Hramul parohiei „Nașterea Sfintei Fecioare Maria” din Huși-Corni

12.09.2022, Roman (Catholica) - Cu bucurie am sărbătorit hramul parohiei „Nașterea Sfintei Fecioare Maria” din Huși-Corni în data de 8 septembrie 2022, în ziua Mamei noastre cerești în cadrul Sfintei Liturghii de la ora 18.00, având ca invitat special pe părintele Emilian Dumea, vicar provincial al Provinciei Franciscane din România, însoțit în procesiune către altar de un număr de aproximativ 18 preoți.
Un număr mare de credincioși au venit în procesiune de la biserica „Sf. Anton” – Huși, împreună cu noul părinte paroh Marian Dascălu și noul părinte vicar Herciu Alin-Petrică. Au cântat și s-au rugat Sfintei Fecioare purtând statuia Maicii Domnului către biserică, fiind întâmpinați de pr. Gabriel Dancă, parohul comunității, și de credincioșii parohiei având flori în mâini. Ambele comunități au dorit să se întâlnească la această mare solemnitate aducând cinstire Preacuratei și mulțumind Domnului că ne-a dăruit-o ca mamă. La începutul solemnității, părintele vicar provincial ne-a invitat pe toți credincioșii prezenți să participăm cu bucurie la această celebrare dând cinstire Preacuratei.
Cuvântul de învățătură a fost rostit de pr. Marcelin Amariei, redactor și administrator al revistei „Mesagerul sfântului Anton” din România, care ne-a invitat să reflectăm la scopul nostru pe pământ din perspectiva „DA” -ului spus de Maria prin care Tatăl ceresc l-a trimis în lume pe Fiul Său. Omenirea, prin Maria, este reînnoită, dobândește o nouă speranță. Ne-a invitat să observăm viața reală a Mariei, de o simplitate desăvârșită. Sfânta Fecioară este invocată deseori ca regină, ce are mari privilegii; dar noi să vedem înainte de toate că este mamă, că a trăit concretețea vieții obișnuite, așa cum remarca și Sfânta Tereza de Lisieux. Maria devine model accesibil de sfințenie pentru fiecare dintre noi. Să privim la Maria, să o invocăm și să o urmăm în simplitatea vieții de fiecare zi, doar astfel vom primi paradisul în inimă încă de pe acest pământ, iar la final fericirea veșnică în cer alături de cea care ne-a călăuzit pașii.
La finalul Sfintei Liturghii, părintele paroh a mulțumit Bunului Dumnezeu pentru harurile revărsate în inimile tuturor, pentru cuvintele înălțătoare ale părintelui predicator, pentru prezența tuturor preoților invitați care au mărit frumusețea sărbătorii, dar și corului care, prin frumoasele cântece interpretate, ne-a învăluit sufletele de atmosfera divină a cerului. (Cipriana Bulai pentru OFMConv.ro)