Reluarea întâlnirilor Asociației Viața Ascendentă

12.03.2023, Oradea (Catholica) - Asociația Viața Ascendentă și-a reluat întâlnirile obișnuite, care de regulă se desfășoară în fiecare primă zi de joi a fiecărei luni, începând cu ora 16.00, într-o sală de clasă a Liceului Greco-Catolic „Iuliu Maniu”. Fiind vorba de o perioadă din an în care doamnele și domnișoarele sunt sărbătorite, a fost un prilej de a da și un caracter festiv întâlnirii. Întâmplător sau nu, au fost prezente de această dată doar doamne, alături de care a fost părintele Ovidiu Duma, care susține cu mult drag și atenție asociația, respectiv îndrumătorul spiritual al acesteia.
Președinta Victoria Negrea, adevărata mămică a acestui grup de seniori ai Bisericii noastre, a rostit un cuvânt de început, prezentând ultima broșură tematică specifică asociației, noile teme și materialele primite de la Comitetul Internațional VMI, respectiv „Vie Montante Internaționale” al Asociației la care VAR este afiliată. Aceste foruri, active în sfera apostolatului laicilor, propun într-o concepție creștină teme provocatoare de lucru pentru fiecare an, legate de împărtășirea frățească a sensului vieții. „Tema este interesantă și actuală: Vie Împărăția Ta… Ca să lumineze și să ne schimbe viața!” A fost amintită Întâlnirea Internațională VMI de la Madrid din acest an, eveniment care se organizează o dată la patru ani, tema fiind „Să renaștem”. De-asemenea, au fost enumerate întrebările care, în continuare, le-au provocat pe participante să își exprime părerea.
Fiindcă orice întâlnire se desfășoară în lumina Cuvântului, părintele paroh Ovidiu Duma a rostit un cuvânt de învățătură pornind de la 1Corinteni 10, și a descris într-o altă lumină libertatea noastră vis-a-vis de a celorlalți. „Din prea multă libertate, unii au devenit sclavii unui mod de viață, uitând de reperele morale. Dacă renunți la libertatea ta și îl ajuți pe aproapele la libertatea lui, îl ajuți să crească, adaptându-te situației lui. Schimbați-i pe ceilalți prin atitudinea și comportamentul vostru! În istorie s-au făcut destule erori în ideea de egalitate, astfel din cauza ideii de libertate, mulți oameni au fost întemnițați. În exercitarea libertății proprii, să ținem cont dacă libertatea noastră îl ajută pe fratele nostru să crească. Ce este iubirea? Este un sacrificiu, fiindcă cel ce iubește ar trebui să treacă pe un plan secundar, slujind necondiționat, iubirea este fericirea din ochii celui de lângă mine, fericit să mă facă fericit.”
Părintele a mai explicat atitudinea potrivită, dar și erorile ori riscul de a-l sminti pe aproapele, referitor la post. „Degeaba stomacul tău postește, dacă gura ta mușcă din aproapele”. Întâlnirea s-a încheiat cu o agapă, unde cei prezenți s-au delectat cu o mulțime de preparate tradiționale și inedite, gustoase și atrăgătoare, pregătite cu mult drag și pricepere de către participante. (Laura Ologu, Biroul Pastoral al Eparhiei de Oradea)