Adunarea Generală a Preoților din Eparhia de Lugoj

13.09.2023, Lugoj (Catholica) - Marți, 5 septembrie 2023, în cadrul Adunării Generale a Preoților din Eparhia de Lugoj, care s-a desfășurat la Universitatea Europeană „Drăgan” din Lugoj, au fost aleși noii membri ai Consiliului Preoțesc. Întâlnirea a început cu rugăciunea: Ora a III-a. A urmat cuvântul introductiv al PS Ioan, Episcop de Lugoj. Ierarhul a mulțumit preoților pentru prezența la întâlnire și a făcut mai multe referi biblice privitoare la: alegerea ucenicilor de către Mântuitorul Isus, la alegerea lui Matia de către apostoli și la alegerea căpeteniilor și judecătorilor de către Prorocul Moise.
Adresându-se celor prezenți Ierarhul a spus: „Criteriul alegerii ucenicilor este cunoașterea lui Isus și participarea la experiențele vieții Sale misionare; a fi martori ai învierii Sale; a crede că El este viu și lucrător în Biserică și în viețile noastre”. În continuare, Episcopul a explicat ce este Consiliul Preoțesc și care este rolul acestuia. Întâi de toate, conform Canoanelor 264 și 270 – § 2 din Codul Canoanelor Bisericii Orientale (CCEO), Episcopul eparhial are datoria să constituie Consiliul Preoțesc. Consiliul Preoțesc este un organism colegial, consultativ, fără autonomie, temporar, care îi reprezintă pe toți preoții Eparhiei, alcătuit exclusiv din preoți aparținând prezbiteratului eparhial. Acesta are îndatorirea de a-l ajuta pe Episcopul eparhial în mod eficient, prin sfatul său, în conformitate cu normele dreptului canonic, în ceea ce privesc nevoile pastorale și binele Eparhiei; este un organism de coresponsabilitate la misiunea Episcopului, un fel de „senat” (cf. Presbiterorum Ordinis, 7, Vat. II.), un organism consultativ obligatoriu în anumite situații prevăzute de drept.
Rolul Consiliului Preoțesc este acela de a propune norme și principii cu privire la îndeplinirea triplei funcțiuni sacerdotale de a învăța, a sfinți și a conduce poporul lui Dumnezeu. După constituirea Consiliului Preoțesc urmează votarea Statutului și a Regulamentului acestuia. În continuare, Mons. Angelo Pop, Vicarul general a prezentat procedura votării și s-a trecut la exprimarea votului. Următorul punct de pe ordinea de zi a întâlnirii a fost dedicat documentului privitor la Protecția minorilor și a persoanelor vulnerabile. Pr. Robert Trubiansky, paroh la Păru, a prezentat documentul elaborat în acest sens și respectiv nevoia de a veghea și ocroti în mod particular aceste categorii de persoane pe care le avem în păstorire. Documentul se găsește publicat pe site-ul episcopiei de Lugoj. După pauză au fost prezentate rezultatele alegerilor, iar ierarhul i-a întrebat pe fiecare dintre cei opt membri aleși dacă acceptă această funcție, primind un răspuns afirmativ din partea fiecăruia.
Consiliului Preoțesc al Eparhiei de Lugoj, care va fi constituit pentru o perioadă de trei ani va avea în componența sa trei categorii de membrii: membrii de drept, membrii aleși de preoți și membrii numiți de Episcop. Membri de drept sunt: Mons. Angelo – Narcis Pop, Vicarul general – Protosincel, Ieromonah Atanasie – Davide Muntoni, starețul mănăstirii „Preasfânta Treime” din Giroc și Pr. Mihai Blăjuț, OFMConv, superiorul Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului” din Chișineu-Criș. Membri aleși de către preoți sunt: pr. Ovidiu Cozmuța – protopop de Oravița; pr. Silviu Bindea – protopop de Orăștie; pr. Radu Vorindan – protopop de Arad; Mons. Gabriel Buboi – rector al Colegiului Pontifical „Pio Romeno”; pr. Jurca Flavius – protopop de Sarmisegetuza; pr. dr. Jurcă Eugen – paroh al parohiei Timișoara IV; pr. dr. Marius-Petru Pop – paroh al parohiei Lugoj II; pr. Crișan Dumitru – protopop de Sânnicolau Mare. Adresându-se noilor Consilieri, PS Ioan le-a reamintit că misiunea onorantă pe care o au primit-o este de îndeplinit cu dăruire și responsabilitate. După o serie de anunțuri practice întâlnirea s-a încheiat cu o rugăciune pentru preoți și cu masa de prânz. (Raimondo-Mario Rupp pentru EpiscopiaLugoj.ro)