Jubileul de 25 de ani al comunității catolice române din Roma

12.12.2022, Roma (Catholica) - Comunitatea catolicilor români de la Roma a sărbătorit primul jubileu, joi, 8 decembrie 2022, în solemnitatea Neprihănita Zămislire. Sfintele Liturghii s-au celebrat la ora 12.30 la Grotte Celoni și la ora 16.00 la San Vitale. La celebrarea de după-amiază au fost prezenți ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București, și PS Benoni Ambăruș, Episcop auxiliar de Roma. La finalul fiecărei celebrări liturgice, corul Juvenes Ecclesiae a susținut un concert de colinde.
Istoria comunității de la Roma a început după anii ’90 și s-a concretizat la 8 decembrie 1997, când a fost stabilită o capelanie pentru credincioșii catolici români care s-au stabilit la Roma sau în împrejurimi. La 25 de ani distanță de acel fericit moment, comunitatea s-a adunat în jurul Sfântului altar pentru a-i mulțumi Domnului pentru modul în care au crescut și s-au maturizat în credință. Liturghia de la Grotte Celoni a fost celebrată de pr. Isidor Iacovici, parohul comunității. La San Vitale, Liturghia a fost celebrată de ÎPS Aurel Percă, predicator fiind PS Benoni Ambăruș. La finalul celebrării de la San Vitale, PS Benoni a dat citire binecuvântării și salutului Papei Francisc cu ocazia împlinirii celor 25 de ani de existență a capelaniei catolicilor români de la Roma.
La celebrarea de la San Vitale au fost prezenți reprezentanți ai Ambasadelor României pe lângă Sfântul Scaun și Ordinul Suveran Militar de Malta și în Republica Italiană. După fiecare celebrare liturgică corul de tineri al Catedralei din Iași, Juvenes Ecclesiae, a susținut un concert de colinde, aducând bucurie și nostalgie în inimilor credincioșilor români plecați de acasă de mai mulți ani. Evenimentul s-a încheiat cu o agapă frățească, pregătită de gospodinele comunității, și cu multe depănări de amintiri. Îi mulțumim bunului Dumnezeu pentru această frumoasă zi, precum și tuturor care s-au implicat activ pentru a face această sărbătoare atât de frumoasă. (pr. Claudiu Bulai pentru Ercis.ro)