Papa îl va canoniza la 15 mai pe martirul nazismului Titus Brandsma
04.03.2022, Vatican (Catholica) - „Mă voi ruga pentru Dvs.” Acidul fenic începea deja să îi curgă în vene, când carmelitul Titus Brandsma a rostit aceste cuvinte, ultimele din viața sa, asistentei care, la ordinul SS din lagărul din Dachau, i-a administrat o injecție letală. O iertare invocată de călugărul, profesor și jurnalist, în mijlocul ultimelor respirații, la încheierea unei vieți de sfințenie tradusă în curaj și determinare în anii întunecați ai invaziei naziste.
Sfințenie care acum este recunoscută de Biserica universală, care îl va canoniza la 15 mai împreună cu două surori, franceza Maria Rivier și italiana Maria a lui Isus, într-o mare ceremonie în San Pietro, în care vor fi ridicați la cinstea altarelor și cei șapte fericiți a căror canonizare Pontiful a decretat-o, în consistoriul din 3 mai 2021, fără a fixa data din cauza pandemiei. Ceremonia a fost programată după aceea pentru luna mai. Printre fericiți figurează și Charles de Foucauld, călugărul francez explorator al Saharei și al culturii tuaregilor, punte a dialogului între religii.
Așadar, la 15 mai vor fi zece noi sfinți proclamați de Papa Francisc. La începutul ceremoniei de astăzi, Cardinalul Marcello Semeraro, prefect al Congregației pentru Cauzele Sfinților, a citit numele și a prezentat un scurt profil al celor trei fericiți, „frați și surori care au primit lumina lui Dumnezeu în inima lor și au transmisă o lumii, fiecare după propria tonalitate”. Minunile atribuite lor și recunoscute de Papa, a adăugat Cardinalul, „sunt semnul că poporul lui Dumnezeu nu a admirat numai martiriul lor sau exercitarea eroică a virtuților, ci a recunoscut și o atare apropiere de Dumnezeu încât să se încredințeze cu încredere mijlocirii lor”.
„Om blând, dar determinat”, Brandsma, originar din Țările de Jos, unde evlavia față de el este profundă și răspândită, în virtutea rolului de asistent ecleziastic al jurnaliștilor catolici, numit astfel de Episcopii olandezi în 1935, a folosit rețeaua ziarelor catolice pentru a apăra libertatea de informație și demnitatea fiecărei persoane și pentru a stigmatiza ideologiile naziste, a căror orientare anti-umană a criticat-o dur. Scrierile sale curajoase au devenit punct de referință pentru rezistența morală și culturală a poporului olandez, dar au izbit Reichul care se temea „de acel profesor rău” – cum afirma un titlu din cotidianul berlinez Fridericus – și care a decis prin urmare să îl reducă la tăcere.
Pretextul a fost circulara pe care Brandsma a trimisă o la 31 decembrie 1941 tuturor cotidianelor catolice, la îndemnul episcopatului local, pentru a le îndemna să nu publice anunțurile Mișcării Național-Socialiste care favorizau „rasa”. În caz contrar, scria el, „nu vor mai trebui să fie considerate catolice și nu vor mai trebui și nici nu vor putea se să bazeze pe cititori și abonați catolici”. Părintele Titus a fost arestat în ianuarie 1942 ca subversiv periculos și dus la Amersfoort, „lagăr de trecere” în așteptarea deportării. Detaliile zilelor de detenție se cunosc grație unui jurnal și a câtorva scrisori trimise superiorilor, confraților, rudelor, prietenilor. În ele, carmelitul relata despre spațiul îngust al celulei, despre maltratări, însă fără a exprima vreodată tristețe sau plângeri. Deși nu putea să primească împărtășania, spunea că se simte acasă în închisoare pentru că Dumnezeu era alături de el.
Aceeași seninătate a menținut-o până la moarte, petrecută la Dachau cu o injecție cu otravă. Asistenta care i-a inoculat acidul fenic a relatat ultimele clipe de viață, în cursul interogatoriilor pentru procesul de canonizare: „Mi-a luat mâna și a spus: «Sărmană tânără care sunteți Dvs, eu mă voi ruga pentru Dvs!»” Drumul pământesc al lui Brandsma s-a încheiat la 26 iulie 1942, la 61 de ani. Papa Ioan Paul al II-lea, la 3 septembrie 1985, l-a proclamat fericit și martir pentru credință. Acum, cu Papa Francisc, devine Sfânt. Minunea recunoscută lui se referă la vindecarea unui părinte carmelit de „melanomă metastatică la limfonoduli”, petrecută în 2004 la Palm Beach (SUA).
Deodată cu Brandsma va fi canonizată Maria Rivier, din Franța. O sfințenie cultivată încă de când, fiind copilă și bolnavă de o boală care o împiedica să meargă, a promis Fecioarei Maria că, dacă se va vindeca, își va dedica viața pentru educația celor mai mici. S-a vindecat și la 18 ani a deschis o școală pentru copii în orașul său natal. În perioada Revoluției franceze, atât de ostilă față de religia catolică și față de instituțiile sale, a înflorit carisma sa întemeietoare: tânăra femeie a dat viață Congregației Surorilor Prezentării Mariei. Surorile s-au dedicat nu numai formării religioase și educației fetelor, ci au întreprins un adevărat apostolat pentru trezirea credinței și a practicii religioase în parohiile unde adunau oamenii în fiecare duminică, explicând doctrina și invitând la rugăciune. Maria Rivier a murit la 3 februarie 1738; tot Papa Ioan Paul al II-lea a beatificat-o în 1982. Minunea atribuită mijlocirii sale se referă la revenirea vitală în 2013 a unui copil din Meru, în Kenya, născut în „lipsă prelungită de activitate cardiacă, respiratorie, neurologică”.
Maria a lui Isus, întemeietoarea capucinelor Neprihănitei de la Lourdes, s-a născut în schimb la Palermo cu numele de Carolina Santocanale într-o familie înstărită. Frecventând casa bunicilor la Monreale, a văzut nevoia de asistență și instruire a oamenilor. Așadar a abandonat propunerea vieții de claustrare, cultivată de când era tânără, și s-a pus în slujba populației care o numea „doamnă”, dar care privea cu admirație la umilința sa. A îmbrățișat spiritualitatea franciscană, devenind terțiară; a adunat alte tinere doritoare să își dedice viața pentru ajutorarea aproapelui. S-a stabilit în orășelul Cinisi, unde, în oratoriu a deschis o grădiniță, un internat (cămin) și un laborator de cusut. A lucrat până în ultima zi și a murit chiar la sfârșitul unei zile obositoare, în 1923. Minunea pentru canonizarea sa se referă la două sarcini duse la capăt, între 2016 și 2017, de o femeie siciliană afectată de o patologie gravă care îi provocase infertilitatea.
La sfârșitul consistoriului a urmat Optatio a nouă Cardinali de la Ordinul Diaconilor la Ordinul Prezbiterilor. Este vorba de Cardinalii: Manuel Monteiro de Castro, (Diaconia „Domenico di Guzmán”); Santos Abril y Castelló („San Ponziano”); Antonio Maria Vegliò, („San Cesareo in Palatio”); Giuseppe Bertello, („Santissimi Vito, Modesto e Crescenzia”); Francesco Coccopalmerio, („San Giuseppe dei Falegnami”); João Braz de Aviz, („Santa Elena fuori Porta Prenestina”); Edwin Frederick O’Brien, („San Sebastiano al Palatino”); Domenico Calcagno, („Annunciazione della Beata Vergine Maria a Via Ardeatina”); Giuseppe Versaldi, („Sacro Cuore di Gesù a Castro Pretorio”). (material Vatican News, tradus de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro)
