Papa Francisc: „Domnul va spune” când va fi momentul să mă retrag
30.07.2022, Vatican (Catholica) - Papa Francisc a declarat sâmbătă că este „deschis” la posibilitatea de a se retrage dacă va discerne că aceasta este voia lui Dumnezeu. „Cred că la vârsta mea și cu această limitare trebuie să reduc puțin din activitate pentru a putea sluji Biserica sau, dimpotrivă, să mă gândesc la posibilitatea de a mă retrage”, a declarat Sfântul Părinte jurnaliștilor în avionul papal, pe 30 iulie. În timpul unei conferințe de presă în timpul zborului de întoarcere la Roma de la Iqaluit, Canada, Pontiful a susținut că „Domnul va spune” când va fi momentul să demisioneze. „Ușa este deschisă. Este una dintre opțiunile normale, dar până astăzi nu am bătut la acea ușă”, a spus el. „Nu am simțit că trebuie să mă gândesc la această posibilitate. Dar nu înseamnă că poimâine nu voi începe să mă gândesc”, a adăugat el.
Papa, în vârstă de 85 de ani, a fost întrebat de mai multe ori, în timpul conferinței de presă, dacă va demisiona, având în vedere limitările de sănătate fizică cu care s-a confruntat în ultimele luni. I-a răspuns unui jurnalist: „Orice va spune Domnul. Domnul îmi poate spune să demisionez. Domnul este cel care comandă.” A explicat că „discernământul este esențial în vocația unui iezuit” și aceasta înseamnă că „trebuie să fie deschis la orice îi cere Domnul”. Sfântul Părinte a recunoscut, de asemenea, că între timp ar putea fi nevoit să încetinească puțin programul de călătorii din cauza sănătății sale. „Nu cred că mă pot deplasa în același ritm de călătorie ca înainte”, a spus el. „Operația la genunchi nu este planificată în cazul meu. Experții spun că da, dar există întreaga problemă a anesteziei. În urmă cu zece luni am fost supus la mai mult de șase ore de anestezie și încă mai există urme. Nu te joci, nu te joci cu anestezia”, a spus el.
Pontiful a adăugat că va încerca să continue să meargă în călătorii pentru a fi aproape de oameni, „pentru că eu cred că este un mod de a sluji”. În special, a subliniat că i-ar „plăcea să meargă în Ucraina”. A spus că se așteaptă ca deplasarea sa planificată în Kazahstan, în septembrie, pentru a participa la Congresul Liderilor Religiilor Mondiale și Tradiționale, să fie o vizită calmă. Papa a vorbit la finalul unei călătorii de o săptămână în Canada, în care s-a oprit la Edmonton, Québec și Iqaluit, în ceea ce a numit un „pelerinaj penitențial” pentru a-și cere scuze față de comunitățile indigene din țară.
