Yad Vashem: Cardinalul Tisserant a făcut eforturi eroice pentru a salva evreii
25.10.2021, Roma (Catholica) - Cardinalul Eugene Tisserant a fost un bibliotecar care cunoștea peste 10 limbi, a sfătuit mai mulți Papi și a deținut poziții cheie la Vatican. El este creditat, de asemenea, cu un ajutor substanțial dat mai multor evrei ca să scape de persecuțiile din Europa, a declarat joi Yad Vashem, Centrul Mondial de Comemorare a Holocaustului. Centrul cu sediul în Ierusalim îl va pomeni pe Cardinal și doi dintre colaboratorii săi ca „Drepți între neamuri” într-o ceremonie programată la o dată ulterioară. Yad Vashem își propune să informeze despre Holocaust, despre milioanele de victime și despre cei responsabili de cele întâmplate. Centrul a recunoscut aproximativ 28.000 de oameni din peste 50 de țări ca fiind „Drepți între neamuri”, ne-evrei care au salvat evrei în timpul Holocaustului, punându-și în pericol propriile vieți.
Yad Vashem a amintit în special rolul lui Tisserant în a-l ajuta pe Miron Lerner, care s-a născut din imigranți evrei la Paris, în 1927, dar a rămas orfan în 1937, alături de sora sa Rivka. În 1941, cei doi au ajuns în Italia împreună cu alți refugiați evrei. Lerner a primit ajutor de la pr. Pierre-Marie Benoît și de la alții care făceau parte din grupul de salvare italiano-evreiesc Delasem (Delegația pentru Asistarea Imigranților Evrei). Preotul și colaboratorii săi au acționat din mănăstirea franciscană capucină de pe Via Sicilia, din Roma. Pr. Benoît este creditat ca ajutând la salvarea a aproximativ 4.000 de evrei și a fost onorat de Yad Vashem în 1966. Activitatea sa a fost deconspirată în timpul războiului și a fost forțat să fugă din Roma, în timp ce Lerner s-a stabilit în mănăstire. După ce un alt preot i-a scris lui Tisserant despre situația lui Lerner, Cardinalul s-a întâlnit cu tânărul evreu într-un birou din afara Vaticanului. Când Lerner i-a spus Cardinalului că este evreu, primind următorul răspuns: „Acest lucru este irelevant. Ce pot să fac pentru tine?”
Tisserant l-a pus pe Lerner în contact cu un alt preot, care l-a ajutat pe băiat să se refugieze alături de François De Vial, un diplomat francez la Sfântul Scaun. Mai târziu, Tisserant l-a introdus ilegal pe Lerner într-o mică mănăstire din Vatican. După o lună, la începutul anului 1944, Cardinalul l-a mutat pe Lerner la o mănăstire din apropierea bisericii Sf. Ludovic al francezilor din Roma. Mons. André Bouquin a fost rectorul acestei mănăstiri, unde Lerner a rămas până când Roma a fost eliberată, în vara anului 1944. Mai târziu, el avea să povestească că preoții nu l-au presat să se convertească, dar „călugărițele erau insuportabile”. Lerner a reușit să se reunească cu sora sa la Paris. Yad Vashem i-a declarat atât pe De Vial, cât și pe Bouquin „Drepți între neamuri” alături de Tisserant. Dar eroismul Cardinalului a salvat mult mai mulți.
Tisserant a fost hirotonit preot pentru Dieceza de Nancy, în nord-estul Franței, în 1907, la vârsta de 23 de ani. A studiat în Ierusalim și în diferite școli franceze, devenind fluent în cca. 11 limbi: nu numai italiană, germană și engleză, ci și rusă, ebraică, arabă, persană, siriană, asiriană și etiopiană, potrivit unui dosar din octombrie 1958. A servit în armata franceză în Primul Război Mondial. După o perioadă de slujire în Biblioteca Vaticanului ca bibliotecar asistent, curator și prefect, Papa Pius al XI-lea l-a numit secretar al Congregației pentru Bisericile Răsăritene și l-a ridicat la demnitatea de Cardinal în 1936, la vârsta de 52 de ani. Cardinalul Eugenio Pacelli, secretarul de stat de atunci al Vaticanului, care avea să devină Papa Pius al XII-lea, l-a consacrat ca Episcop în acel an. În curând a devenit președinte al Comisiei Biblice Pontificale, funcție pe care a deținut-o mai bine de 30 de ani.
Serviciul lui Tisserant în Vatican a inclus perioada celui de-al doilea război mondial, când evreii au suferit persecuții sub naziști și aliații lor din întreaga Europă. În 1939, legile rasiale adoptate în Italia au dus la concedierea lui Guido Mendes, șeful unui spital evreiesc din Roma. Ca răspuns, Tisserant i-a acordat lui Mendes o medalie de onoare din partea Congregației Bisericilor Răsăritene, „sfidând clar guvernul”, a declarat Yad Vashem. Cardinalul a acționat apoi pentru a obține certificate de imigrare pentru Mendes și familia sa. Cardinalul a încercat să obțină o viză braziliană pentru rabinul Nathan Cassuto, iar în acest scop a corespondat cu Cardinalul Luigi Maglione, primul secretar de stat al venerabilului Papă Pius al XII-lea. L-a ajutat pe lingvistul evreu și pe antifascistul Giorgio Levi Della Vida să se mute în SUA, unde a fost profesor la Universitatea din Pennsylvania. În timp ce vizita SUA în anii 1930, Tisserant l-a întâlnit pe Cesare Verona, un vânzător de mașini de scris Remington din nordul Italiei, într-o călătorie de afaceri. Verona i-a cerut ajutor Cardinalului în timpul celui de-al doilea război mondial, iar Cardinalul l-a ascuns în reședința sa privată cu o altă familie evreiască. Soția Veronei, Eugénie Crémieux, a fost ascunsă într-o mănăstire la inițiativa lui Tisserant. Într-o scrisoare adresată Cardinalului după război, Verona scria că ajutorul primit „a venit din cer”.
Tisserant a continuat să slujească Biserica mult timp după război. Timp de mulți ani a fost unul dintre puținii non-italieni din Curia Romană. Din 1957 până în 1971, Tisserant a fost bibliotecar al Bibliotecii Vaticanului și arhivist al Arhivei Secrete a Vaticanului. A fost creditat cu modernizarea practicilor de bibliotecă acolo. A fost votat membru al Academiei Franceze în 1961 și a primit diplome onorifice de la multe universități, inclusiv Universitatea Princeton, Universitatea Fordham și Universitatea Duquesne. În 1960, Sfântul Papă Ioan al XXIII-lea l-a numit Mare Maestru al Cavalerilor Sfântului Mormânt. În timpul Conciliului Vatican II, Tisserant a fost președintele consiliului de conducere, un organism-cheie. Cardinalul a servit ca decan al Colegiului Cardinalilor din 1951 până la moartea sa, 30 de ani mai târziu. Tisserant a murit la Roma la 22 februarie 1972, la vârsta de 87 de ani.
