Primele zile ale cursurilor de formare permanentă pentru clerul din Chișinău
15.11.2022, Chișinău (Catholica) - Luni, 14 noiembrie, la Centrul „Fides” din Chișinău, a început Cursul de formare permanentă pentru clerul și persoanele consacrate din Dieceza de Chișinău, care va cuprinde patru zile intense de studiu și reflecție, și se va încheia joi, 17 noiembrie. Tema pastorației tineretului a deschis lucrările, apoi următoarele zile vor fi dedicate pastorației familiei, temei abuzului asupra copiilor, iar ultima zi administrației parohiale, cu un accent deosebit pe îndatoririle fiecărui paroh.
Episcopul Anton Coșa a deschis lucrările din această primă zi, după care a oferit cuvântul Vicarului general, cu îndemnul de a fi mereu în ascultare, în conformitate cu stilul sinodal. În discursul său, Episcopul a reamintit importanța acestor momente de formare: „Biserica, prin Magisteriul ei, inclusiv prin Codul de Drept Canonic, ne cere nouă, Episcopilor, nu numai să organizăm aceste cursuri și să veghem asupra întregului proces, dar mai ales să îi ajutăm confrații preoți să înțeleagă că într-un anumit sens, fiecare dintre ei în parte este primul responsabil pentru propria sa formare permanentă”. „Reglementările sau normele bisericești în această privință nu sunt suficiente pentru a face plăcută formarea permanentă, dacă fiecare preot nu este personal convins de necesitatea ei și nu este hotărât să îi pună în valoare ocaziile, timpul și modalitățile. Formarea permanentă are în vedere, așadar, o (re)înnoire continuă a vieții noastre de preoți în jurul lui Cristos, reînnoire pusă în valoare și de Instrucțiunea Convertirea pastorală a comunității parohiale în slujba misiunii evanghelizatoare a Bisericii”.
Mons. Cesare Lodeserto a făcut o scurtă prezentare a săptămânii de lucru, după care a oferit cuvântul pr. Sergio Bergamin, responsabilul Comisiei pentru Copii și Tineret, și colaboratorilor săi, pr. Gabriel Cochiorca și Sr. Mihaela Mihăluț. În primul rând, a fost prezentată situația pastoralei tineretului în Dieceza de Chișinău. A urmat o propunere pentru un program de formare și, în final, detalii despre următoarea ediție a Zilei Mondiale a Tineretului de la Lisabona, la care vor fi prezenți și tineri din Moldova. Importantă în intervenția vorbitorilor a fost propunerea de planificare și organizare a pastorației tinerilor, care intenționează să pornească de la implicarea copiilor și adolescenților, precum și a familiilor tinere, pentru a iniția o muncă atentă de însoțire de la o vârstă fragedă. A apărut necesitatea unei atitudini îngăduitoare față de tineri, astfel încât aceștia să fie înțeleși și primiți în mod corect în cadrul comunității.
De asemenea, a fost propusă o nouă organizare a Comisiei, cu prezența nu numai a membrilor numiți direct de Episcop, ci și a câte unul sau doi tineri din fiecare decanat, cu posibilitatea de a avea mai multe întâlniri pe parcursul anului. A fost solicitată și prezența unor familii tinere care au avut experiență de lucru cu tinerii. În ceea ce privește partea organizatorică, pr. Sergio Bergamin a prezentat următoarea ediție a Zilei Mondiale a Tineretului de la Lisabona, invitându-i pe parohi la o mai mare implicare a tinerilor, cărora li se va cere un angajament mai mare nu doar în ceea ce privește participarea, ci și să considere sărbătoarea ca un moment de relansare a pastorației tinerilor. Mons. Cesare Lodeserto a rezumat cele discutate și apoi a început lucrul în grupuri. După aceasta a urmat o sinteză finală.
În cursul dimineții cele de-a doua zi,sr. Paula Malciuc, responsabil al Oficiului diecezan pentru pastorația familiei și cateheză, iar după-amiaza, Mons. Cesare Lodeserto, vicar general, au ținut prelegeri pe această temă. Sr. Paula Malciuc, ca responsabil al Oficiului diecezan pentru pastorația familiei, a prezentat mai întâi situația oficiului și ceea ce s-a realizat în prima perioadă de activitate a acestuia. A vorbit despre situația din Dieceză, despre inițiativele întreprinse până în prezent, despre provocările cu care ne confruntăm și despre cum pot fi depășite, precum și despre materialele disponibile pentru o bună pastorație a familiei. O atenție deosebită a fost acordată prezentării noului document al magisteriului privind însoțirea căsătoriei: „Inițiativa catecumenală pentru viața conjugală”.
Sr. Paula a reamintit apoi celor prezenți despre importanța unui program de formare pentru familii, prin studierea și cunoașterea învățăturii de bază a Bisericii Catolice. A reiterat cât de importantă este metoda de lucru și de transmitere a cunoștințelor și experienței în materie de familie, precum și aprofundarea bunelor practici. De asemenea, a amintit necesitatea de a organiza seminare de formare, în cooperare cu Institutul pentru Familie și cu alte Conferințe Episcopale, precum și tabere de vară pentru familii și cupluri. Adresându-se preoților, și în special parohilor, sr. Paula a pus problema cum și ce se poate implementa în Dieceză din ceea ce se cere în Magisteriul Bisericii, ținând cont de realitatea locală și de dificultățile cu care se confruntă deja parohiile. Aceasta a fost, de asemenea, reflecția în cadrul grupurilor de studiu.
Ulterior, Mons. Cesare Lodeserto a vorbit despre următoarea temă: „Îngrijirea pastorală a familiilor aflate în dificultate și în situații dificile. Indicațiile Magisteriului”. Pornind de la documentele Magisteriului și în special de la Exortația apostolică „Amoris laetitia”, Mons. Cesare a reafirmat necesitatea Bisericii de a readuce în centrul acțiunii sale pastorale proclamarea cu bucurie a iubirii conjugale și familiale și de a propune tuturor, începând cu cei mai tineri, calea foarte umană a căsătoriei ca o cale de cunoaștere a lui Dumnezeu și de a fi un grăunte de speranță în lume. Mons. Lodeserto a amintit cum Papa Francisc a inițiat un proces de reflecție global asupra poziției divorțaților recăsătoriți și a integrării lor în comuniunea Bisericii, având ca referință două criterii cheie: discernământ și milostivire. În special, a fost amintită etica milostivirii, pornind din nou de la exortația apostolică al Papei Francisc, care îndeamnă la o convertire etico-pastorală de apropiere de oameni, marcată de trei momente: discerne, însoțește, integrează.
Vicarul general a prezentat apoi situația tribunalului bisericesc al Diecezei, solicitând atenția și cooperarea parohilor pentru acele cazuri care pot fi evaluate și eventual rezolvate. Lucrul în grupuri a fost un prilej de a explora tema familiei, problemele parohiilor în calea pastorației familiei și multe alte aspecte cu care parohii sunt chemați să se ocupe în viața parohiei. În cadrul zilei de studiu, Episcopul a prezentat inițiativa anuală a Zilei Familiei, ca moment de angajament eclezial pentru promovarea pastorației familiei și a schimbului de experiențe și momente de rugăciune.
