Papa Francisc: Totum amoris est
28.12.2022, Vatican (Catholica) - La Editura Sapientia din Iași a apărut astăzi cartea: „Totum amoris est. Scrisoarea apostolică în al IV-lea centenar al morții Sfântului Francisc de Sales”, scrisă de Papa Francisc și tradusă în limba română de pr. dr. Mihai Pătrașcu. Cartea apare în colecția „Magisterium”, în formatul 14×20, are 32 pagini și poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum și de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 10 lei.
„Un fin interpret” al timpului său, căruia îi era „sete de Dumnezeu” într-un mod nou, și un „extraordinar director de suflete”, capabil să ajute persoanele să îl caute pe Domnul în propria inimă și să îl găsească în caritate. Așa îl descrie Papa Francisc pe Sfântul Francisc de Sales în scrisoarea apostolică Totum amoris est, „Totul aparține iubirii”, scrisă cu ocazia celui de-al IV-lea centenar al morții învățătorului Bisericii, patron al jurnaliștilor și comunicatorilor, Episcop „exilat” de Geneva. Despre Sfântul francez, născut în castelul din Sales, în Savoia, la 21 august 1567, și mort la Lyon la 28 decembrie 1622, Papa subliniază vocația de a se întreba „în fiecare circumstanță a vieții unde se află cea mai mare iubire”. Nu întâmplător Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea l-a numit „Învățător al iubirii divine”, amintește Papa Francisc, nu numai pentru că a scris despre ea „un Tratat voluminos, ci mai ales pentru că a fost martor al ei”.
În schimbarea timpurilor, noi oportunități pentru vestirea Evangheliei
După ce s-a întrebat „despre moștenirea Sfântului Francisc de Sales pentru epoca noastră”, Pontiful explică faptul că a găsit „iluminante ductilitatea și capacitatea viziunii sale”. În anii petrecuți în Parisul de la începutul secolului al XVII-lea, cel pe care Papa Benedict al XVI-lea l-a definit „apostol, predicator, scriitor, om de acțiune și de rugăciune”, dobândește „percepția limpede a schimbării timpurilor”. Și în aceste noutăți „el însuși nu și-ar fi imaginat vreodată să recunoască o atare oportunitate pentru vestirea Evangheliei. Cuvântul pe care l-a iubit încă din tinerețea sa era capabil să se impună, deschizând orizonturi noi și imprevizibile, într-o lume aflată în tranziție rapidă”. Și aceasta, pentru Papa Francisc, „este ceea ce ne așteaptă ca misiune esențială și pentru epoca noastră aflată în schimbare: o Biserică nu autoreferențială, liberă de orice mondenitate, dar capabilă să locuiască în lume, să împărtășească viața oamenilor, să meargă împreună, să asculte și să primească”. Este ceea ce a făcut Sfântul Francisc de Sales, care ne invită, afirmă Papa, „să ieșim dintr-o preocupare excesivă față de noi înșine, față de structuri, față de imaginea socială și să ne întrebăm mai degrabă care sunt nevoile concrete și așteptările spirituale ale poporului nostru”.
A-l căuta pe Dumnezeu în inimă și în istorie
Un „stil de viață plin de Dumnezeu” explică Papa Francisc, motivat astfel de Sfântul Episcop: „Dacă omul se gândește cu un pic de atenție la divinitate, simte imediat o oarecare dulce emoție la inimă, ceea ce dovedește că Dumnezeu este Dumnezeul inimii umane”. Aceasta, pentru Pontif, este sinteza gândirii sale: „În inimă și prin inimă”, scrie el, „omul îl recunoaște pe Dumnezeu și, în același timp, pe sine însuși, propria origine și profunzime, propria împlinire, în chemarea la iubire”. Astfel descoperă că credința nu este „o abandonare pasivă la o doctrină fără carne și fără istorie”, ci este „înainte de toate o atitudine a inimii” care se naște din contemplarea vieții lui Isus și ne face să locuim în istorie cu încredere și concretețe „la școala întrupării”.
Discernământul la proba iubirii
Sfântul Francisc de Sales, afirmă Papa, „a recunoscut dorința ca rădăcina oricărei vieți spirituale adevărate și, în același timp, ca loc al contrafacerii sale”. Pentru aceasta considera fundamental „a pune dorința la încercare prin discernământ”, iar criteriul ultim pentru evaluarea sa „l-a găsit în iubire”, pentru a se întreba, „în fiecare circumstanță a vieții unde se află iubirea cea mai mare”.
O teologie cufundată în rugăciune și în comunitate
Pontiful atribuie reflecției Sfântului Francisc de Sales asupra vieții spirituale „o demnitate teologică eminentă”, pentru că în el se văd „trăsăturile esențiale ale modului de a face teologie”. Mai întâi viața spirituală, pentru că „teologi se devine în cuptorul rugăciunii”, și apoi viața eclezială, dat fiind că „teologul creștin elaborează gândirea sa cufundat în comunitate”. A scris opere spirituale importante, cum sunt Introducere la viața evlavioasă și Tratatul iubirii lui Dumnezeu, și mii de scrisori trimise înăuntrul și în afara zidurilor conventurilor către călugări și călugărițe, către bărbați și femei de curte precum și oamenilor obișnuiți.
Un stil nou, caracterizat de optimism
În direcțiunea sa spirituală, Sfântul Francisc de Sales – explică Papa Francisc – vorbește într-un mod nou, folosind „o metodă care renunță la asprime și se bazează pe deplin pe demnitatea și capacitatea unui suflet evlavios, în pofida slăbiciunilor sale”. Există în această privire, comentează Papa, „optimismul salezian” care „a lăsat amprenta sa durabilă în istoria spiritualității, pentru înfloriri succesive, ca în cazul lui don Bosco după două secole”. Pe la sfârșitul vieții vedea astfel timpul său: „Lumea devenea așa de delicată încât în curând nimeni nu va mai îndrăzni să o atingă decât cu mănuși de catifea, nici să îi îngrijească rănile decât cu coji de ceapă; dar ce contează, dacă oamenii sunt vindecați și, în definitiv, sunt salvați? Regina noastră, caritatea, face totul pentru fiii săi.” Nu era capitularea în fața unei înfrângeri – afirmă Papa Francisc – cât mai degrabă „intuiția unei schimbări în desfășurare și a exigenței, complet evanghelice, de a înțelege cum se poate locui în ea”.
Om al dialogului
Astfel, și în dialogul cu protestanții, amintește Papa citându-l pe Benedict al XVI-lea, a experimentat „tot mai mult, dincolo de confruntarea teologică necesară, eficacitatea relației personale și a carității”. În contact cu persoane de confesiune calvinistă, Sfântul a fost un abil combatant, dar și un om al dialogului, inventator de practici pastorale originale, cum sunt vestitele „foi volante”, lipite peste tot și introduse chiar sub ușile caselor. Și pentru aceasta a fost ales ca patron al jurnaliștilor.
Nici o impunere
Partea a doua a scrisorii apostolice privește la moștenirea Sfântului Francisc de Sales pentru epoca noastră, recitind „câteva alegeri cruciale ale sale, pentru umple schimbarea cu înțelepciune evanghelică”. Prima a fost aceea de „a repropune fiecăruia relația fericită dintre Dumnezeu și ființa umană”, așa cum face Sfântul în Tratatul iubirii lui Dumnezeu. Providența divină atrage inimile noastre la iubirea sa, scrie el, fără nici o impunere, nu cu un „lanț de fier”, ci cu „invitații, atracții delicioase și inspirații sfinte”. Forma convingătoare, comentează Papa, „a unei invitații care lasă intactă libertatea omului”.
Devoțiunea adevărată și falsă
A doua mare alegere crucială a Sfântului din Sales, pentru Pontif, „a fost aceea de a fi tratat problema evlaviei”. La începutul cărții Filotea, cum rebotează Sfântul Francisc prima sa mare operă, Introducere la viața evlavioasă, subliniază despre adevărata evlavie „există numai una și o mulțime false și deșarte, dacă nu ai cunoaște-o pe cea adevărată, ai risca să te înșeli și să pierzi timpul urmărind una absurdă și superstițioasă”. Aceasta este descrierea evlaviei false pe care o face: se merge de la „cel care se consacră postului” și crede că este evlavios pentru că nu mănâncă și nu bea, dar își înmoaie limba „în sângele aproapelui prin bârfă și calomnie”, la cel care turuie „foarte multe rugăciuni” și „limba lui se dezlănțuie în tot felul de vorbe jignitoare, arogante și injurioase” despre toți. De asemenea, la cel care dă de pomană celor săraci, dar „nu este în stare să scoată blândețea din inima lui pentru a-i ierta pe dușmanii săi”.
În schimb, adevărata evlavie, pentru Sfântul Francisc de Sales, „nu este altceva decât o adevărată iubire a lui Dumnezeu, o manifestare a carității, așadar nimic abstract”, clarifică Papa Francisc, ci „un mod de a fi în concretul existenței zilnice”. De aceea, pentru Sfântul Episcop, evlavia nu duce la izolare și nu trebuie izolată „la vreun domeniu protejat și rezervat. Mai degrabă, ea este a tuturor și pentru toți, oriunde suntem, și fiecare o poate practica în funcție de propria vocație”.
Viața creștină înseamnă a descoperi bucuria de a iubi
În ultimul capitol al scrisorii apostolice, intitulat „Extazul vieții”, Pontiful sintetizează gândirea Sfântului Francisc de Sales despre viața creștină, care nu este „o retragere intimistă” în propria inimă sau o „ascultare tristă și cenușie” față de porunci, pentru că acela care „presupune că se ridică spre Dumnezeu, dar nu trăiește caritatea față de aproapele, se înșală pe sine însuși și pe ceilalți”. În schimb, viața creștină este o existență care „a regăsit izvoarele bucuriei, împotriva oricărei uscări a ei”, pentru că acela care trăiește iubirea adevărată întâlnește libertatea de a iubi și „izvorul acestei iubiri care atrage inima este viața lui Isus Cristos” care și-a dăruit viața pentru noi. (după un material Vatican News, tradus de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro)