Conchita Berrecheguren: Extraordinarul unei vieți obișnuite
06.05.2023, Vatican (Catholica) - Ceea ce este extraordinar la Conchita Barrecheguren García este viața sa obișnuită și comună, dar există două lucruri care sunt specific unice în ea și care au atras atenția celor care au cunoscut-o: modul său de a accepta și de a înfrunta crucea și dezlipirea de lume și de tot ceea ce putea să o distragă de la procesul său de creștere spirituală. Pentru aceasta tânăra, moartă la 21 de ani, a fost beatificată sâmbătă dimineață, 6 mai 2023, în Catedrala din Granada în Spania. A prezidat ritualul Cardinalul Marcello Semeraro, prefect al Dicasterului Cauzelor Sfinților, reprezentându-l pe Papa Francisc.
Conchita s-a născut la Granada la 27 noiembrie 1905. Tatăl său, Francisco Barrecheguren Montagut, era originar din Lérida și provenea dintr-o familie basco-catalană. Mama sa, Concepción García Calvo, era originară din Granada. A fost botezată, la 8 decembrie 1905, cu numele de Maria a Zămislirii a Ajutorului Perpetuu. Viața sa a fost scurtă. Nu a ajuns la împlinirea vârstei de douăzeci și doi de ani. Totuși, a fost un timp mai mult decât suficient pentru a deveni și a se matura ca femeie și creștină. Știa cum să folosească timpul său și să îl trăiască intens. La întoarcerea dintr-o călătorie de la Lisieux (octombrie 1926), o răgușeală ușoară i-a anunțat apariția tuberculozei. Puțin câte puțin, ea a amenințat natura fragilă a Conchitei și medicii au sfătuit-o să se transfere la grădina pe care familia Barrecheguren o avea în pădurea apropiată la Alhambra. Se spera că aerul proaspăt și curat, care venea acolo mai ușor din Sierra Nevada, va înceta progresul bolii și va ajuta respirația bolnavei.
Însă îngrijirile erau dificile. TBC-ul era mai puțin cunoscut de medicina din acea vreme. Din acest motiv, singurul lucru care se putea face era să se ușureze suferința pe care o simțea. Evoluția bolii Conchitei și suferințele care au însoțit-o au trezit admirația celor care au cunoscut-o. O uimire care se năștea nu atât din contemplarea durerii în sine, cât din modul în care tânăra știa să găsească forța de a o înfrunta. Acolo a reieșit minunăția față de calitățile ei umane și față de certitudinea credinței ei. Ea a descoperit că planurile lui Dumnezeu nu erau ale sale, că trebuia să își accepte viața, modul de a-l urma pe Isus Cristos și de a fi în Biserică drept laică.
În ea sunt două elemente care au fost întărite de Conciliul Vatican II: importanța laicilor în viața Bisericii și participarea lor, prin Botez, la preoția lui Cristos. Simplitatea Conchitei și faptul de a fi o creștină obișnuită sunt o mărturie de mare actualitate. Credința ei de neclintit și fidelitatea ei nu încetează niciodată să uimească. Nu a încercat și nu a trăit în mod răsunător. Era pur și simplu o creștină. Cu credința ei, răspundea la dificultățile și la provocările zilnice care i se prezentau. Cel care o cunoștea știa să o aprecieze și era conștient că se afla în prezența unei persoane speciale, extraordinare. Era ca o prezență care, discretă și slabă, se pierde atunci când, pe neașteptate, dispare.
Prietenii și cunoscuții Conchitei au descoperit treptat o atenție față de ea care, până în acel moment, a trecut neobservată. Puțin câte puțin a devenit un punct de referință. Puținele ei cuvinte și modul de a înfrunta viața au fost un stimulent. Nimeni, nici Conchita, nici părinții ei, nici prietenii ei, nu ar fi putut gândi vreodată că fragilitatea și slăbiciunea acelei copile vor trezi atâta admirație și interes după moarte, petrecută la 13 mai 1927. După moartea Conchitei, tatăl Francisco, atunci când a rămas văduv și singur, în iunie 1945, a decis să intre în congregația redemptoriștilor. După hirotonirea sacerdotală, superiorii l-au trimis la Granada. Părintele Barrecheguren a murit la 7 octombrie 1957. Astăzi Conchita și venerabilul Francisco sunt o referință pentru viața familială creștină. (material L’Osservatore Romano, tradus de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro)
