cufundată în primul război chimic din istorie și într-unul dintre cele mai letale.” Cardinalul portughez, în vârstă de 55 de ani, a predicat la Liturghia celebrată la Sanctuarul Fecioarei de la Fatima, la aniversarea zilei din 1917 când trei păstorași – Lucia dos Santos, Francisco și Jacinta Marto – au avut parte de prima apariție a Sfintei Fecioare Maria.
Adresându-se unui număr redus de pelerini din cauza restricțiilor coronavirusului, Cardinalul a spus: „Ce a cerut Fecioara omenirii, prin intermediul păstorașilor? Rugăciune, pocăință și convertire, adică mijloacele concrete de reconstrucție interioară.” În timp ce predica, preoții și pelerinii au stat social distanțați în interiorul cercurilor marcate și în rânduri lungi, în timp ce o briză sufla peste sanctuar. Cardinalul a menționat că joi s-au împlinit 40 de ani de la încercarea de asasinare a Papei Ioan Paul al II-lea în Piața San Pietro. La un an după incident, pe 13 mai 1982, Papa polonez a călătorit în Portugalia pentru a mulțumi Fecioarei de la Fatima că i-a salvat viața.
Cardinalul a spus: „În urmă cu 39 de ani, Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea a prezidat Euharistia pentru a mulțumi Providenței divine în acest loc pe care Maica Domnului pare să îl fi ales într-un mod particular, pentru că viața lui a fost cruțată în atacul din Piața San Pietro din Roma. Și apelul Papei Ioan Paul al II-lea este acela că trebuie recunoscută în Fatima pregătirea unui nou timp spiritual.” Referindu-se la ultima enciclică a Papei Francisc, Fratelli tutti, Cardinalul a spus că reconstrucția post-pandemică necesită un profund sentiment de fraternitate. A spus: „Lumea, epuizată de această pandemie care încă are loc și care impune fiecăruia dintre noi să fim vigilenți și responsabili, nu este doar înfometată și însetată de normalitate: are nevoie de noi viziuni, de alte gramatici, are nevoie de noi să ne asumăm riscul de a avea vise”.
„Mai ales pentru tineri și pentru tinerii portughezi care se pregătesc să întâmpine Ziua Mondială a Tineretului în 2023, vreau să spun de la Fatima: în loc să vă fie frică, visați. Descoperiți că Dumnezeu este aliatul celor mai frumoase vise ale voastre. Îndrăzniți să visați o lume mai bună. Conștientizați că viitorul depinde de calitatea și de consistența viselor voastre.” A continuat: „În cele din urmă, mă îndrept spre voi, dragi pelerini. Și vreau să vă spun că mă simt nu numai aproape de voi toți, ci mă consider cu adevărat unul dintre voi.” În 2020, celebrările anuale din 13 mai de la Sanctuarul din Fatima au avut loc pentru prima oară fără prezența fizică a pelerinilor din cauza restricțiilor Covid-19.
Pelerinajul aniversar internațional din acest an la Fatima a început miercuri seara, cu Rozariul și cu o procesiune la lumina lumânărilor, în timp ce statuia Fecioarei de la Fatima a fost transportată de la Capela Aparițiilor până la zona de rugăciune în aer liber. Mons. Mendonça, poet și teolog care a primit însemnele purpurii în 2019, a prezidat apoi o celebrare a Cuvântului în prezența a aproximativ 7.500 de pelerini. Joi seara, Altarul Fecioarei de la Fatima va găzdui maratonul global de rugăciune pentru sfârșitul pandemiei. Rozariul va fi transmis în direct la ora 17:00, ora locală, pe site-ul Sanctuarului și pe canalul YouTube Vatican News. Încheindu-și predica , Mons. Mendonça a spus: „Noi pelerinii venim întotdeauna la Fatima cu mâinile goale. Dar de la Fatima, purtăm, trezit în noi, un vis. Fatima ne învață cum să iluminăm o lume care este în întuneric. Mulțumesc, Fecioară, pentru că ai făcut din acest loc o pârghie a umanității noastre. Un laborator fără uși sau pereți, întotdeauna deschis spre speranță! În tine, îl lăudăm pe Domnul care ne răscumpără de orice slăbiciune.”