Sărbătorirea hramului parohiei Doman

21.07.2022, Lugoj (Catholica) - La sărbătoarea Sfântului Profet Ilie Tesviteanul, parohia „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul,” de lângă cartierul Doman, și-a sărbătorit hramul principal. Din încredințarea Preasfințitului Alexandru Mesian, Întâistătătorul Eparhiei de Lugoj, Sfânta Liturghie a fost celebrată de Mons. Angelo Narcis Pop, Vicar general al Eparhiei de Lugoj. La sosire, părintele vicar a fost întâmpinat cu Sfânta Cruce de către pr. Nicolae Tutaș, protopop de Reșița, și administrator parohial al parohiei Doman și cu Sfânta Evanghelie de către pr. Gavrilă Timiș, paroh la Vermeș. Tinerii parohiei l-au întâmpinat pe distinsul oaspete cu pâine, sare și flori.
Înconjurat de un sobor de preoți, Mons. Angelo a celebrat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. Din soborul de preoți au mai făcut parte pr. prot. Nicolae Tutaș, pr. Gavrilă Timiș și pr. Ovidiu Pop, paroh la Reșița. În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, Mons. Angelo a transmis celor prezenți mesajul de binecuvântare al Preasfințitului Alexandru Mesian, Episcopul Lugojului, care din binecuvântate pricini nu a putut ca să fie prezent. În continuare, a reliefat râvnă Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul față de împlinirea voii lui Dumnezeu, chiar și atunci când era singur în fața majorității. Sfântul Ilie a fost un apărător al credinței în vreme de rătăcire, când poporul împreună cu regele Ahab și regina Isabela s-au îndepărtat de la credință.
Mons. Angelo a evocat credința de nestrămutat a regretatului pr. Aurel Silviu Bendariu, ctitorul bisericii, cel care a căutat în toate, asemenea Sfântului Ilie ca să împlinească voința lui Dumnezeu. Chiar dacă pr. Aurel Silviu nu mai este fizic printre noi, suntem datori ca să continuăm lupta cea dreaptă care ne conduce la Cristos. Fericitul Cardinal dr. Iuliu Hossu, înainte de plecarea la Domnul ne-a lăsat un testament spiritual prin cuvintele „Lupta mea s-a sfârșit, a voastră continuă”. Și lupta spirituală pentru împlinirea voii lui Dumnezeu s-a sfârșit pentru pr. Aurel Silviu Bendariu, la 1 mai 2019, dar generațiile actuale și cele viitoare sunt datoare ca să o continue.
La încheierea Sfintei Liturghii, pr. Nicolae Tutaș a adus mulțumiri pr. Angelo, confraților preoți, dar și tuturor credincioșilor pentru comuniunea în rugăciune. Din partea consiliului parohial și al AGRU Reșița – Doman, Bogdan Andrei Mihele a adus mulțumiri Mons. Angelo, rugându-l totodată ca să transmită PS Alexandru Mesian gândurile noastre de aleasă prețuire și un coș de flori, cu prilejul aniversării a 28 de ani de la numirea ca Episcop. Copiii parohiei, cu multă bucurie au dăruit părintelui Vicar o cruce și un set pentru potir. Sărbătoarea hramului s-a încheiat la mormântul regretatului pr. Aurel Silviu Bendariu, unde a fost oficiată Rânduiala Parastasului. (Mihele Bogdan Andrei pentru EpiscopiaLugoj.ro)