Papa Francisc a spălat picioarele unor tineri deținuți în Joia Sfântă 2023

06.04.2023, Vatican (Catholica) - Papa Francisc a spălat picioarele a 12 tineri, de ambele sexe, de la o închisoare pentru minori din Roma, în timpul Liturghiei de joi numită a Cinei Domnului. Sfântul Părinte a prezidat pe 6 aprilie Liturghia celebrată pentru peste 80 de deținuți, familii, personal și gardieni în capela centrului de detenție pentru minori Casal del Marmo de la periferia Romei. La omilie, Pontiful a reflectat asupra semnificației faptului că Cristos a ales să spele picioarele discipolilor Săi. „Spălarea picioarelor era un obicei în acea vreme”, a spus el. „Dar cine spăla picioarele? Sclavii.” A explicat că Isus a făcut acest gest pentru a-i ajuta pe discipolii Săi să înțeleagă mai bine ce se va întâmpla a doua zi, la răstignirea Sa.
Lecția pe care ar trebui să o tragem de aici este să ne ajutăm unii pe alții, a spus Papa. „Isus, astăzi, prin această sărbătoare, vrea să ne învețe acest lucru: noblețea inimii.” Sfântul Părinte, care a stat în spital timp de trei zile săptămâna trecută pentru a se trata de bronșită, a sosit la închisoare într-un Fiat alb. A fost adus în interiorul capelei într-un scaun cu rotile, iar în timpul Liturghiei a rămas în mare parte așezat. La finalul omiliei, a spus că va repeta gestul lui Isus de spălare a picioarelor ca o reamintire a lecției de a ne ajuta unii pe alții. „Viața este mai frumoasă așa”, a spus el. „În timpul spălării picioarelor – sper să ajung acolo, pentru că nu pot merge bine – în timpul spălării picioarelor, gândiți-vă: Isus mi-a spălat picioarele, Isus m-a salvat”, i-a îndemnat el pe tineri. „[Cineva ar putea să se gândească:] ‘dar eu am această dificultate, acest…’”, a adăugat el. „Va trece! Domnul este alături de voi și nu vă va abandona niciodată, niciodată. Gândiți-vă la aceasta.”
După omilie, Papa Francisc a mers cu ajutorul unui baston până la locul unde zece tineri și două tinere stăteau pe o platformă ridicată lângă altar. Platforma i-a permis să le spele și să le sărute picioarele fără să ajungă până la pământ, așa cum a făcut în anii trecuți. Liturghia Cinei Domnului, celebrată în seara de Joia Sfântă, marchează instituirea de către Cristos a Euharistiei și a Liturghiei. Pontiful le-a spus tinerilor deținuți din închisoare că Isus nu este niciodată șocat de ceea ce suntem pe dinăuntru, pentru că ne cunoaște deja slăbiciunile: „El nu este niciodată speriat, pentru că a plătit deja [datoria noastră]. El vrea doar să ne însoțească, vrea să ne ia de mână pentru ca viața să nu fie atât de grea pentru noi.”
Adesea vedem multe lucruri rele din societate, a spus el, și ne gândim: „Slavă Domnului că eu nu sunt așa!” „Dacă nu sunt așa, este datorită harului lui Dumnezeu”, a spus el. „Fiecare dintre noi se poate rătăci. Fiecare dintre noi.” În perioada în care a fost Papă – și ca Episcop înainte – a făcut o tradiție obișnuită din celebrarea Sfintei Liturghii din Joia Sfântă cu cei încarcerați. Prima sa Liturghie de Joia Sfântă ca Papă, la doar 15 zile de la alegerea sa, a fost, de asemenea, la închisoarea Casal del Marmo de la periferia de nord-vest a Romei. În centrul de detenție pentru minori se află aproximativ 50 de tineri cu vârste cuprinse între 14 și 25 de ani, din diferite țări și cu etnii, origini și religii diverse, potrivit Vatican News.
În dimineața zilei de joi, Papa Francisc a prezidat Liturghia Crismei cu peste 1.800 de preoți în Bazilica San Pietro. El le-a mulțumit preoților pentru „binele ascuns” pe care îl fac, de multe ori într-o slujire desfășurată „cu mare efort și puțină recunoaștere”. În ciuda bolii și spitalizării sale de săptămâna trecută, Sfântul Părinte va prezida un program intens de celebrări specifice Săptămânii Sfinte.
