Episcopii Arhidiecezei de București la funeraliile pr. Ilieș Sociu

22.07.2021, București (Catholica) - Miercuri, 21 iulie 2021, la ora 11:00, la Cimitirul Bellu Catolic din București au avut loc funeraliile pr. Ilieș Sociu, preot din Arhidieceza de București, mutat la cele veșnice la pe data de 19 iulie 2021, la vârsta de 80 de ani. Ultima slujire a părintelui Sociu a fost de preot colaborator la parohia Sfânta Maria a Harurilor – Bărăția, din București. Marți, 20 iulie, a fost celebrată o Sfântă Liturghie cu recviem la care membrii comunității au avut ocazia de a se ruga pentru sufletul răposatului părinte.
Sfânta Liturghie a înmormântării a fost prezidată în biserica Sf. Tereza a Pruncului Isus de ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București; au concelebrat ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit emerit, PS Cornel Damian, Episcop auxiliar de București și 50 de preoți din Arhidieceza de București. Membrii familiei și un număr semnificativ de credincioși s-au adunat pentru a-l petrece pe ultimul drum pe părintele Ilieș Sociu, care a slujit în Arhidieceza de București timp de 55 de ani.
În cadrul predicii, ÎPS Aurel Percă a vorbit despre slujirea plină de râvnă pe care părintele Ilieș a îndeplinit-o atâta timp în Arhidieceză, mulțumind familiei care l-a oferit Bisericii și îndemnându-i pe cei prezenți să înalțe rugăciuni pentru sufletul Părintelui. La finalul Sfintei Liturghii, procesiunea s-a îndreptat spre parcela preoților din Cimitirul Bellu Catolic. După binecuvântarea mormântului, ca semn de speranță, s-a intonat cântarea „Cristos a înviat!” (foto: Cristian Dumitrache)