Nunțiul apostolic: Papa Francisc vrea o „Biserică evanghelică” în SUA
16.11.2022, Baltimore (Catholica) - Arhiepiscopul Christophe Pierre, Nunțiu apostolic în Statele Unite, le-a reamintit marți Episcopilor americani, la întâlnirea lor semestrială, de „apropierea” Papei Francisc, oferindu-le în același timp încurajări într-o lume post-Roe și îndemnându-i la o viață de evanghelizare. „Vă salut în numele Papei Francisc, asigurându-vă de apropierea sa, de sprijinul său fratern și de rugăciunile sale, în timp ce vă strângeți pentru această adunare plenară a Conferinței Episcopale”, a spus Mons. Pierre în fața Conferinței Episcopilor Americani din Baltimore, reunită la Hotelul Marriott Waterfront din Baltimore.
Citând un discurs al Papei Francisc, pe atunci Cardinalul Jorge Bergoglio, Mons. Pierre a spus: „Când Biserica nu iese din ea însăși pentru a evangheliza, devine autoreferențială și atunci se îmbolnăvește”. A citat apoi un pasaj din exortația apostolică Evangelii Gaudium a Papei Francisc și a remarcat că „Papa Francisc ne-a încurajat să fim o Biserică misionară care iese să anunțe mesajul bucuriei, mai profund angajată în misiunea ei decât în menținerea unor structuri care ar putea să nu mai servească în mod adecvat misiunii”. A spus și că Sfântul Părinte dorește o „Biserică săracă pentru săraci” și o „Biserică evanghelică”.
Prelatul și-a continuat discursul cu tema evanghelizării, citând un interviu acordat în 2013 de Papa Francisc, în care Sfântul Părinte spunea: „Evanghelizarea, de fapt, este harul și vocația proprie a Bisericii, identitatea ei cea mai profundă. Ea există pentru a evangheliza.” A spus că procesul sinodal ar trebui „înțeles într-o cheie misionară” și i-a întrebat pe Episcopi: „Se înțelege Biserica din Statele Unite în acest fel, mai ales că trăim o perioadă de schimbări accelerate?” O modalitate de a răspunde la această întrebare este examinarea caracterului evanghelic al parohiilor locale, a spus el. „Mergem înainte și luăm inițiativa? Ne implicăm? Îi însoțim pe alții, dând dovadă de răbdare? Care sunt roadele pe care le vedem în urma eforturilor noastre de evanghelizare? În fine, Bisericile noastre locale demonstrează bucuria, care decurge din Euharistie?”, a spus el.
Arhiepiscopul Pierre a spus că Reînnoirea Euharistică, mișcarea inițiată de Episcopii americani, este o oportunitate pentru Biserică de a celebra „bucuria nupțială a unei comunități care este iubită de Domnul, a unei comunități care evanghelizează și care este ea însăși evanghelizată”. A adăugat: „Fie ca Reînnoirea Euharistică să fie trăită în această lumină – ca un moment evanghelizator!” Mons. Pierre a remarcat avertismentul Papei Francisc că există „bariere” care limitează experiența bucuriei și care limitează evanghelizarea. O barieră o reprezintă „propriile noastre structuri interne, care au mereu nevoie de o convertire pastorală și misionară pentru evanghelizare, mai degrabă decât pentru autoconservarea Bisericii”, a spus el. O altă barieră este păcatul, a adăugat el. A spus că Biserica americană a fost „profetică în deschiderea ei față de cei care suferă de o criză umanitară la graniță” și a adăugat că „a fost puternic angajată în apărarea celor nenăscuți”.
Mons. Pierre a spus că, acum că Roe vs. Wade a fost răsturnată, inițiativa pro-viață a Episcopilor americani „Walking with Moms in Need” (Marș cu mamele în nevoie) „capătă o nouă importanță spre a arăta tandrețea maternă a Bisericii pentru toți copiii ei, demonstrând că prioritatea este milostivirea și nu judecata rece”. A continuat: „Papa Francisc ne cheamă, așadar, să fim o Biserică misionară care îi încurajează pe toți să fie evanghelizatori.” Prelatul a remarcat că în ultima sa scrisoare apostolică, „Desiderio desideravi”, Papa Francisc face apel la „o mai mare formare liturgică, nu doar a clerului, ci și a laicilor”. A adăugat că există o „ruptură a familiei umane”. „Recentul raport sinodal indică faptul că mulți dintre ai noștri – din motive variate – au dificultăți în a accepta învățătura Bisericii”, a spus el. Este important să predăm „într-un mod mai atractiv și mai ușor de înțeles”, însoțindu-i în același timp pe cei care se află pe drumul lor de credință, a spus el.
Nunțiul apostolic a spus că oamenii trebuie respectați, „nu prin abolirea standardelor obiective de moralitate”, ci prin a-i ajuta pe ceilalți să recunoască chemarea la sfințenie. „Calea de urmat […] necesită în cele din urmă o viziune antropologică adecvată. Papa Francisc deplânge pe bună dreptate cultura rebutului, oferind în locul ei viziunea mai largă a Evangheliei, care este cu adevărat o veste bună despre bărbat și femeie, despre căsătorie și viața de familie și despre persoana umană în relație cu întreaga creație. Nu putem să tăcem în legătură cu aceste adevăruri fundamentale și mântuitoare”, a spus el. „Fără a impune o omogenitate, Biserica din Statele Unite poate integra darurile Poporului lui Dumnezeu prin dialog și cu răbdare, trăind astfel într-o tensiune creativă”, a spus prelatul.
