Conferirea Sacramentului Mirului la Pâncota

23.08.2023, Timișoara (Catholica) - Tinerii comunității parohiale din Pâncota ar fi trebuit să primească Sfântul Sacrament al Mirului anul trecut, dar ziua bucuriei s-a transformat în una de doliu: preotul paroh al comunității a trecut la Casa Tatălui ceresc în mod fulgerător. Astfel, mirungerea a fost amânată de către Excelența Sa Iosif Csaba Pál, Episcop diecezan, și de noul paroh pentru această vară, 19 august. Înainte de Sfânta Liturghie, Episcopul diecezan s-a întâlnit cu cei 16 tineri, cu care a discutat despre practicarea și trăirea credinței.
La începutul Sfintei Liturghii, Păstorul Diecezei a fost salutat de pr. Daniel Lunic, parohul locului: „În numele credincioșilor vă spun bun venit! Pentru candidații la Mir din Pâncota, Galșa, Șiria și Lipova astăzi este ziua de Rusalii, ziua când îl vor primi pe Duhul Sfânt în Sfântul Sacrament al Mirului. Este o zi specială în viața lor, și cu siguranță nu se poate uita.” Păstorul Diecezei a fost salutat de doi membri ai comunității în limbile germană și maghiară. La Sfânta Liturghie de la ora 10.30 au concelebrat pr. Petar Stoianovici, paroh de Șilindia, și pr. Ion Cădărean, paroh de Lipova. Cadrul muzical al Sfintei Liturghii a fost asigurat într-un mod demn de toată lauda de corul bisericesc parohial.
În cuvântul său de salut, Episcopul a împărtășit câteva gânduri de la întâlnirea cu tinerii de dinaintea Sfintei Liturghii: „Atunci când i-am întrebat ce consideră ei important în viața creștină, mi-au dat niște răspunsuri mature: a crede, a ne ruga, a participa la Sfânta Liturghie, a merge la Sfânta Împărtășanie, a-l iubi pe aproapele. Prin aceste răspunsuri ei își arată deja maturitatea în credință.” În predica sa, Episcopul diecezan a subliniat: „Prin Sfântul Mir, va veni Duhul Sfânt la noi. Și când Duhul Sfânt vine la noi, nu vrea să fie lăsat singur. Să nu îl închidem într-o cămară a sufletului, fiindcă El nu este un lucru, nu este un obiect. El este o persoană, și trebuie să construim o relație personală cu El. El dorește acest lucru. Și numai atunci se împlinește acel har, acel ajutor primit de la El, când începem și noi să colaborăm cu El. Pentru o relație este nevoie de timp. Este important ca în fiecare zi să găsim puțin timp ca să stăm de vorbă cu El.”
După reînnoirea făgăduințelor de la Botez și mărturisirea de credință, candidații însoțiți de naș sau nașă s-au prezentat în fața Episcopului diecezan pentru ungerea pe frunte cu Sfânta Crismă, însoțită de cuvintele: „Primește pecetea darului Duhului Sfânt”. La sfârșitul Sfintei Liturghii solemne, tinerii miruiți i-au adresat cuvinte de mulțumire Episcopului pentru Sfânta Liturghie și pentru conferirea Sfântului Mir, iar Episcopul le-a acordat tuturor celor prezenți binecuvântarea sa. (Biroul de presă al Episcopiei de Timișoara)
