Greco-catolicii ucraineni vor sărbători de acum Crăciunul pe 25 decembrie
08.02.2023, Kiev (Catholica) - Biserica Greco-Catolică Ucraineană (BGCU) a anunțat luni că își schimbă sărbătorile religioase cu dată fixă pentru a se alinia la calendarul gregorian folosit de Biserica din Occident. BGCU a fost printre puținele Biserici Răsăritene unite cu Roma ce a celebrat sărbătorile conform calendarului iulian, care celebrează Crăciunul pe 7 ianuarie și Epifania pe 19 ianuarie. Biserica Ortodoxă Rusă și alte Biserici Răsăritene aflate sub Patriarhia Moscovei urmează calendarul iulian. Acum însă, greco-catolicii din Ucraina vor celebra sărbătorile la aceleași date cu cei din alte națiuni occidentale, ceea ce înseamnă că Crăciunul va fi sărbătorit pe 25 decembrie și Epifania pe 6 ianuarie. Schimbarea va avea loc la începutul noului an liturgic al Bisericii Greco-Catolice Ucrainene, la 1 septembrie 2023.
Capul BGCU, Arhiepiscopul major Sviatoslav Șevciuc de Kiev-Galicia, a declarat că decizia a fost luată „ținând cont de numeroasele cereri ale credincioșilor și după ce a efectuat consultări prealabile cu clerul și monahii Bisericii noastre cu privire la necesitatea urgentă de a reforma calendarul liturgic al BGC din Ucraina”. PF Șevciuc a precizat că doar sărbătorile care au loc la o dată fixă în fiecare an, cum ar fi Crăciunul, vor fi celebrate de acum înainte în aceleași zile ca în Occident. Sărbătorile care se mută de la an la an, cum ar fi Paștele, vor continua deocamdată să fie celebrate în stilul vechi. Potrivit comunicatului, există un dialog în curs de desfășurare între Biserica Catolică și cea Ortodoxă, pentru a se ajunge la un nou aranjament prin care cele două să sărbătorească Paștele în aceeași zi. Cele două Biserici speră să ajungă la un acord la timp pentru aniversarea a 1.700 de ani de la Conciliul de la Niceea, în 2025. „În vederea pregătirii acestei aniversări, se lucrează în colaborare în cadrul unui dialog între Roma și Constantinopol pe tema datei Paștelui, astfel încât toți creștinii să sărbătorească Paștele în aceeași zi”, se arată în comunicat.
Vatican News a relatat că PF Șevciuc a declarat că, până la invazia rusă din Ucraina, greco-catolicii ucraineni erau împărțiți cu privire la cât de oportună este să se facă această schimbare, dar acum mai mult de 90% dintre greco-catolicii ucraineni susțin distanțarea de calendarul iulian și de asocierile cu Rusia. „Dorința și nevoia de reformă a calendarului au fost mult mai puternice decât am fi putut spera, iar aceasta este o veste bună”, a spus PF Șevciuc. Chiar dacă schimbarea a primit un sprijin larg, Biserica ucraineană va permite parohiilor individuale să continue să celebreze sărbătorile conform calendarului iulian dacă „simt că nu sunt încă pregătite pentru un astfel de pas” și dacă obțin o permisiune specială din partea Episcopului lor. Această excepție va rămâne posibilă până în 2025, moment din care BGCU dorește ca toate parohiile să urmeze calendarul gregorian.