Vizita președintelui argentinian la Papa Francisc
13.05.2021, Vatican (Catholica) - Papa Francisc l-a primit joi în audiență privată pe președintele argentinian Alberto Fernández, pentru prima dată de la legalizarea avortului în țara sa natală. Biroul de presă al Sfântului Scaun a declarat că Pontiful l-a primit pe președintele în vârstă de 62 de ani, membru al unui partid de centru-stânga, într-un birou adiacent Aulei Paul al VI-lea, dar nu a dezvăluit ce au discutat cei doi lideri. Fernández, care a fost ales președinte în octombrie 2019, a susținut un proiect de lege care legalizează avortul până în a 14-a săptămână de sarcină. Legea a intrat în vigoare pe 24 ianuarie.
Președintele, botezat catolic, a declarat în noiembrie 2020 că speră că Papa nu va fi supărat în legătură cu această schimbare, pe care susținătorii avortului au considerat-o istorică, deoarece Argentina este cea mai mare țară din America Latină care a legalizat această practică. La 31 ianuarie 2020, la câteva luni după ce a câștigat alegerile prezidențiale, Fernández a călătorit la Roma pentru a se întâlni cu Papa Francisc, care nu a mai vizitat Argentina de la alegerea sa ca Episcop al Romei, în 2013. Biroul de presă al Sfântului Scaun a declarat că, după audiența papală de joi, Fernández s-a întâlnit cu Cardinalul Pietro Parolin, secretarul de stat al Vaticanului, și cu Arhiepiscopul Paul Richard Gallagher, secretar pentru relațiile cu statele.
Citim în comunicat: „În timpul discuțiilor cordiale cu superiorii Secretariatului de Stat, s-a exprimat aprecierea pentru relațiile bilaterale bune care există și intenția de a dezvolta în continuare colaborarea în domenii de interes reciproc. S-a discutat de asemenea despre situația din țară, cu referire în special la unele probleme precum gestionarea situației de pandemie, criza economică și financiară și lupta împotriva sărăciei, menționând, în acest context, contribuția semnificativă pe care Biserica Catolică o are de oferit și continuă să o asigure.”
