Corul „Juvenes Ecclesiae” a concertat la Torino

07.12.2022, Torino (Catholica) - Duminică, 4 decembrie 2022, în a doua duminică din timpul Adventului, comunitatea din Torino a avut marea bucurie de a primi în mijlocul ei Corul „Juvenes Ecclesiae” din Iași, în cadrul turneului „Crăciunul din suflet, Crăciunul de acasă” susținut în Italia în cadrul unui „proiect de suflet”.
Programul coral a fost susținut după Liturghia de la ora 11:00 celebrată de către părintele paroh Iulian Herciu, Liturghie al cărei fir conducător a fost „primirea”, o primire la care ne îndeamnă Sfântul Paul în scrisoarea către Romani, cu bucuria atât de specifică perioadei de așteptare a Adventului. Și pentru că adevărata bucurie vine de la Dumnezeu, prin darurile Duhului Domnului, așa cum ne învață profetul Isaia, iată că prin intermediul său am primit un dar minunat, al bucuriei „cântată” pentru noi: pentru o oră și jumătate, duminică, în biserica „Madonna del Carmine”, ne-am simțit ca în Catedrala de la Iași sau de la București, așa cum de obicei vedem la televizor concertele de Crăciun.
Tinerii, acompaniați la orgă de către maestrul Octavian Bișoc, sub măiestria dirijorului Maximilian Husaru, ne-au condus parcă înapoi în timp, înapoi „acasă”: poate mulți s-au revăzut copii fiind, colindând, alții au retrăit momentele de adevărată camaraderie din tinerețe, poate alții și-au amintit de bunica care „avea tot timpul galbena gutuie la fereastră” în așteptarea nepoților, alții poate și-au revăzut proprii copii colindând în preajma bradului, făcând să se nască în noi un conglomerat de sentimente: bucurie, mândrie, tristețe, nostalgie, durere, dor, surpriză, recunoștință, vinovăție…
Poate că în mulți dintre noi a retrezit și amintirile reprimate, încătușate acolo, în lăcașurile cele mai ascunse ale sufletului; pentru că de cele mai multe ori dacă aceste amintiri ies la iveală, dor: dor de dor, dor din cauza neputinței de a exprima acest dor, dor din cauza incertitudinii pe care o ai dacă atunci când ai lăsat România ai făcut alegerea potrivită, dor de faptul că trebuie, oricum, să te arăți curajos, pentru că nu le poți dezvălui durerea celor de acasă și trebuie să fii curajos ca să poți înfrunta aici necunoscutul, dor pentru că nu știi cât de mult te vor judeca proprii copiii pentru că le-ai negat posibilitatea de a crește în direct contact cu rădăcinile strămoșești, dor pentru că, chiar dacă știi că părinții te-au iertat că i-ai părăsit, ești conștient că suta aceea de euro nu va ține niciodată loc îmbrățișării calde și vorbei bune spuse față în față.
„Atunci când cântăm Domnului, totul devine divin”, a afirmat pr. Daniel Iacobuț, parohul Catedralei „Adormirea Maicii Domnului” din Iași, care a însoțit tinerii în acest turneu, tineri cărora le mulțumim pentru cadoul extraordinar pe care ni l-au făcut, dorindu-le din toată inima ca această dragoste a lor pentru muzică și pentru tradiții să le rămână aprinse în suflete mereu, să nu se stingă niciodată. Atmosfera de sărbătoare din biserica „Madonna del Carmine”, prin programul variat și bogat prezentat, a fost un continuu „crescendo” atingând punctul culminant cu tradiționala urătură. Comunitatea din Torino a avut de-asemenea bucuria de a-i ospăta pe tineri la prânzul comunitar, moment în care s-au schimbat păreri, gânduri, impresii, numere de telefon. A urmat o scurtă plimbare prin Torino, cu vizita la Giulgiul lui Isus, în Catedrala „Sfântul Ioan Botezătorul”.
Această duminică împreună va rămâne cu siguranță în memoria comunității noastre ca una dintre cele mai frumoase pagini ale sale, scrisă cu dăruire, iubire, comuniune, ospitalitate, căldură, primire și bucurie! (Tatiana Ghiurca pentru Ercis.ro)