Vizită pastorală a PS Ioan Călin Bot în parohia Lugoj III

23.05.2022, Lugoj (Catholica) - Preasfințitul Ioan Călin Bot, Episcop auxiliar de Lugoj, s-a aflat în vizită pastorală – duminică, 23 mai a.c., de la ora 17.00 – în parohia Lugoj III, din cartierul „Mondial-Lugoj” cu ocazia sărbătoririi hramului, „Sfânta Ioana Antida Thouret”. La sosire, Preasfinția Sa a fost întâmpinat cu Sfânta Cruce și Sfânta Evanghelie de către pr. Teodor Baba, consilier eparhial și protopop de Lugoj, și de Mons. Angelo Narcis Pop, Vicar general al Eparhiei de Lugoj și paroh al acestei comunități. Copiii au oferit buchete de flori.
Sfânta Liturghie a fost pontificată de Mons. Angelo-Narcis Pop. Au concelebrat: pr. Teodor Baba, protopop de Lugoj, pr. Inocențiu Lung, paroh la Coștei, pr. Robert Trubiansky, paroh la Păru, pr. Olariu Cristian, pr. Alin Taichiș, paroh la Izvin și pr. Narcis Ardelean, paroh la Șanovița. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost oferite de corul „Reînvierea” al Catedralei, dirijat de prof. Olimpia Drăgan. Cuvântul de învățătură a fost ținut de Preasfințitul Ioan Călin. Preasfinția Sa a adresat câteva gânduri credincioșilor despre viața și virtuțile Sfintei Ioana Antida Thouret (1765 – 1826).
Monseniorul Angelo a mulțumit bunului Dumnezeu pentru această zi; a mulțumit Preasfințitului Ioan pentru vizită, preoților concelebranți și corului. A mulțumit în mod special sr. Tereza Hortolomei, din Congregația Surorilor Sf. Ioana Antida, și sr. Valentina Hădărău, Superioară OSBM Lugoj, pentru participare. A mulțumit credincioșilor și tuturor celor care s-au implicat în buna organizare a sărbătorii hramului bisericii din cartierul Mondial Lugoj, atât cu această ocazie cât și de-a lungul timpului, care au ajutat la activitatea din cadrul Centrului Socio-Educativ Sanitar „Sf. Ioana Antida”. Programul zilei s-a încheiat cu o agapă pregătită de credincioșii acestei parohii. (ipod. Raimondo-Mario Rupp)