Alin Sebastian Tat: Cui i-e frică de Sfântul Augustin?
17.02.2024, Târgu Lăpuș (Catholica) - La Editura Galaxia Gutenberg a apărut recent volumul „Cui i-e frică de Sfântul Augustin?”, având 148 de pagini, format 10.5 x 20, în vânzare pe site-ul editurii la prețul de 25 de lei. Amintim că anul trecut au apărut „Cui i-e frică de Hans Urs von Balthasar?”, respectiv „Cui i-e frică de ecumenism?”, de același autor. Redăm din prefața semnată de Alin Tat la noul volum, care reunește următoarele cinci eseuri: Filosofie, elenism și creștinism la Sfântul Augustin; Dilemele dorinței și autonomia sufletului la Augustin; De vera et falsa religione. Religie, filosofic și politica în De civitate Dei a Sfântului Augustin; Psalmul 1 în doua lecturi patristice; Augustin în canonul teologic.
Augustin nu a fost prima mea iubire, însă e una destul de veche. Și suficient de mare pentru a fi fost preluată cândva ca subiect al unei teze de doctorat. Revin, cu acest mic volum, la atașantul Episcop al Hiponei, după mulți ani de studii neaugustiniene. Căci probabil odată atins de temele gânditorului nord-african nu poți să te întorci la tine însuți ca și cum el n-ar fi existat. Sau – aș spune – ca și cum el n-ar exista, deoarece sunt convins că face parte din acea categorie restrânsă a gânditorilor „clasici” încă prezenți în lumea de azi, prin influențe multiple și poate uneori contradictorii.
Doctor gratiae. Un gânditor care a marcat creștinismul occidental ca nimeni altul, în lunga sa istorie catolică, dar și în mai recentele sale variante protestante-reformate-evanghelice, un gânditor ce nu poate fi evitat nici de teologia ortodoxă. Sfântul Augustin, așadar, este nu doar inevitabil, ci are și o miză ecumenică, în sensul în care nu te poți poziționa în favoarea sau împotriva ecumenismului decât trecând prin acest Părinte al Bisericii. Și pentru că s-a spus despre Augustin că a inventat subiectivitatea, ce poate fi mai firesc aici și acum decât să invit cititorul să se lase condus pe o cărare subiectivă înspre sufletul augustinian?
