Festivitatea de absolvire a Promoției 2021 a FTGC, Departamentul Oradea
08.06.2021, Oradea (Catholica) - Pentru studenții și masteranzii absolvenți ai Departamentului Oradea al Facultății de Teologie Greco-Catolică din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” Cluj Napoca, ziua de sâmbătă 5 iunie 2021, a fost una specială. A fost ziua în care a răsunat ultimul sunet de clopoțel, o ocazie fericită de a aduce prinos de laudă bunului Dumnezeu pentru tot darurile primite, o ocazie de a-și exprima deplina recunoștință și respectul față de toți cei care au contribuit de-a lungul anilor la formarea intelectuală și spirituală a studenților facultății noastre.
Festivitatea a început prin celebrarea Sfintei Liturghii Arhierești, celebrată de Preasfinția Sa Virgil Bercea, alături de un sobor de preoți, cei mai mulți fiind formatori și profesori ai facultății noastre, cât și preoți parohi ai studenților seminariști. În cuvântul de învățătură, PS Virgil a subliniat importanța urmării modelului Hristos în viața fiecăruia, cerându-le absolvenților să aibă mereu prezent în mintea și în inima lor modelul lui Hristos – „lumina lumii care din iubire luminează pe tot omul ce vine în lume”. Astfel, fiecare om trebuie să răspundă chemării și vocației sale pentru a căuta și găsi fericirea și împlinirea. Ca de fiecare dată, Preasfinția Sa a fost în mijlocul absolvenților, oferindu-le încurajări pentru noua etapă a vieții și binecuvântarea sa arhierească.
Evenimentul, date fiind condițiile actuale, în conformitate cu reglementările legale, a continuat în curtea Facultății de Teologie Greco-Catolică și a Seminarului „Sfinții Trei Ierarhi”, unde, în prezența rudelor, a prietenilor, a cunoscuților, a invitaților, a profesorilor și a formatorilor, absolvenții s-au prezentat, cu zâmbete pe față, cântând „Gaudeamus Igitur”. Programul festivității de absolvire a fost moderat de lect. univ. dr. Ionuț Mihai Popescu – directorul de Departament, care, pentru ultima dată în acest an, a făcut strigarea catalogului pentru absolvenții celor două secțiuni. A luat mai apoi cuvântul pr. dr. Cristian Barta, Decanul Facultății de Teologie, mulțumindu-le studenților pentru răbdarea, dragostea de carte și respectul de care au dat dovadă de-a lungul anilor de studiu.
Dr. prof. univ. Radu Ioan Mureșan a ținut cursul festiv pentru studenții și masteranzii absolvenți prin prezentarea Frumosului și argumentarea „De ce?”-ului existențial al nostru, al tuturor, punctând nevoia spiritului de a fi cultivat, mai ales prin continuarea și nu abandonarea studiului personal, precum și al unei aplecări mai mari către carte, ca mijloc material de îmbogățire culturală și spirituală în detrimentul exploziei de informații virtuale, extrem de invazivă azi în viața noastră, dar care nu contribuie la meditație, aprofundare și formarea bazelor viitoarelor idei. Domnia sa a subliniat, de asemenea, necesitatea orientării studenților teologi pentru studiu continuu în vederea dobândirii unei condiții intelectuale și teologice cât mai elevate, de a deveni oamenii cu pregătire teologică cât mai bună, atât de necesari Bisericii noastre astăzi.
La finalul cursului, reprezentanții absolvenților, Sergiu Chiriloaei, pentru nivelul licență, și Traian Ostahie, pentru nivelul masterat, și-au exprimat în intervențiile lor, bucuria de a trăi aceste momente de încheiere cu bine a studiilor, mulțumindu-le profesorilor, coordonatorilor, formatorilor, familiei și prietenilor pentru tot sprijinul acordat pe tot parcursul lor academic. A urmat înmânarea „cheii deschiderii drumurilor”. Reprezentantul anului III și al studenților Facultății noastre, Chivari Alex-Dominic, a preluat de la reprezentantul absolvenților acest simbol, care, în scurtul său discurs, a arătat că în numele colegilor se simte onorat, sperând că se va putea ridica la înălțimea așteptărilor și a subliniat că, în același timp, aceasta obligă de a duce mai departe, cu onoare, tradiția acestei instituții de învățământ superior confesional, instituție care accentul pe respectarea valorilor de adevăr, respect și iubire frățească.
În finalul festivității, absolvenților le-au fost înmânate diplomele de absolvire și au fost exprimate încă odată mulțumiri pentru întreaga lor activitate academică. Sfârșitul de an universitar este un moment de final, dar și un nou început. Este momentul când, toate cele acumulate pe băncile facultății, urmează a fi puse în practică și vor legitima valoarea câștigată în timpul studiilor de licență și master. De acum încolo nu vor mai fi notele care să judece, mai mult sau mai puțin obiectiv, valoarea, ci vor fi proiectele în lumea reală, proiecte în care, cei care au absolvit, vor oferi valoare lucrurilor și oamenilor, în drumul lor de realizare personală, prin muncă asiduă și angajament deplin. Bunul Dumnezeu să îi însoțească pe toți absolvenții pe parcursul lor viitor, iar Preacurata Fecioară Maria să vegheze asupra tuturor! (Dominic Chivari pentru biroul de presă al Eparhiei de Oradea)
