Sfântul Iosif, protectorul Provinciei franciscane, sărbătorit la Roman
20.03.2022, Roman (Catholica) - Sâmbătă, 19 martie 2022, în capela Institutului Teologic Franciscan din Roman, în prezența a numeroși frați și credincioși, a fost celebrată o Sfântă Liturghie solemnă în cinstea Sfântului Iosif, patronul spiritual al Provinciei Fraților Minori Conventuali din România. Ca pregătire spirituală pentru această sărbătoare, vineri seara întreaga comunitate de la Institut s-a rugat Sfântul Rozariu cerând pace pentru întreaga lume și mai ales pentru Ucraina. După rugăciunea rozariului, pr. Ionel-Emilian Dumea OFMConv, Vicar provincial, a binecuvântat icoana Sfântului Iosif oferită comunității noastre cu ocazia încheierii jubileului de 125 de ani de la înființarea canonică a Provinciei și a prezidat celebrarea solemnă a Vesperelor.
Sfânta Liturghie solemnă în cinstea Sfântului Iosif a fost celebrată de pr. Ionel-Emilian Dumea OFMConv, care în cuvântul de învățătură a evidențiat rolul de protector și călăuzitor al Sfântului Iosif, exemplu puternic de sfințenie pentru familia creștină, pentru preoți și persoanele consacrate și pentru toți creștinii. Din momentul în care Îngerul Domnului îi dezvăluie lui Iosif misterul maternității Mariei și identitatea fiului ei zămislit prin puterea Duhului Sfânt, cu o promptitudine eminentă izvorâtă din încrederea acordată lui de Dumnezeu pentru a împlini o misiune cu adevărat unică, Iosif se angajează total să împlinească voința Domnului. Ascultarea și supunerea promptă a Sfântului Iosif față de planul divin dezvăluie disponibilitatea sa în împlinirea voinței lui Dumnezeu.
Credința Sfântului Iosif se exprimă prin grija sa atentă și iubirea devotată față de Dumnezeu și membrii familiei sale, pe care îi slujește cu dăruire totală. Dacă privim cu atenție la relatările despre viața sa, vom observa că aceasta nu a fost una lipsită confuzii, de griji și necazuri. În Evanghelii putem găsi diferite relatări care ne descriu tocmai aceste situații dificile pe care Sfântul Iosif le-a înfruntat plin de încredere în Dumnezeu. Și astăzi în jurul nostru sunt mulți oameni care, asemenea lui Iosif, trăiesc situații de neliniște, ori sunt nevoiți să își părăsească țara, să fugă din calea răutății semenilor pentru a-și salva viața. Asemenea Sfintei Familii, mulți nu pot asigura copiilor lor un loc potrivit pentru a crește, sunt și astăzi copii care se nasc în locuri defavorizate. De aceea, părintele ne-a invitat să invocăm ajutorul Sfântului Iosif, cerându-i să ne fie ocrotitor și însoțitor pe drumul vieții, deoarece el, care a cunoscut neliniștea, sărăcia și exilul, adică suferința omului obișnuit, poate să înțeleagă suferințele noastre și nu va refuza să mijlocească nici un har pentru sfințirea și mântuirea sufletelor.
La finalul Sfintei Liturghii, părintele Vicar provincial a mulțumit Bunului Dumnezeu pentru exemplul minunat pe care ni-l arată în Sfântul Iosif și pentru posibilitatea de a celebra împreună sărbătoarea patronului provinciei noastre. De asemenea, a transmis urări fraților provinciei precum și credincioșilor prezenți care îl au ca patron pe Sfântul Iosif, invocând asupra lor harul și binecuvântarea lui Dumnezeu. (fr. Narcis-Leonard Laslău pentru OFMConv.ro)
