Pătimirea și Învierea Domnului, povestite și meditate de micii cercetași

10.04.2023, București (Catholica) - În sâmbăta lui Lazăr, după jocurile și activitățile din parc, cele două cete de lupișori și pui de lup și-au dat întâlnire la Capela Schimbarea la Față din București. Ca de Crăciun, diorama și explicațiile părintelui Dan i-au ajutat pe cei mici să afle în amănunt și să trăiască emoțiile Pătimirii și Învierii Domnului. După Calea Crucii, cu ajutorul unei excelente reproduceri la scară naturală a Giulgiului de la Torino, Vincent Cernea a făcut cât se poate de vizibil și inteligibil momentul punerii în mormânt a Mântuitorului.
Au fost două sâmbete-sărbători – Bunavestire și Sâmbăta lui Lazăr în care am avut activități efectiv în tinda bisericii (de Bunavestire lupișorii și puii de lup chiar au gătit în curtea Catedralei Sfântul Vasile ce Mare). După Paști, cetele vor lua din nou calea pădurilor, căci cercetașilor le stă bine în natură. Și îi vor face acolo altar Domnului pentru Sfânta Liturghie.
