Regulile privind Covid-19 relaxate pentru venirea Papei în Slovacia
08.09.2021, Bratislava (Catholica) - Autoritățile din Slovacia relaxează regulile Covid-19 pentru a permite mai multor catolici să îl vadă pe Papa Francisc în timpul călătoriei sale din 12-15 septembrie în țară. Accesul la evenimentele papale nu se va mai limita la cei complet vaccinați, ci va fi deschis și persoanelor cu un rezultat negativ recent al testului sau cu dovada recuperării din boală în ultimele 180 de zile, a anunțat site-ul Conferinței Episcopilor din Slovacia pe 4 septembrie. Episcopii locali au acceptat fără tragere de inimă să limiteze adunările papale la cei complet vaccinați, pe fondul îngrijorărilor că vizita va contribui la un al treilea val al virusului. Dar un purtător de cuvânt al Bisericii a declarat luna trecută că cerința a stârnit mari bătăi de cap pentru organizatorii călătoriei ce va avea opriri în patru orașe.
Pr. Martin Kramara, purtătorul de cuvânt al Conferinței Episcopilor Slovaci, a declarat că Episcopii au fost de acord cu această condiție, deoarece alternativa era limitarea evenimentelor papale la doar 1.000 de persoane. Potrivit presei locale, el a precizat luna trecută că interesul pentru vizită a părut mai mic decât se aștepta. Rapoartele au sugerat că evenimentele vor avea prezență la doar 13% din capacitatea lor, cu 57.000 de persoane înregistrate până în 2 septembrie pentru a fi cu Papa, într-o țară de 5,5 milioane de oameni, dintre care 62% sunt catolici. Slovacia are una dintre cele mai scăzute rate de vaccinare împotriva Covid-19 din Europa: doar 51,3% din populație a primit cel puțin o doză de vaccin până pe 6 septembrie, potrivit Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor.
Un sondaj al Academiei Slovace de Științe din iulie a constatat că 36% dintre slovaci au declarat că nu doresc să primească vaccinul anti-Covid, în creștere de la 30,9% în luna mai. În aceeași lună, sute de persoane s-au adunat în fața parlamentului Slovaciei în semn de protest față de posibilele noi reguli privind vaccinurile. Catolicilor care nu sunt complet vaccinați li se va permite să se înregistreze pentru evenimente papale începând cu 6 septembrie prin intermediul site-ului oficial, dacă îndeplinesc anumite condiții. În Slovacia, regiunile sunt desemnate ca fiind „verzi” sau „portocalii”, în funcție de nivelurile Covid. Organizatorii de evenimente mari din zonele portocalii trebuie să aleagă între trei categorii: „modul de bază”, la care oricine poate participa; „modul OTP”, în care prezența este limitată la cei care sunt complet vaccinați, sau testați negativ sau care au scăpat de Covid; sau numai pentru cei complet vaccinați.
Vizita papală este acum deschisă participanților în modul OTP, care vor avea propriile sectoare la evenimentele din Prešov, Košice, Luník IX (unde se găsește cea mai mare comunitate romă din Slovacia) și Šaštín, distincte de sectoarele pentru pelerinii complet vaccinați. „Participantul înregistrat va primi un bilet cu cod QR prin e-mail: va tipări biletul și se va duce cu el la eveniment”, se explică pe site-ul Conferinței Episcopilor. „La intrarea în sectorul OTP, participanții vor fi rugați să își arate biletul, buletinul și un test negativ sau o confirmare a depășirii infecției cu Covid în ultimele 180 de zile.”
Papa Francisc a anunțat oficial pe 4 iulie că va vizita Ungaria și Slovacia. Vorbind după discursul său de la rugăciunea Angelus, Papa a confirmat că va călători în capitala Ungariei, Budapesta, pe 12 septembrie, pentru Liturghia de încheiere a celui de-al 52-lea Congres Internațional Euharistic. Va ajunge în capitala Slovaciei, Bratislava, în aceeași zi, petrecând două zile pline în țara învecinată Poloniei, Ucrainei, Ungariei și Austriei, înainte de a zbura înapoi la Roma pe 15 septembrie. Într-un interviu acordat postului de radio spaniol COPE, difuzat pe 1 septembrie, Sfântul Părinte a indicat că merge în Slovacia din cauza preferinței de a vizita „țările mici” din Europa.
