Papa Francisc: Să ne bucurăm asemenea tatălui fiului risipitor
27.03.2022, Vatican (Catholica) - Parabola spusă de Isus despre fiul risipitor este o lecție despre iertare, bucurie și despre cum să îi primim pe cei care se luptă cu păcatele lor, a spus Papa Francisc înainte de rugăciunea Angelus de duminică, 27 martie 2022. Parabola „ne duce la Inima lui Dumnezeu, care iartă mereu cu compasiune și duioșie”, a spus Sfântul Părinte. „Dumnezeu iartă mereu, noi încetăm să cerem iertare, dar El iartă mereu”. El a vorbit înaintea unei mulțimi de aproximativ 30.000 de persoane adunate în Piața San Pietro pentru rugăciunea Angelus, potrivit estimărilor făcute de Jandarmeria Vaticanului. Pentru Papa Francisc, parabola lui Isus arată care trebuie să fie atitudinea noastră față de „cel care se căiește sau este pe cale, cel care este în criză sau este departe”: „să ne bucurăm și să ne veselim”. Iată alocuțiunea papală, după traducerea făcută de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro.
Iubiți frați și surori, duminică frumoasă, bună ziua!
Evanghelia de la Liturghia din această duminică relatează așa-numita parabolă a fiului risipitor (cf. Luca 15,11-32). Ea ne duce la Inima lui Dumnezeu, care iartă mereu cu compasiune și duioșie, mereu. Dumnezeu iartă mereu, noi încetăm să cerem iertare, dar El iartă mereu. Ne spune că Dumnezeu este Tată, care nu numai că reprimește, ci se bucură și face sărbătoare pentru fiul Său, întors acasă după ce a delapidat toate averile. Noi suntem acel fiu și ne emoționează să ne gândim cât de mult Tatăl ne iubește și ne așteaptă mereu.
Dar în aceeași parabolă este și fiul mai mare, care intră în criză în fața acestui Tată. Și care poate să ne pună în criză și pe noi. De fapt, înăuntrul nostru este și fiul mai mare și, cel puțin în parte, suntem tentați să îi dăm dreptate: și-a făcut datoria întotdeauna, nu a plecat de acasă, de aceea se supără văzându-l pe Tatăl că îl îmbrățișează din nou pe fratele care s-a comportat rău. Protestează și spune: „Îți slujesc de atâția ani și n-am încălcat niciodată o poruncă a ta”, în schimb pentru „acest fiu al tău” chiar faci sărbătoare (v. 29-30). „Nu te înțeleg”. Este supărarea fiului mai mare.
Din aceste cuvinte reiese problema fiului mai mare. În raportul cu Tatăl, el bazează totul pe simpla respectare a poruncilor, pe simțul datoriei. Poate să fie și problema noastră, între noi și Dumnezeu: a pierde din vedere că este Tată și a trăi o religie distantă, făcută din interdicții și obligații. Și consecința acestei distanțe este rigiditatea față de aproapele, care nu mai este văzut ca frate. De fapt, în parabolă, fiul mai mare nu spune Tatălui „fratele meu”, nu, el spune „fiul tău”, ca și cum ar spune: „nu este fratele meu”. Și la sfârșit chiar el riscă să rămână în afara casei. De fapt – spune textul – „nu voia să intre” (v. 28). Pentru că era acolo celălalt.
Văzând aceasta, Tatăl iese pentru a-l îndupleca: „Fiule, tu ești cu mine întotdeauna și toate ale mele sunt ale tale” (v. 31). Încearcă să îl facă să înțeleagă că pentru el fiecare fiu este toată viața sa. Știu bine aceasta părinții, care se apropie mult de simțirea lui Dumnezeu. Este frumos ceea ce spune un tată într-un roman: „Când am devenit tată, l-am înțeles pe Dumnezeu” (Honoré de Balzac, „Moș Goriot”). În acest punct al parabolei, Tatăl își deschide inima înaintea fiului mai mare și îi exprimă două necesități, care nu sunt porunci, ci necesități ale inimii: „Trebuia să ne bucurăm și să ne veselim, pentru că acest frate al tău era mort, și a revenit la viață” (v. 32). Să vedem dacă și noi avem în inimă cele două necesități ale Tatălui: să ne bucurăm și să ne veselim.
Înainte de toate să ne bucurăm, adică să îi arătăm celui care se căiește sau este pe cale, celui care este în criză sau este departe, apropierea noastră. De ce trebuie făcut așa? Pentru că aceasta va ajuta să se depășească frica și descurajarea, care pot să vină din amintirea propriilor păcate. Cel care a greșit adesea se simte certat chiar de însăși inima sa; distanță, indiferență și cuvinte înțepătoare nu ajută. De aceea, conform Tatălui, trebuie să îi oferim o primire caldă, care să încurajeze să meargă înainte. „Dar, părinte, acesta a făcut atâtea lucruri!”: primire caldă. Noi facem așa? Îl căutăm pe cel care este departe, dorim să ne bucurăm cu el? Cât bine poate să facă o inimă deschisă, o ascultare adevărată, un zâmbet transparent; a ne bucura, a nu provoca suferință! Tatăl putea să spună: Bine, fiule, întoarce-te acasă, întoarce-te la muncă, mergi în camera ta, aranjează-te, și la muncă! Și aceasta ar fi fost o iertare bună. Dar nu! Dumnezeu nu știe să ierte fără să facă sărbătoare! Și tatăl face sărbătoare, datorită bucuriei pe care o are deoarece s-a întors fiul.
Și apoi, conform Tatălui, trebuie să ne veselim. Cel care are o inimă sintonizată cu Dumnezeu, care vede căința unei persoane, oricât de grave ar fi fost greșelile sale, se bucură pentru aceasta. Nu rămâne blocat asupra greșelilor, nu arată răul cu degetul, ci se bucură pentru bine, pentru că binele celuilalt este și binele meu! Noi știm să îi vedem așa pe ceilalți?
Îmi permit să povestesc o istorie, ficțiune, dar care arată inima tatălui. A existat o operă pop, în urmă cu trei ani, despre tema fiului risipitor, cu toată istoria. Și la sfârșit, când acel fiu decide să se întoarcă la tatăl, vorbește cu un prieten și îi spune: „Știi, mi-e teamă că tatăl meu mă va refuza, că nu mă va ierta”. Și prietenul îl sfătuiește: „Trimite o scrisoare tatălui tău și spune-i: «Tată, eu sunt căit, vreau să mă întorc acasă, dar nu sunt sigur dacă tu vei fi bucuros. Dacă tu vrei să mă primești, te rog, pune la fereastră o batistă albă»”. Și apoi a început drumul. Și când era aproape de casă, unde drumul era la ultima cotitură, a avut în față casa sa. Și ce a văzut? Nu o batistă: era plină de batiste albe, ferestrele, totul! Așa ne primește Tatăl, cu plinătate, cu bucurie. Acesta este Tatăl nostru!
Știm să ne bucurăm pentru ceilalți? Fecioara Maria să ne învețe să primim milostivirea lui Dumnezeu, pentru ca să devină lumina în care să îl privim pe aproapele nostru.
După Angelus, Sfântul Părinte a spus următoarele:
Iubiți frați și surori,
A trecut mai mult de o lună de la începutul invadării Ucrainei, de la începutul acestui război crunt și nesăbuit care, ca orice război, reprezintă o înfrângere pentru toți, pentru noi toți. Este nevoie să respingem războiul, loc de moarte unde tații și mamele își îngroapă copiii, unde oamenii îi ucid pe frații lor fără măcar să îi fi văzut, unde cei puternici decid și cei săraci mor. Războiul nu devastează numai prezentul, ci și viitorul unei societăți. Am citit că de la începutul agresiunii împotriva Ucrainei, un copil din doi a fost evacuat din țară. Aceasta înseamnă a distruge viitorul, a provoca traume dramatice în cei mai mici și nevinovați dintre noi. Iată bestialitatea războiului, act barbar și sacrileg!
Războiul nu poate să fie ceva inevitabil: nu trebuie să ne obișnuim cu războiul! În schimb, trebuie să transformăm mânia de astăzi în angajarea de mâine. Pentru că dacă din acest eveniment vom ieși așa cum eram înainte, vom fi într-un fel vinovați cu toții. În fața pericolului de a se autodistruge, omenirea să înțeleagă că a venit momentul de a aboli războiul, de a-l șterge din istoria omului înainte ca războiul să îl șteargă pe om din istorie. Mă rog pentru fiecare responsabil politic să reflecteze asupra acestui lucru, să se angajeze cu privire la aceasta! Și, privind la Ucraina martirizată, să înțeleagă că fiecare zi de război înrăutățește situația pentru toți. De aceea, reînnoiesc apelul meu: ajunge, să se oprească, să tacă armele, să se trateze serios pentru pace! Să o rugăm iarăși, fără încetare, pe Regina păcii, căreia i-am consacrat omenirea, îndeosebi Rusia și Ucraina, cu o participare mare și intensă, pentru care vă mulțumesc vouă tuturor. Să ne rugăm împreună. Bucură-te, Marie…
Vă salut pe voi toți, romani și pelerini veniți din Italia și din diferite țări. Îndeosebi, salut credincioși care provin din Mexic, din Madrid și din León; studenții din Pamplona și din Huelva și tinerii din diferite țări care au trăit o perioadă de formare la Loppiano. Salut enoriașii din parohia Nostra Signora di Valme, din Roma, și pe cei din San Giorgio in Bosco, Bassano del Grappa și Gel; candidații la Mir din Frascati și grupul „Amici di Zaccheo” din Reggio Emilia; precum și Comitetul Promotor al Marșului Perugia-Assisi al Păcii și al Fraternității, venit cu elevi pentru a reînnoi angajamentul de educație la pace.
Salut participanții la Maratonul din Roma! Anul acesta, din inițiativa la „Athletica Vaticana”, numeroși sportivi au fost implicați în inițiative de solidaritate cu persoanele care trăiesc în nevoie în oraș. Vă felicit! Chiar în urmă cu doi ani, din această piață, am înălțat rugăciunea pentru sfârșitul pandemiei. Astăzi am făcut aceasta pentru sfârșitul războiului din Ucraina. La ieșirea din piață vi se va oferi în dar o carte, realizată de Comisia Vaticană Covid-19 cu Dicasterul pentru Comunicare, pentru a invita la rugăciune în momentele de dificultate, fără frică, având mereu credință în Domnul. Urez tuturor o duminică frumoasă și, vă rog, nu uitați să vă rugați pentru mine. Poftă bună și la revedere!
