PF Lucian și PS Mihai despre Otilia Bălaș
25.01.2022, Oradea (Catholica) - Sâmbătă, 22 ianuarie 2022, doamna Otilia Bălaș a trecut la Domnul. Site-ul Eparhiei de Oradea a publicat astăzi două scrisori transmise PS Virgil Bercea, Episcop de Oradea, cu gânduri despre cea care a fost, printre altele, președinta Reuniunii Mariane din Eparhia de Oradea pentru mult timp. Astfel, PF Lucian Mureșan, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, scrie: „În diverse ocazii, am avut onoarea și bucuria să o întâlnesc pe doamna Bălaș, să o ascult cât de frumos vorbește de fericiții noștri Episcopi Martiri pe care i-a cunoscut și să îi admir credința sa arzătoare și dragostea profundă pentru Biserică.”
„Îi mulțumesc Domnului pentru darul vieții sale, petrecut fără rezervă într-o aderență consecventă la vocația sa de mamă, de soție și de dascăl, în ascultarea constantă a nevoilor contemporanilor săi și în slujirea cu devotament filial a Bisericii noastre Greco-Catolice. Întreaga sa viață a exprimat-o printr-o mărturie creștină capabilă să trezească în rândul tuturor celor care au cunoscut-o entuziasm si respect. Vocația ei de dascăl și spiritualitatea ei creștină autentică au îndemnat-o să se dedice cu devotament pregătirii tinerilor, care aveau nevoie de puncte de referință și modele din care să se inspire. Și-a început activitatea de dascăl în anul 1956, împărtășind «lumina cunoștinței» printr-un dialog deschis și continuu, cu o docilitate consecventă față de adevărul credinței și mai ales cu o mărturie exemplară de viață.”
„A condus cu măiestrie revista «Calea Desăvârșirii» pe care cu regularitate mi-o trimitea și mie și pe care o citeam mereu cu bucurie; a colaborat frecvent și competent la publicațiile și aparițiile editoriale ale Mitropoliei; a condus Asociația Reuniunea Mariană care de-a lungul anilor s-a dezvoltat grație ardorii sale apostolice, implicând un număr mare de ucenici într-o călătorie misionară pasionantă alături de Preasfânta Fecioară Maria. Familia Școala și Biserica au fost sinteza vieții doamnei profesoare Otilia Bălaș. Fără să se despartă vreodată una de cealaltă, a transmis celor din jur o adevărată dragoste pentru semenii săi și pentru Maica Domnului pe care a cinstit-o cu un atașament profund și cu o credință deplină.
Cunoscând râvna pentru credință și Biserică a iubitei noastre fiice Otilia, dar și hărnicia și dărnicia ei, dând dovadă prin aceasta de o înțelegere profundă a rostului vieții creștine, ne rugăm Preamilostivului Dumnezeu să așeze sufletul său în ceata drepților și să îi dăruiască odihnă în lumina și iubirea Preasfintei Treimi.”
La rândul său, PS Mihai, Episcopul greco-catolic de București, scrie: „Printr-un privilegiu, pe care îl socotesc dar al lui Dumnezeu, am fost în ultimii ani apropiați sufletește. Corespondența, schimburile de publicații și, mai recent, conversațiile telefonice au fost ocazii minunate de împărtășire sufletească pentru credință și speranță. Suflet formidabil, ancorat în credință, devotat familiei și Bisericii sale, dar și Reuniunii mariane și, nu în ultimul rând, cauzei Fericiților mucenici, doamna Otilia mărturisea cu emoție pasiunea de dascăl devotat limbii și literaturii române. Dorul lecțiilor de la clasă îi fremăta cu prospețime în inimă, chiar și la nouăzeci de ani.”
„Doamna Bălaș știuse însă că privilegiul omului credincios – acela de a-și umple golul inimii și al vieții de prezența lui Dumnezeu – nu e un titlu de mărire deșartă. S-a considerat întotdeauna gratificată să se desprindă de aparențe și de rutina conviețuirilor banale. Știa, de asemenea, că Isus îl invită pe creștin să vadă de ce Dumnezeu nu se furișează în viața nimănui și de ce El rămâne acolo unde i se acordă încredere. Ca să ofere mângâiere, vindecare, să ofere iertare prin inspirația unui alt fel de a vedea încercările sub amprenta de speranță pe care o ascunde rostul vieții de veci.”
„Timpul greu pe care îl trăim și distanțele geografice nu îmi permit să fiu prezent la căpătâiul distinsului suflet pe care îl încredințăm acum milei Cerului. Fiindcă a vorbi despre moartea care ne atinge nu a fost niciodată ușor, în miezul suferinței – care pare să răpească totul –, Dumnezeu ne roagă să îi fim lui alături și să ne regăsim împreună în pătimirea Sa de pe cruce. Printre lacrimile care ne brăzdează obrajii, dar limpezesc ochii inimii, în durerile noastre Isus însuși ne asigură de ajutorul Său.”
