Papa Francisc: Diferența între a-l cunoaște și a-l recunoaște pe Isus
04.07.2021, Vatican (Catholica) - Există o diferență între a-l cunoaște pe Isus (a avea o idee despre EL, a-l ști superficial) și a-l recunoaște pe Isus, cine este El cu adevărat. Aceasta a fost una dintre ideile explorate de Papa Francisc la întâlnirea de astăzi cu credincioșii din Piața San Pietro, pentru rugăciunea „Îngerul Domnului”. Iată alocuțiunea papală de după rugăciune, tradusă de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro.
Iubiți frați și surori, bună ziua!
Evanghelia din această duminică (Mc 6,1-6) ne relatează necredința consătenilor lui Isus. El, după ce a predicat în alte sate din Galileea, trece din nou pe la Nazaret, unde a crescut împreună cu Maria și Iosif; și, într-o sâmbătă, începe să învețe în sinagogă. Mulți, ascultându-l, se întreabă: „De unde îi vine toată această înțelepciune? Dar nu este El fiul lemnarului și al Mariei, adică al vecinilor noștri pe care îi cunoaștem bine?” (cf. v. 1-3). În fața acestei reacții, Isus afirmă un adevăr care a intrat și în înțelepciunea populară: „Un profet nu este disprețuit decât în patria lui, printre rudele sale și în casa lui” (v. 4). Spunem aceasta de atâtea ori.
Să ne oprim asupra atitudinii consătenilor lui Isus. Am putea spune că ei îl cunosc pe Isus, dar nu îl recunosc. Există diferență între a cunoaște și a recunoaște. De fapt, această diferență ne face să înțelegem că putem să cunoaștem diferite lucruri despre o persoană, să ne facem o idee, să ne încredem în ceea ce ne spun alții, eventual să o întâlnim uneori în cartier, însă toate acestea nu sunt suficiente. Este vorba de un a cunoaște aș spune obișnuit, superficial, care nu recunoaște unicitatea acelei persoane. Este ceva ce riscăm cu toții: credem că știm multe despre o persoană, și ceea ce este mai rău e că o etichetăm și o închidem în prejudecățile noastre. În același mod, consătenii lui Isus îl cunosc de treizeci de ani și cred că știu totul! „Dar acesta nu este băiatul pe care l-am văzut crescând, fiul lemnarului și al Mariei? Dar de unde îi vin aceste lucruri?” Neîncrederea. În realitate, nu și-au dat seama niciodată despre cine este Isus cu adevărat. Se opresc la exterioritate și refuză noutatea lui Isus.
Și aici intrăm tocmai în miezul problemei: când facem să prevaleze comoditatea obișnuinței și dictatura prejudecăților, este greu să ne deschidem la noutate și să ne lăsăm uimiți. Noi controlăm, cu obișnuința, cu prejudecățile. Ajungem ca adesea din viață, din experiențe și chiar din persoane să căutăm numai confirmări pentru ideile noastre și pentru schemele noastre, pentru nu trebui niciodată să ne trudim să schimbăm. Și aceasta se poate întâmpla și cu Dumnezeu, chiar nouă celor care credem, nouă celor care credem că îl cunoaștem pe Isus, că deja știm atât de mult despre El și că ne este suficient să repetăm lucrurile din totdeauna. Și acest lucru nu este suficient, cu Dumnezeu. Dar fără deschidere la noutate și mai ales – ascultați bine – deschidere față de surprizele lui Dumnezeu, fără uimire, credința devine o litanie obosită care se stinge lent și devine o obișnuință, o obișnuință socială. Am spus un cuvânt: uimirea. Ce este uimirea? Uimirea este tocmai atunci când are loc întâlnirea cu Dumnezeu: „L-am întâlnit pe Domnul”. Să citim evanghelia: de atâtea ori, oamenii care îl întâlnesc pe Isus și îl recunosc simt uimirea. Și noi, cu întâlnirea cu Dumnezeu, trebuie să mergem pe această cale: să simțim uimirea. Este precum certificatul de garanție că acea întâlnire este adevărată, nu este obișnuință.
La sfârșit, de ce consătenii lui Isus nu îl recunosc și nu cred în El? De ce? Care este motivul? Putem spune, în cuvinte puține, că nu acceptă scandalul Întrupării. Nu îl cunosc, acest mister al Întrupării, dar nu acceptă misterul. Nu știu aceasta, însă motivul este inconștient și simt că este scandalos ca imensitatea lui Dumnezeu să se reveleze în micimea trupului nostru, ca Fiul lui Dumnezeu să fie fiul lemnarului, ca divinitatea să se ascundă în umanitate, ca Dumnezeu să locuiască în chipul, în cuvintele, în gesturile unui simplu om. Iată scandalul: întruparea lui Dumnezeu, concretețea sa, „cotidianitatea” sa. Și Dumnezeu s-a făcut concret într-un om, Isus din Nazaret, s-a făcut însoțitor de drum, s-a făcut unul dintre noi. „Tu ești unul dintre noi”: a spune aceasta lui Isus este o rugăciune frumoasă! Și pentru că este unul dintre noi ne înțelege, ne însoțește, ne iartă, ne iubește mult. În realitate, este mai comod un dumnezeu abstract, distant, care nu se amestecă în situații și care acceptă o credință îndepărtată de viață, de probleme, de societate. Și totuși ne place să credem într-un dumnezeu „cu efecte speciale”, care face numai lucruri excepționale și dă mereu emoții mari. În schimb, iubiți frați și surori, Dumnezeu s-a întrupat: Dumnezeu este umil, Dumnezeu este duios, Dumnezeu este ascuns, se apropie de noi locuind în normalitatea vieții noastre zilnice. Și atunci, ni se întâmplă ca și consătenilor lui Isus, riscăm ca, atunci când trece, să nu îl recunoaștem. Spun din nou acea frumoasă frază a Sfântului Augustin: „Mi-e frică de Domnul, atunci când trece”. Dar, Augustin, de ce îți este frică? „Îmi este frică să nu îl recunosc. Îmi este frică de Domnul când trece. Timeo Dominum transeuntem.” Nu îl recunoaștem, ne scandalizăm de El. Să ne gândim cum este inima noastră cu privire la această realitate.
Acum, în rugăciune, să îi cerem Sfintei Fecioare Maria, care a primit misterul lui Dumnezeu în cotidianitatea din Nazaret, să avem ochi și inimă libere de prejudecăți și să avem ochi deschiși la uimire: „Doamne, fă să te întâlnesc!” Și atunci când îl întâlnim pe Domnul este această uimire. Îl întâlnim în normalitate: ochi deschiși la surprizele lui Dumnezeu, la prezența sa umilă și ascunsă în viața de fiecare zi.
După Angelus, Sfântul Părinte a spus următoarele:
Iubiți frați și surori,
Din iubita națiune Eswatini, în sudul Africii, vin știri despre tensiuni și violențe. Îi invit pe cei care dețin responsabilități și pe cei care manifestă propriile aspirații pentru viitorul țării la un efort comun pentru dialog, reconciliere și refacerea pașnică a diferitelor poziții. Și sunt bucuros să anunț că de la 12 la 15 septembrie, cu ajutorul lui Dumnezeu, voi merge în Slovacia pentru a face o vizită pastorală. În după-amiaza zilei [de 12]. Sunt bucuroși slovacii, acolo! [în piață sunt prezenți numeroși pelerini slovaci]. Mai întâi [în dimineața din aceeași duminică, 12 septembrie], la Budapesta, voi concelebra Liturghia de încheiere a Congresului Euharistic Internațional. Mulțumesc din inimă celor care pregătesc această călătorie și mă rog pentru ei. Să ne rugăm toți pentru această călătorie și pentru persoanele care lucrează pentru a o organiza.
Și vă salut cu afect pe toți, romani, pelerini din Italia, din diferite țări, în special pe slovaci! Îndeosebi, salut grupurile de credincioși din Cosenza, Crotone, Morano Calabro și Ostuni. Urez tuturor o duminică frumoasă. Și vă rog, nu uitați să vă rugați pentru mine. Mulțumesc! Ciao!
