Comunitatea catolică din Ungaria în așteptarea vizitei Papei
25.04.2023, Roma (Catholica) - „În decursul secolelor, maghiarii au trebuit să înfrunte persecuții și dificultăți din cauza credinței lor, dar au rezistat și au păstrat credința lor în Cristos. Astăzi, comunitatea catolică din Ungaria înfruntă trecerea delicată între «vechi» și «nou», prăpastia generațională, noile căi de transmitere a credinței”. Astfel relatează pentru L’Osservatore Romano, în ajunul vizitei Papei Francisc, pr. Benvin Sebastian Madassery, misionar verbit ajuns în Ungaria în 2003 din statul indian Kerala și astăzi director național al Operelor Misionare Pontificale (OMP) în țară.
Primul misionar indian în această țară, pr. Madassery descrie experiența sa ca „o călătorie de la Sfântul Toma la Sfântul Ștefan”: primul este apostolul care a ajuns în India, fondator al comunității catolice de rit siro-malabarez, de care aparține preotul; al doilea, amintește el, este „regele care la începutul secolului al XI-lea a stabilit aici credința creștină”, care de atunci a rămas înrădăcinată în populație și în cultură, așa încât „peste 70% din populație se declară creștini, chiar dacă după aceea practica religioasă înregistrează procente considerabil mai scăzute”. Misionarul pornește de la o temă centrală: cum este trăită credința într-o țară care, conform recensământului oficial din 2011, are 3,9 milioane de catolici din circa 10 milioane de locuitori, „număr credibil încă”, afirmă el, și care include și aproape două sute de mii de greco-catolici.
Pe de o parte, preotul amintește evlavia populară foarte răspândită și înrădăcinată față de unii sfinți, precum Sfântul Ștefan și Sfânta Elisabeta, care „încă au un loc special în inima persoanelor în Ungaria”: Ștefan, primul rege, este cinstit în mod special la 20 august în fiecare an într-o sărbătoare națională; în timp ce „iubirea față de Elisabeta, regină atentă față de cei săraci și nevoiași, se transmite din generație în generație și sunt multe biserici dedicate ei”. Problema este cum și dacă credința transmisă, trăită uneori ca „element cultural”, intră și determină realmente viața persoanelor: „un sondaj recent afirmă el arată că circa 9% dintre cei botezați participă la liturgia duminicală și 90% dintre aceștia au 65 de ani sau mai mult. Avem o comunitate care îmbătrânește, așa cum se întâmplă în alte națiuni europene. Și o Biserică unde există puțină participare a tinerilor nici nu poate să se aștepte să aibă un mare număr de vocații la preoție și la viața consacrată, care scad în fiecare an”, observă el.
Și raportul dintre credință și societate, continuă el, „variază de la un loc la altul. În unele zone din Ungaria, credința este trăită serios, în altele, nu este practicată deloc. Cu realism, se poate spune că valorile creștine sunt destul de îndepărtate de cotidianitate, considerate și aici, în special în orașe, ca o treabă privată sau interpretate de fiecare după modul propriu. Uneori catolicii se rușinează să reveleze în public identitatea lor de credincioși”. Directorul național al OMP observă adesea „puțină convingere în propria credință, care prin urmare nu reiese în viața creștinilor”. În 20 de ani de viață misionară și pastorală în Ungaria, observă el, „văd o națiune care încă mai caută să se agațe de Cristos, așa cum se poate constata mai ales în satele unde trăiesc mulți catolici. Totuși, ideile moderne ale secularismului și ale liberalismului, cu impactul prin mass-media, au o incidență profundă în viața persoanelor”. Un punct nodal, conform preotului, este „prăpastia culturală și de credință între generații. Vechile generații doresc să mențină modul tradițional de a trăi credința. În schimb, în mințile tinerilor există un conflict clar între cultură și credință și, în acest context, opera pastorală și formarea la credință devin cu adevărat dificile.”
Această prăpastie se observă și în cler, între cei care au fost formați înainte de comunism și cei deveniți preoți după comunism: „combinația «vechi-nou» în multe cazuri nu a fost fericită, din cauza diferenței de vârstă, a modalităților pastorale, a respectivelor parcursuri de formare. Acest lucru se reflectă și în slujirea adusă comunității, creând o anumită dezorientare în rândul credincioșilor”. Ca misionar, părintele Madassery subliniază că un element comun de la care trebuie repornit și pe care dorește ca vizita Papei Francisc să îl poată repună în evidență este „entuziasmul misionar, semn de vitalitate, așa cum dispariția sa este semn de criză de credință. Dacă preoții nu trăiesc spiritul misionar, nu îl transmit poporului lui Dumnezeu. Aceasta duce la slăbirea credinței în inimile credincioșilor”, afirmă el. În acest scenariu, „ne dorim ca vizita Papei Francisc să întărească Ungaria ca națiune și îndeosebi comunitatea catolică ungară în credință, susținând valoarea familiei și a vieții. Sperăm că vizita sa va motiva tinerii din această țară să îl primească în viața lor pe Cristos Isus. Prezența Papei Francisc spune tuturor că Cristos este viitorul. Va fi un timp pentru a reîntineri credința în Cristos și elanul evanghelizării.” (material L’Osservatore Romano, tradus de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro)
