Vizită canonică în parohia Mailat
27.10.2022, Timișoara (Catholica) - Șirul vizitelor canonice programate pentru acest an al Excelenței Sale Iosif Csaba Pál, Episcop diecezan, a continuat în zilele de 24 și 25 octombrie 2022 în județul Arad, la parohia Mailat. Sfânta Liturghie de deschidere a vizitei a fost celebrată de către Păstorul Diecezei luni, 24 octombrie, începând cu ora 17.30. Au concelebrat pr. Király Árpád, arhidiacon de Mureș, decan de Arad, paroh de Arad-Șega și pr. Miklós Csaba, parohul locului, care adresându-se Episcopului diecezan a subliniat faptul că această comunitate parohială este una activă, vie. În continuare, tinerii i-au dăruit Păstorului Diecezei un coș plin cu roadele toamnei și specialități ale acestei localități.
În cuvântul său de salut Episcopul Diecezan a spus: „Dovada cea mai bună a faptului că această comunitate este vie este prezența grupului numeros de copii și tineri, o parte dintre ei slujind ca ministranți în jurul altarului.” În predică, Excelența Sa Iosif Csaba Pál a menționat: „Uitându-mă la voi, dragi tineri și credincioși, văd cum ochii voștri strălucesc și aceste priviri vorbesc despre cât de bine este să fii creștin, cât de bine este să fii în apropierea lui Dumnezeu, să simți iubirea Lui. Este un mare dar să crezi în iubirea lui Dumnezeu. Vă mulțumesc că prin rugăciunea și cântecele voastre ați făcut dintr-o zi obișnuită a săptămânii una de sărbătoare. Psalmistul spune: «Fericit omul care nu umblă după sfatul celor nelegiuiți, nu zăbovește pe calea păcătoșilor și nu se așază în adunarea celor care batjocoresc, dar își [găsește] plăcerea în legea Domnului și la legea lui cugetă ziua și noaptea. El este ca pomul sădit pe malul apei, care dă rod la timpul potrivit; frunzele lui nu se veștejesc și în tot ceea ce face are succes.» Un astfel de om este fericit pentru că este înrădăcinat în Dumnezeu și este plin de speranță, fiindcă ia speranța de la Dumnezeu.”
La sfârșitul Sfintei Liturghii s-a rostit Rugăciunea parcursului sinodal, după care Episcopul diecezan a binecuvântat steagul pe care se află două gobeline realizate de către enoriașa Erzsébet Liszanek, care între timp a trecut la casa Tatălui ceresc, și dăruit ulterior bisericii de către soțul acesteia. Steagul a fost confecționat de Molnár Deák Etelka. Totodată Păstorul Diecezei l-a salutat cu multă căldură pe pr. Ferenc Bányai, pastor emerit reformat și pe pastorul penticostal Róbert Csatlós, prezenți la Sfânta Liturghie. În continuare, Episcopul diecezan s-a întâlnit în biserică cu copiii, dăruindu-le fiecăruia câte o iconiță. A urmat discuția cu membrii grupului de tineret, într-o atmosferă foarte deschisă, în cadrul căreia tinerii au avut posibilitatea de a pune întrebări Părintelui Episcop. La aceste întâlniri a fost prezentă sr. Erika Maria Bukovics, soră mariană de Schönstatt, referentă la Centrul Diecezan de Tineret, care a pregătit un moment interactiv cu copiii și Melinda Baum, referent pentru pastorația familiilor și adulților în Arhidiaconatul de Mureș.
În cea de-a doua zi a vizitei canonice, marți, 25 octombrie, la ora 12.00, Păstorul Diecezei de Timișoara a celebrat o Sfântă Liturghie în biserica dedicată Sf. Martin de Tours din Mănăștur, filială a parohiei Mailat, la care a concelebrat parohul de Mailat. După Sfânta Liturghie, Părintele Episcop a discutat în fața bisericii cu credincioșii prezenți aparținând etniilor slovacă, română, maghiară și germană. În după-amiaza acestei zile, Excelența Sa Iosif Csaba Pál s-a întors în casa parohială din Mailat, unde, începând cu ora 15.00 s-a întâlnit cu membrii grupului congregației Sf. Rozariu, de la ora 16.00 cu angajații și cu colaboratorii parohiei, iar de la ora 17.00 cu membrii comitetului bisericesc. La aceste întâlniri au fost prezenți pr. Zsolt Szilvágyi, vicar episcopal pentru pastorație, și sr. Böbe M. Tari, soră mariană de Schönstatt, referent pentru pastorația familiilor și adulților. Părintele Episcop a subliniat: „După Sf. Liturghie s-au adunat 23 de tineri. Aici se vede, că acești tineri sunt bucuroși, vin cu plăcere la biserică, sunt familiarizați cu programele comunității și că părintele se ocupă de ei. A fost, pentru mine, de asemenea o experiență frumoasă faptul că în timpul Sf. Liturghii toți cei prezenți au cântat împreună.” Următoarea vizită canonică se va desfășura în parohia Arad-Șega. (Biroul de presă al Episcopiei de Timișoara)
