Cinci diaconi hirotoniți la Iași

08.12.2022, Iași (Catholica) - În solemnitatea Neprihănitei Zămisliri, cinci seminariști de la Institutul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Iași au fost hirotoniți diaconi prin impunerea mâinilor și rugăciunea de hirotonire a PS Iosif Păuleț, Episcop de Iași, în cadrul unei Liturghii pontificale în Catedrala „Sfânta Fecioară Maria, Regină” din Iași, care a început la ora 11.00. Au fost prezenți la altar PS Petru Sescu, Episcop auxiliar de Iași, PS Petru Gherghel, Episcop emerit. Au luat parte la sărbătoare preoți de la seminariile diecezane și din diferite parohii, familiile candidaților la diaconat și mulți credincioși. Întreaga celebrare a fost transmită la ERCIS FM și preluată de postul de televiziune Angelus TV.
Procesiunea solemnă spre altar a început la ora 11.00, din Catedrala „Adormirea Maicii Domnului”, în față mergând cei cinci candidați, apoi preoții veniți la sărbătoarea lor, părinții profesori, pr. Eduard Giurgi, reprezentantul Arhiepiscopiei de București, pr. Ștefan Lupu, rectorul Seminarului Major din Iași, pr. Damian-Gheorghe Pătrașcu, OFMConv., ministru provincial al Provinciei „Sfântul Iosif” a Fraților Minori Conventuali, și Episcopii deja amintiți. În Catedrala plină de credincioși intonau cântecul de intrare seminariștii reuniți în cor de la cele două seminarii diecezane ale Diecezei, de la Iași și de la Bacău.
Episcopul Iosif Păuleț i-a salutat pe toți – Episcopi, preoți și părinți ai candidaților – în special pe cei care, înaintea altarului, cereau hirotonirea diaconală, amintind de solemnitatea Neprihănitei Zămisliri, instituită de Papa Pius al IX-lea în anul 1854, și de tradiția care este în Dieceza de Iași, de a hirotoni în această zi ca diaconi pe tinerii studenți care s-au pregătit la Institutul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Iași. „Îi înconjurăm cu iubire și îl rugăm pe Dumnezeu să îi copleșească cu harul și iubirea Sa”, au fost cuvintele care au încheiat salutul său. După ce a proclamat evanghelia, pr. Ștefan Lupu, rectorul Seminarului Mare, a rostit numele celor cinci candidați și parohiile de proveniență, la care aceștia au răspuns „Prezent”. El l-a încredințat pe Episcop de vrednicia acestora de a fi admiși la treapta diaconatului.
În predica sa, PS Iosif Păuleț a început cu dictonul Sfântului Bernard, De Maria numquam satis, „Despre Maria, niciodată îndeajuns”, pentru a se referi mai întâi la solemnitatea mariană pe care Biserica o celebrează pe 8 decembrie, spunând că „ori de câte ori se vorbește despre Maria, se vorbește despre Isus, dar și despre noi”. În misterul Neprihănitei zămisliri, suntem îndemnați să vedem omul așa cum a fost gândit și creat de Dumnezeu. Evanghelia ascultată „ne stimulează să mergem pe urmele Mariei”.
Adresându-se celor cinci candidați, le-a spus răspicat: „Așa cum Dumnezeu a pregătit-o pe Maria, așa v-a pregătit și pe voi”, vorbindu-le despre cele trei dimensiuni ale diaconatului: diaconia cuvântului, diaconia carității, diaconia rugăciunii. Diaconii sunt chemați să îi ajute pe ceilalți să înțeleagă frumusețea Scripturii, a Cuvântului dumnezeiesc: „Pentru a-l putea predica, este necesar să îl trăiți”. Ei sunt chemați de asemenea să aibă grijă de cei care sunt săraci, „mereu pregătiți să se ofere pentru binele celorlalți, să se dedea la opere de caritate”. Despre diaconia rugăciunii, Episcopul predicator a spus că este „esența slujirii voastre, și a încheiat: „Vă susținem cu rugăciunea noastră pentru a reuși să participați cât mai mult la realizarea acestui vis al lui Dumnezeu cu voi”.
Predicii i-a urmat ritualul hirotonirii. Cei cinci tineri i-au promis Episcopului ascultare și respect. Apoi, prosternați înaintea altarului, ei au cerut ajutorul sfinților din cer, îndeosebi al sfinților patroni, corul intonând Litania tuturor sfinților. Impunerea mâinilor Episcopului și rugăciunea de consacrare au fost momentele centrale ale hirotonirii diaconale. Apoi, ei și-au așezat stola și au îmbrăcat dalmatica, haina specifică slujirii diaconilor. Înfățișându-se înaintea Episcopului, au auzit din gura acestuia cuvinte care vor rămâne imprimate în memoria lor spirituală: „Primește Evanghelia lui Cristos, al cărui crainic ai devenit. Ia aminte ca ceea ce citești să crezi, ceea ce crezi să predici, ceea ce predici să practici.”
La momentul ofertoriului, doi dintre noii sfințiți l-au ajutat pe Episcop la pregătirea mesei altarului pentru Sfânta Liturghie. De asemenea, la împărtășanie, ei au fost cei care s-au îndreptat spre preoți cu trupul și sângele Domnului pentru a ajuta la distribuirea lor. La finalul Sfintei Liturghii, PS Iosif Păuleț le-a mulțumit tuturor, în special celor care au devenit diaconi, adică slujitori. Le-a mulțumit familiilor, în sânul cărora au crescut, și parohilor care i-au însoțit pe drumul formării, căci, așa cum preciza, o vocație se naște atunci când alți preoți își trăiesc cu o deplină angajare și conștiinciozitate slujirea sacerdotală. A mulțumit celor care s-au unit prin intermediul radioului ERCIS FM și al televiziunii Angelus TV la sărbătoarea din Catedrală.
Celebrarea s-a încheiat cu procesiunea spre Catedrala „Adormirea Maicii Domnului”, unde cei hirotoniți au primit aplauze de felicitare din partea preoților și Episcopilor, iar Maria, cea neprihănit zămislită, a auzit din partea tuturor slujitorilor altarului – Episcopi, preoți și diaconi – cântarea de laudă în limba latină Salve Regina. Domnul să primească slujirea diaconală a celor cinci tineri și El să fie preamărit prin cuvintele, caritatea și rugăciunea pe care inimile lor le vor înălța spre cer, în numele lor și al celor pe care îi vor sluji. Ei să se bucure de harul statorniciei, iar „Prezent”-ul rostit astăzi să fie actualizat în fiecare nouă zi a vieții lor. (pr. Cristian Diac pentru Ercis.ro)