Papa Francisc: Să fim vigilenți împotriva mândriei spirituale
14.12.2022, Vatican (Catholica) - Papa Francisc i-a încurajat pe creștini miercuri, 14 decembrie 2022, să fie vigilenți împotriva mândriei spirituale și a ispitelor „diavolilor educați”. „De atâtea ori, probabil, Domnul ne-a dat atâtea haruri și la sfârșit nu suntem capabili să perseverăm în acest har și pierdem tot, pentru că ne lipsește vigilența: nu am păzit ușile [inimilor noastre]”, a spus Sfântul Părinte în cadrul audienței sale generale săptămânale. Papa s-a adresat publicului din Aula Paul al VI-lea din Vatican, continuând discursurile sale săptămânale pe tema discernământului. Fără vigilență, a spus Pontiful, există riscul ca progresul în viața spirituală și în discernământ să fie pierdut. „Nu este vorba de un pericol de ordin psihologic, ci de ordin spirituală, o adevărată cursă a duhului rău. De fapt, acesta așteaptă chiar momentul în care noi suntem prea siguri de noi înșine, acesta este pericolul: «Sunt sigur de mine însumi, am învins, acum mă simt bine…», acela este momentul în care duhul rău așteaptă, când totul merge bine, când lucrurile merg «cu pânzele umflate» și avem, cum se spune, «vântul de la pupă»”.
Papa a explicat că atunci când lăsăm jos garda spirituală, diavolul, care știe să se îmbrace frumos, poate intra în inimile noastre. Pentru a ilustra acest lucru, Papa Francisc a amintit una dintre parabolele lui Isus, relatată în Evanghelia după Luca. Isus a spus: „Să fie coapsele voastre încinse și luminile aprinse, iar voi fiți asemenea oamenilor care-și așteaptă stăpânul să se întoarcă de la nuntă ca să-i deschidă de îndată ce vine și bate la ușă! Fericiți acei servitori pe care stăpânul, când va veni, îi găsește veghind!” Aceasta, a spus Papa, este „dispoziția sufletească a creștinilor care așteaptă venirea finală a Domnului; dar se poate înțelege și ca atitudinea obișnuită pe care trebuie să o avem în conduita de viață, în așa fel încât bunele noastre alegeri, făcute uneori după un discernământ angajant, să poată continua în manieră perseverentă și coerentă și să aducă rod.”
Construind pe metafora casei, Papa Francisc a descris o locuință curată și ordonată, cu totul pregătit, dar stăpânul lipsește, pentru că fie nu este acasă, fie este preocupat cu altceva, fie a adormit, și răul poate să intre. „Nu este vigilent, nu este atent, pentru că este prea sigur de sine și a pierdut smerenia de a păzi propria inimă. Trebuie să păzim mereu casa noastră, inima noastră și să nu fim distrași… pentru că aici este problema, cum spune parabola.” Papa Francisc a mai spus că poate stăpânul casei a primit multe complimente despre casa lui frumoasă și elegantă, și „poate tocmai pentru aceasta s-a îndrăgostit prea mult de casă, adică de sine însuși, și a încetat să-l aștepte pe Domnul, să aștepte venirea Mirelui; poate de frică să nu ruineze acea ordine nu mai primea pe nimeni, nu îi invita pe săraci, pe cei fără adăpost, pe cei care deranjează… Când ne încredem prea mult în noi înșine și nu în harul lui Dumnezeu, atunci cel rău găsește ușa deschisă. Atunci organizează expediția și ia în posesie casa aceea.”
Papa Francisc a subliniat că atunci, așa cum spune Isus în Matei 12,45, „cele de pe urmă ale acelui om vor deveni mai rele decât cele dintâi”. Parte a problemei este faptul că stăpânul casei nici nu își dă seama că are loc această luare în posesie, a mai spus Sfântul Părinte: „diavolii educați” „intră fără ca tu să îți dai seama, bat la ușă, sunt respectuoși… și apoi la sfârșit comandă ei în sufletul tău… Pentru că intră în casa noastră ca unul dintre noi și apoi se dezvăluie așa cum sunt, la el acasă. Casa trebuie păzită de această înșelătorie a diavolilor educați.” Pontiful a încheiat cu cuvintele: „A supraveghea inima, pentru că vigilența este semn de înțelepciune, este semn mai ales de umilință, pentru că ne este frică să cădem, iar umilința este calea maestră a vieții creștine”.