Papa Francisc: Ce loc are tăcerea în zilele mele?
10.12.2023, Vatican (Catholica) - Pornind de la Ioan Botezătorul, Papa Francisc a reflectat astăzi asupra glasului și asupra tăcerii, ca fiind legate. Și a provocat: „Ce loc are tăcerea în zilele mele? Este o tăcere goală, eventual oprimantă, sau un spațiu de ascultare, de rugăciune, unde să păstrăm inima?” Sfântul Părinte a vorbit inspirat de lecturile de astăzi din ritul latin, din a doua duminică din Advent. Redăm alocuțiunea papală după traducerea făcută de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro.
Iubiți frați și surori, bună ziua!
În această a doua duminică din Advent, Evanghelia ne vorbește despre Ioan Botezătorul, precursorul lui Isus (cf. Marcu 1,1-8), și ni-l descrie ca „glasul unuia care strigă în deșert” (v. 3). Deșertul, loc gol, unde nu se comunică, și glasul, mijloc pentru a vorbi, par două imagini contradictorii, dar în Botezătorul se unesc.
Deșertul. Ioan predică acolo, pe lângă râul Iordan, aproape de punctul în care poporul său, cu multe secole înainte, a intrat în Țara Promisă (cf. Iosue 3,1-17). Făcând astfel, este ca și cum ar spune: pentru a-l asculta pe Dumnezeu trebuie să ne întoarcem în locul în care timp de 40 de ani el a însoțit, a protejat și a educat poporul său, în deșert. El este locul tăcerii și al esențialității, unde nu ne putem permite să pierdem vremea în lucruri inutile, ci trebuie să ne concentrăm pe ceea ce este indispensabil pentru a trăi.
Și aceasta este o amintire mereu actuală: pentru a înainta pe drumul vieții este necesar să ne despuiem de acel „mai mult”, pentru că a trăi bine nu înseamnă a ne umple cu lucruri inutile, ci a ne elibera de ceea ce este superfluu, pentru a săpa în adâncul nostru, pentru a percepe ceea ce este cu adevărat important în fața lui Dumnezeu. Numai dacă, prin tăcere și rugăciune, îi facem spațiu lui Isus, care este Cuvântul Tatălui, vom ști să ne eliberăm de poluarea cuvintelor zadarnice și a bârfelor. Tăcerea și sobrietatea – în cuvinte, în folosirea lucrurilor, a mass-media și a social – nu sunt numai „floricele” sau virtuți, sunt elemente esențiale ale vieții creștine.
Și ajungem la a doua imagine, glasul. El este instrumentul cu care manifestăm ceea ce gândim și purtăm în inimă. Așadar, înțelegem că este foarte legat cu tăcerea, pentru că exprimă ceea ce maturează înăuntru, din ascultarea a ceea ce sugerează Duhul. Fraților și surorilor, dacă nu știm să tăcem, este greu să avem ceva bun de zis; în timp ce, cu cât este mai atentă tăcerea, cu atât mai puternic este cuvântul. În Ioan Botezătorul acel glas este legat cu genuinul experienței sale și cu limpezimea inimii sale.
Putem să ne întrebăm: Ce loc are tăcerea în zilele mele? Este o tăcere goală, eventual oprimantă, sau un spațiu de ascultare, de rugăciune, unde să păstrăm inima? Viața mea este sobră sau plină de lucruri superflue? Chiar dacă înseamnă a merge împotriva curentului, să valorizăm tăcerea, sobrietate și ascultarea. Maria, Fecioară a tăcerii, să ne ajute să iubim deșertul, pentru a deveni glasul credibil care îl vestește pe Fiul său care vine.
După Angelus, Sfântul Părinte a spus următoarele:
Iubiți frați și surori!
În urmă cu 75 de ani, la 10 decembrie 1948, era semnată Declarația Universală a Drepturilor Umane. Ea este ca o cale măiastră, pe care au fost făcuți mulți pași înainte, dar mai lipsesc încă atâția, și uneori, din păcate, se întoarce. Angajarea pentru drepturile umane nu este terminată niciodată! În această privință, sunt aproape de toți cei care, fără proclamații, în viața concretă de fiecare zi, luptă și plătesc personal pentru a apăra drepturile celui care nu contează. Mă bucur pentru eliberarea unui număr semnificativ de prizonieri armeni și azeri. Privesc cu mare speranță la acest semn pozitiv pentru relațiile dintre Armenia și Azerbaidjan, pentru pacea în Caucazul de Sud, și încurajez părțile și liderii lor să încheie cât mai devreme Tratatul de pace.
Peste câteva zile se vor încheia lucrările de la COP28 despre climă, în desfășurare la Dubai. Vă cer să ne rugăm ca să se ajungă la rezultate bune pentru îngrijirea casei noastre comune și pentru protejarea populațiilor. Și să continuăm să ne rugăm pentru populațiile care suferă din cauza războiului. Mergem spre Crăciun: Vom fi capabili, cu ajutorul lui Dumnezeu, să facem pași concreți de pace? Nu este ușor, știm aceasta. Anumite conflicte au rădăcini istorice profunde. Dar avem și mărturia bărbaților și a femeilor care au lucrat cu înțelepciune și răbdare pentru conviețuirea pașnică. Să se urmeze exemplul lor! Să se facă orice angajare pentru a înfrunta și a înlătura cauzele conflictelor. Și între timp – cu privire la drepturile umane – să se protejeze civilii, spitalele, locurile de cult, să fie eliberați ostaticii și să fie garantate ajutoarele umanitare. Să nu uităm martirizata Ucraina, Palestina, Israelul.
Asigur rugăciunea mea și pentru victimele incendiului petrecut în urmă cu două zile în spitalul din Tivoli. Vă salut cu afect pe voi toți, romani și pelerini din Italia și din alte părți ale lumii, îndeosebi credincioșii din San Nicola Manfredi, scoutiștii adulți din Scafati și grupurile de tineri din Nevoli, Gerenzano și Rovigo. Urez tuturor duminică frumoasă. Și vă rog, nu uitați să vă rugați pentru mine. Poftă bună și la revedere!
