Misiuni populare în parohia „Sf. Maximilian Maria Kolbe” din Moara

28.02.2023, Iași (Catholica) - În parohia „Sfântul Maximilian Maria Kolbe” din Moara, la inițiativa părintelui paroh Ionuț Pal, s-au desfășurat misiuni populare în perioada 23-26 februarie 2023, predicator fiind părintele Felician Tiba, coordonatorul pastorației familiei din Dieceza de Iași. Tema acestor misiuni a fost „Duhul Sfânt și familia”. Prima zi a misiunilor a fost dedicată omului creat din iubirea și milostivirea lui Dumnezeu. La începutul Sfintei Liturghii, părintele paroh Ionuț Pal i-a mulțumit părintelui Felician Tiba pentru faptul că a acceptat invitația de a ține cuvântul de învățătură și ne-a îndemnat ca noi, credincioșii, „să luăm cuvântul și să îl punem in practică, pentru ca acest cuvânt să aducă roade pentru viața cea veșnică”.
În a doua zi a misiunilor părintele Felician ne-a vorbit despre faptul că Dumnezeu ne-a creat bărbat și femeie. Într-o manieră foarte interesantă și nostimă, părintele predicator ne-a vorbit despre rolul bărbatului și al femei în viața de familie. Sâmbătă, Sfânta Liturghie a fost prezidată de părintele decan de Bucovina, pr. Alois Farțadi. În cadrul celei de-a treia predici, părintele Felician ne-a vorbit despre Isus Cristos și misterul familiei. În ziua de duminică părintele predicator ne-a prezentat tema Familia și „ispitele” ei și ne-a invitat să meditam și să punem în practică ceea ce ne-a transmis pe parcursul acestor zile. În această zi a participat la Sfânta Liturghie și părintele greco-catolic Marius Chiriloaie.
De asemenea, părintele Felician Tiba și-a prezentat cartea „De ce cu tine? Răspunsuri la problemele actuale ale familiei”, care a apărut recent la Editura Sapientia. În această carte părintele ne prezintă căsnicia ca o cale de mântuire și faptul că bărbatul și femeia sunt complementari și, prin căsătorie, se pot armoniza. În fiecare zi au fost prezenți numeroși credincioși, ceea ce a subliniat și mai mult faptul că formăm o comunitate unită și plină de credință, în uniune de rugăciune în jurul lui Dumnezeu.
La finalul Sfintei Liturghii, părintele paroh Ionuț Pal i-a mulțumit bunului Dumnezeu pentru aceste zile minunate, în care prin Duhul Sfânt a lucrat prin părintele predicator, cât și în inimile noastre, făcându-le disponibile cuvântului său. A mulțumit corului comunității care prin cântul lor au ajutat la ridicarea inimilor către Dumnezeu și tuturor credincioșilor care și-au făcut timp să participe la aceste misiuni. (Janina Bivol pentru Ercis.ro)
