Papa Francisc: Ierusalimul deține o valoare spirituală universală

09.03.2023, Vatican (Catholica) - Sfântul Scaun a găzduit în această săptămână la Roma o reuniune a Grupului de lucru comun pentru dialogul dintre Dicasterul pentru dialog interreligios și Comisia palestiniană pentru dialog interreligios. Papa Francisc a încurajat eforturile acestui grup de lucru, întâlnindu-se joi cu participanții, în Vatican. În salutul său, Pontiful l-a amintit pe regretatul Cardinal Jean-Louis Tauran, care a inițiat acest grup împreună cu șeicul Mahmoud Al-Habbash, consilierul pe probleme religioase al președintelui statului Palestina.
Papa Francisc a subliniat, de asemenea, semnificația spirituală a Ierusalimului, care a constituit tema aleasă pentru reuniunea grupului de lucru. A reiterat apelul pe care l-a făcut în 2019 împreună cu regele Marocului, când a cerut ca Ierusalimul să fie considerat de toată lumea ca „patrimoniu comun al umanității și mai ales al adepților celor trei religii monoteiste, ca loc de întâlnire și ca simbol al coexistenței pașnice”. Evangheliile, a spus Papa, notează că Ierusalimul a fost locul în care s-au petrecut multe dintre evenimentele dintre viața lui Isus. În Orașul Sfânt a fost prezentat Domnul la Templu, a fost locul în care a învățat oamenii și a făcut minuni, precum și locul în care și-a încheiat misiunea prin pătimirea, moartea și învierea Sa. Ierusalimul a fost, de asemenea, locul în care s-a născut Biserica, deoarece Duhul Sfânt a fost dat ucenicilor, trimițându-i în lume pentru a proclama mesajul mântuirii. „Ierusalimul are, de asemenea, o valoare universală, după cum reiese din însuși numele său, care înseamnă Orașul Păcii.”
Sfântul Părinte a amintit cuvintele lui Isus rostite în apropierea Cetății Sfinte înainte de pătimirea Sa. „După ce s-a apropiat, văzând cetatea, a plâns pentru ea, zicând: «Dacă ai fi cunoscut în ziua aceasta calea spre pace!»” (Luca 19,41-42). Papa Francisc i-a încurajat pe membrii Grupului de lucru mixt Sfântul Scaun – Palestina să se oprească asupra semnificației cuvintelor lui Isus și a lacrimilor Sale pentru Ierusalim. „Câți bărbați și femei – evrei, creștini și musulmani – au plâns și în zilele noastre continuă să plângă pentru Ierusalim!” Și noi, a adăugat el, suntem emoționați până la lacrimi când ne gândim că Cetatea Sfântă este ca o mamă care dorește pace pentru copiii ei care suferă. În concluzie, Pontiful a îndemnat grupul de lucru să nu uite de „valoarea compasiunii”, în timp ce reflectează asupra iubirii pentru Ierusalim, care merită „respect și reverență din partea tuturor”. „Compasiunea lui Dumnezeu pentru Ierusalim trebuie să devină a noastră, mai puternică decât orice ideologie sau aliniere politică.”
