Zi de sărbătoare în comunitatea greco-catolică din Imola, Italia
16.09.2022, Blaj (Catholica) - Duminică, 11 septembrie 2022 (Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci) a avut loc vizita pastorală a Preasfinției Sale Cristian Crișan, Vizitator apostolic pentru credincioșii greco-catolici români din Europa Occidentală, în comunitatea greco-catolică din Imola, Italia. Sfântă Liturghie Arhierească a avut loc la biserica San Giacomo, unde comunitatea greco-catolică celebrează în propriul rit de mai bine de 15 ani.
Celebrarea a fost prezidată de Preasfinția Sa Cristian, la masa sfântului altar concelebrând pr. Tiberiu Sîrbu, capelan al comunității din Imola, pr. Marian Bojor, Vicerector al bisericii San Salvatore alle Coppelle din Roma, împreună cu Don Maurizio Ardini, director al Biroului Migrantes din Dieceza de Imola. La această sărbătoare a participat Episcopul Diecezei de Imola, Excelența Sa Mons. Giovanni Mosciatti, care și-a exprimat bucuria de a primi pe teritoriul Diecezei sale credincioșii greco-catolici români. Cu acest prilej, directorul Biroului Migrantes a evocat figura pr. Carlo Dalpane, cel care a pus bazele pastorației pentru migranții români greco-catolici în Dieceza de Imola.
În predica sa, Episcopul Cristian a evocat importanța purtării crucii în viața de creștin, mai ales în contextul Diasporei, încurajându-i pe credincioși să rămână fideli învățăturilor Evangheliei în orice împrejurare a vieții. La finalul celebrării, Vizitatorul apostolic i-a mulțumit Episcopului locului pentru sprijinul pe care îl acordă credincioșilor catolici români de rit bizantin care locuiesc pe teritoriul diecezei sale. În sala parohială s-a desfășurat ulterior o agapă frățească, cu bucate românești, „ca acasă”, prilej cu care credincioșii au avut ocazia sa primească binecuvântarea celor doi Episcopi și să își împărtășească gândurile și bucuriile prilejuite de acest eveniment. (pr. Tiberiu Sîrbu)