Pe 14 septembrie, în genunchi în fața Euharistiei, invocând pacea

13.09.2022, Roma (Catholica) - Pe 14 septembrie, în sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci, la invitația Mons. Gintaras Grušas, Arhiepiscop de Vilnius și președinte al CCEE (Consiliul Conferințelor Episcopale Europene), va fi celebrată o zi de rugăciune pentru a invoca pacea pentru Ucraina. Adorația euharistică este forma comună de rugăciune aleasă pentru această inițiativă: în toate Conferințele Episcopale Europene s-a sugerat pregătirea de materiale liturgice și programe de rugăciune pentru această întâlnire. Păstorii și credincioșii, se vor reuni în genunchi în fața Preasfântului Sacrament pentru a se ruga ca Domnul să dăruiască pacea Ucrainei, în ton cu apelul Papei Francisc care a cerut ca fiecare persoană „să fie un constructor al păcii și să se roage pentru ca în lume să se răspândească gânduri și planuri de înțelegere și reconciliere”.
Episcopii europeni și-au unit în repetate rânduri vocea cu cea a Papei, cerând încetarea imediată a războiului din Ucraina și depunerea tuturor eforturilor pentru pace. Ei au făcut numeroase apeluri către șefii națiunilor și către comunitatea internațională pentru a face tot ce le stă în putință pentru a pune capăt războiului actual care distruge vieți și provoacă suferințe de nedescris. Inițiativa din Postul Mare, numită „lanțul euharistic”, concepută ca semn al apropierii Bisericii de victimele Covid și de familiile lor, a devenit anul acesta și o ocazie de a se ruga pentru victimele războiului și de a invoca pacea în Ucraina.
Conferința Episcopală a ritului romano-catolic din Ucraina a declarat anul 2022 drept Anul Sfintei Cruci. Într-o scrisoare publicată pentru a marca începutul Anului Sfintei Cruci, Episcopii ucraineni au scris astfel: „Începând din 24 februarie, de când Rusia a atacat Ucraina, parcurgem o dureroasă Cale a Crucii, de-a lungul căreia oameni nevinovați suferă, sunt răniți și uciși, existând mult rău, multă suferință! În acest moment, simțim mai acut ca niciodată ce înseamnă violența împotriva celor nevinovați, ce înseamnă răstignirea celor nevinovați. Acum, mai mult ca oricând, îl înțelegem pe Isus Cristos pe Calea Crucii, înțelegem suferința și moartea Sa ca un Miel nevinovat, răstignit de oameni ce s-au pus în slujba răului.” Anul Sfintei Cruci se va încheia cu o Sfântă Liturghie solemnă și cu o Cale a Crucii cu participarea tuturor Episcopilor romano-catolici din Ucraina, la 14 septembrie 2022, în timpul Zilei Europene de Rugăciune pentru Ucraina, la Sanctuarul Patimilor Domnului din Șarhorod.