Giovanni Battista Scalabrini, misionar cu viziune profetică devenit „părinte al migranţilor”
10.10.2022, Vatican (Catholica) - Canonizarea unui Episcop este mereu motiv de bucurie deosebită pentru Biserică. Și canonizarea Mons. Giovanni Battista Scalabrini este astfel îndeosebi pentru Biserica italiană și pentru Fundația Migrantes care în CEI (Conferința Episcopală Italiană) și pentru CEI urmează îndeosebi lumea mobilității umane. A fi alături de migrant. Aceasta este angajarea pe care Mons. Scalabrini, „părinte al migranților”, cum avea să îl definească Papa Ioan Paul al II-lea în urmă cu 25 de ani cu ocazia beatificării, a dusă o înainte în viața sa alegând să stea alături de italienii care la sfârșitul secolului al XIX-lea părăseau Italia pentru alte locuri. O adevărată vocație confirmată de Biserică, ce nu a ezitat să recunoască în intuițiile Mons. Scalabrini semnele și stigmatele operei Duhului Sfânt. De fapt, lui i se datorează întemeierea Congregației Misionarilor Sfântului Carol (scalabrinienii) și pe cea a Surorilor Misionare ale Sfântului Carol (scalabrinienele), precum și pe cea a misionarelor laice pentru asistența migranților. Realități și astăzi foarte active și prezente în orice parte a lumii care, împreună cu Fundația Migrantes, lucrează în Italia umăr la umăr în Dieceze și, acolo unde sunt prezente, și în Europa, îndeosebi în Misiunile catolice italiene.
Mons. Scalabrini a fost profet, precursor și pionier în considerarea faptului migrator în toate aspectele sale. Nu voia ca să le lipsească migranților, în acel timp îndreptați mai ales spre Americi, acea apropiere spirituală și culturală indispensabilă pentru tutelarea drepturilor lor și pentru promovarea lor socială în țările de sosire. „Împreună cu fostul Episcop de Cremona și prieten al său, Geremia Bonomelli, – așa cum a spus recent Arhiepiscopul, președinte al Fundației Migrantes, Mons. Gian Carlo Perego – vor fi primii care vor lua în considerare importanța mersului Bisericii cu migranții, întemeind o congregație de călugări în Americi și Bonomelli dând viață unui grup de preoți diecezani în Europa.” Cei doi Episcopi erau convinși că emigrația era o lege a naturii și ca atare nu putea să fie oprită. Un fenomen demonstrat pe larg și astăzi. Această întâlnire de persoane și popoare diferite ducea la acea unitate a familiei umane, de mai multe ori citată în magisteriul Bisericii și în ultima vreme de Papa Francisc în Fratelli tutti. „A-i abandona ieri ca și astăzi pe migranți”, era convins Scalabrini, „înseamnă a-i abandona și în credință și în practica religioasă”.
Mons. Scalabrini a intuit că acela care pleca nu putea și nu voia să uite țara de origine, dimpotrivă, voia să mențină o legătură. Și credința este mijlocul vital pentru aceasta, întărită cu celebrarea în limba proprie. Mons. Scalabrini a reflectat asupra dimensiunii religioase a migranților. „Trimiteți-ne un preot”, îi scriau, „că aici se trăiește și se moare ca animalele”. Misionarul, așadar, conform Mons. Scalabrini, „nu este numai omul Bisericii, omul lui Dumnezeu; el este omul social prin excelență”. Și este ceea ce continuă să facă și să trăiască și astăzi „misionarii și misionarele”, preoții și laicii care în numele Bisericii italiene îi urmează astăzi pe conaționalii noștri în străinătate. „Unde este poporul acolo este Biserica”, spunea Mons. Scalabrini, „pentru că Biserica este mama, prietena, protectoarea poporului, iar pentru popor Biserica va avea mereu un cuvânt, un zâmbet, o binecuvântare”. De atunci până astăzi multe s-au schimbat, dar acea chemare la caritatea pastorală, socială și politică este încă vie așa cum demonstrează primirea față de migranți și angajarea în apărarea demnității lor. O angajare pe care Biserica italiană o duce înainte, prin Migrantes și toate realitățile care lucrează în acest sector dificil, mergând împreună cu migranții și conjugând evanghelizarea și promovarea umană.
