Papa Francisc i-a canonizat pe Artemide Zatti și Giovanni Battista Scalabrini
09.10.2022, Vatican (Catholica) - Biserica Catolică a dobândit duminică doi noi sfinți, Papa Francisc canonizându-i pe Sfântul Artemide Zatti și pe Sfântul Giovanni Battista Scalabrini. Cei doi sfinți s-au născut amândoi în Italia în secolul al XIX-lea și au slujit altora pe fondul emigrării masive a sute de mii de italieni în fiecare an la începutul secolului al XX-lea. Scalabrini este cunoscut pentru că a fondat un ordin misionar care a slujit imigranții, în timp ce Zatti a fost el însuși un imigrant, părăsind Italia pentru Argentina împreună cu familia sa în 1897, la vârsta de 16 ani. În cadrul unei Liturghii în aer liber, în Piața San Pietro, pe 9 octombrie, mulțimea a cântat Litania sfinților în timp ce Papa se pregătea să îi declare în mod solemn pe cei doi sfinți.
Cu toiagul pastoral în mână, Papa Francisc a proclamat în latină: „Pentru cinstirea Preasfintei Treimi, pentru exaltarea credinței catolice și pentru sporirea vieții creștine, prin autoritatea Domnului nostru Isus Cristos și a Sfinților Apostoli Petru și Paul, precum și a noastră, după o deliberare adecvată și rugăciuni dese pentru asistență divină, și după ce am cerut sfatul mai multor frați Episcopi, îi declarăm și definim pe Fericiții Giovanni Battista Scalabrini și Artemide Zatti drept sfinți și îi înscriem în rândul sfinților, decretând ca ei să fie venerați ca atare de întreaga Biserică.”
După ce Evanghelia a fost citită atât în latină, cât și în greacă, Sfântul Părinte a spus în predica sa că cei doi noi sfinți pot mijloci pentru „a ne ajuta să pășim împreună, fără ziduri ale divizării; și să cultivăm acea noblețe a sufletului, atât de plăcută lui Dumnezeu, care este recunoștința”. Papa a spus că această canonizare l-a făcut să se gândească la numeroșii migranți care suferă astăzi, menționând refugiații din Ucraina și imigranții care încearcă să traverseze Mediterana pentru a ajunge în Europa.
Sf. Giovanni Battista Scalabrini (1839-1905)
Papa Francisc a renunțat la cerința obișnuită a Bisericii privind un al doilea miracol pentru a-l canoniza pe Scalabrini. Papa a spus în predica sa că Episcopul italian a avut „o mare viziune” și „a așteptat cu nerăbdare o lume și o Biserică fără bariere, în care nimeni nu este străin”. „Episcopul Scalabrini, care a fondat o congregație pentru îngrijirea emigranților […], obișnuia să spună că în călătoria comună a emigranților nu trebuie să vedem doar probleme, ci și un plan providențial”, a spus el. Mons. Scalabrini a fost descris cândva de Papa Pius al IX-lea ca „apostolul catehismului”.
Originar din regiunea italiană Lombardia, Scalabrini a fost hirotonit preot în 1863 și numit Episcop de Piacenza la vârsta de 36 de ani. Ca Episcop, a fondat Misionarii Sfântului Carol Borromeo (cunoscuți și sub numele de scalabrinieni). De asemenea, a creat „Asociația Sfântul Rafael”, laică, la fel ca ordinul pe care l-a fondat fiind dedicată oferirii de îngrijire pastorală imigranților în porturile în care aceștia se îmbarcau și debarcau la începutul secolului XX. În 1901, și-a vizitat misionarii din Statele Unite și a fost primit la Casa Albă de către președintele Theodore Roosevelt. Mons. Scalabrini era convins de necesitatea unor instituții care să însoțească călătoria imigranților în toate etapele ei, având grijă să nu rupă brusc legăturile culturale cu patria de origine și să mențină limba maternă ca liant de unitate cu ceilalți compatrioți.
După ce s-a întors din vizita la misionarii săi din Brazilia, Mons. Scalabrini a murit în 1905, la 1 iunie – dată pe care Biserica o marchează astăzi ca zi de sărbătoare. Sfântul este amintit, de asemenea, pentru că a fondat un ziar diecezan, pentru că s-a îngrijit de săraci și bătrâni, pentru că a fost un promotor al Adorației euharistice și un protector al cântării liturgice corecte. Mons. Scalabrini a scris: „Tocmai datorită migrațiilor impuse de persecuții, Biserica a depășit limitele Ierusalimului și ale Israelului și a devenit «catolică»; datorită migrațiilor din zilele noastre, Biserica va fi un instrument de pace și de comuniune între popoare.”
Sf. Artemide Zatti (1880-1951)
Papa Francisc l-a lăudat pe Zatti ca fiind „un exemplu viu de recunoștință”. A subliniat în predica sa cum asistentul medical imigrant i-a mulțumit lui Dumnezeu, „luând asupra sa rănile altora”. „Vindecat de tuberculoză, și-a dedicat întreaga viață slujirii celorlalți, îngrijindu-i pe cei bolnavi cu o dragoste tandră. Se spune că a purtat pe umeri trupul mort al unuia dintre pacienții săi”, a spus Sfântul Părinte. Zatti s-a născut într-o sărăcie extremă în Italia, în 1880. La vârsta de 9 ani, își ajuta deja părinții lucrând ca muncitor agricol, înainte ca familia sa să emigreze în Argentina. În tinerețe, Zatti a frecventat o parohie catolică ce era condusă de salezienii lui Don Bosco, în orașul argentinian Bahía Blanca. La vârsta de 20 de ani, s-a înscris pentru a deveni preot salezian.
În timp ce locuia în comunitatea saleziană, Zatti a contractat tuberculoza după ce s-a îngrijit de un tânăr preot cu această boală. Unul dintre preoții salezieni, asistent medical, i-a sugerat lui Zatti să se roage pentru mijlocirea Maicii Domnului, făcând o promisiune că, dacă va fi vindecat, își va dedica viața ajutorării bolnavilor. Zatti a făcut de bunăvoie promisiunea și a fost vindecat de tuberculoză. Mai târziu, a spus despre acest eveniment: „Am crezut, am promis, am fost vindecat”. Tânărul imigrant italian a renunțat la ideea preoției și a devenit frate coadjutor salesian, un rol laic, pentru a se putea dedica slujirii în domeniul medical. În 1915, la vârsta de 35 de ani, Zatti a devenit director al spitalului administrat de salezieni în Viedma, un oraș din centrul Argentinei. Doi ani, mai târziu, a devenit și managerul farmaciei și a primit licența de asistent medical profesionist.
Zatti nu numai că a lucrat în spital, dar a călătorit și la periferiile din Viedma și din orașul vecin Carmen de Patagones pentru a trata oamenii aflați în nevoie, iar reputația sa de sfânt infirmier s-a răspândit în toată acea zonă a Argentinei. Zatti l-a văzut întotdeauna pe Isus în fiecare dintre pacienții săi. Unii oameni își amintesc chiar că l-au văzut cărând trupul unui pacient care murise în timpul nopții la morgă, în timp ce recita „De Profundis”, o rugăciune pentru morți care provine din textul Psalmului 130. Oamenii care l-au cunoscut spuneau că Zatti își îndeplinea slujirea bolnavilor cu sacrificiu eroic și că radia lumina lui Dumnezeu, aducându-i chiar și pe unii necredincioși la credință. În 1950, după ce a căzut de pe o scară, Zatti a început să dea semne de cancer la ficat. A continuat să lucreze, dar la 15 martie 1951, la vârsta de 70 de ani, a murit din cauza bolii. Este primul coadjutor salezian care a fost declarat sfânt. Va fi sărbătorit pe 13 noiembrie.
