Cardinalul Parolin către EWTN: Adevărul trebuie să fie „susținut fără teamă”

22.10.2022, Roma (Catholica) - Secretarul de stat al Vaticanului le-a spus săptămâna aceasta angajaților și colaboratorilor de la EWTN că adevărul trebuie „susținut fără teamă” cu un stil caracterizat de milostivire și de ascultare. Vorbind la un dineu la Frascati, Italia, pe 19 octombrie, Cardinalul Pietro Parolin a amintit cuvintele Maicii Angelica, fondatoarea EWTN, care a spus: „Nu poți merge în rai urând pe cineva. Iertați acum. Fiți compătimitori acum. Fiți răbdători și recunoscători acum.” Mons. Parolin a spus că mass-media catolică nu ar trebui să răspândească ura, ci „să promoveze o comunicare neostilă”. „Adevărul și valorile care decurg din el trebuie susținute fără teamă”, a continuat el. „Această proclamare, însă, trebuie să fie formulată într-un stil milostiv de către cei care ascultă cu răbdare femeile și bărbații timpului nostru, care merg alături de ei, făcându-se chiar interpreți ai suferințelor și preocupărilor lor.”
Secretarul de stat, care este a doua persoană în Vatican după Papă, s-a adresat EWTN în timpul celei de-a șaptea reuniuni a filialelor europene ale rețelei globale de televiziune catolice. Cardinalul Parolin a subliniat că „adevărul, pentru noi, creștinii, este o Persoană, Persoana lui Isus Cristos care, așa cum spune Sfântul Pavel, ține toate lucrurile împreună”. „Această întâlnire este cea care face comunicarea să nu rămână doar o profesie care transmite informații, ci să înțeleagă și să așeze această responsabilitate într-un orizont mai larg decât răspândirea, deși importantă, a știrilor”, a spus el. Cardinalul a reamintit vorbele Maicii Angelica: „este datoria noastră să spunem adevărul și fiecare persoană își poate asuma sau nu această datorie. Dar adevărul trebuie să fie mai presus de toate în noi”. „Ar trebui să avem mereu în minte această afirmație și să avem aceeași conștiință: adevărul nu ne aparține – noi servim adevărul”, a comentat prelatul. „Și îl putem sluji doar în iubire și în unitate.”
Secretarul de stat a mai spus că mass-media catolică are un rol important în evanghelizare. „De aceea este bine ca să simtă că este parte activă din viața Bisericii, în primul rând trăind în spirit de comuniune cu Episcopul Romei”, a spus el, adăugând că acest spirit de comuniune „este cu atât mai urgent astăzi, într-o perioadă marcată de dezbateri prea dramatice, inclusiv în interiorul Bisericii, care nu cruță nici măcar persoana și magisteriul Pontifului”. A făcut referire la rugăciunea lui Isus pentru Petru din Luca 22,31-32: „Simon, Simon, iată, Satana a pretins să vă cearnă ca pe grâu; Eu însă m-am rugat pentru tine, ca să nu piară credința ta; iar tu, când te vei fi întors, întărește-i pe frații tăi.” „Diavolul caută mereu să ne cearnă ca grâul, dar rugăciunea lui Isus pentru Petru și succesorii săi este ancora noastră de salvare”, a spus Mons. Parolin. „Fie ca acest spirit de comuniune cu Papa să fie semnul distinctiv al activității voastre”, a mai spus el. „Fie ca acest lucru să fie ‘simțit’ și ‘atins’ în emisiunile dumneavoastră de televiziune, precum și în articolele și programele dvs. multimedia. Fie ca fiecare dintre telespectatorii sau cititorii dvs. să recunoască EWTN ca pe o lucrare a lui Dumnezeu în slujba adevărului, a comuniunii ecleziale și a binelui umanității.”
