Papa Francisc. Mesaje pline de compasiune și gingășie
16.07.2024, București (Catholica) - Editura ALL și partenerii săi anunță apariția volumului „Papa Francisc. Mesaje pline de compasiune și gingășie”, o carte-eveniment, un adevărat manual comunitar menit să își inițieze cititorii în meseria de a trăi frumos – pentru sine și pentru întreaga societate. Volumul reunește peste 1000 de mesaje optimiste și revoluționare despre viața și condiția umană, extrase din discursuri și predici susținute de Sanctitatea Sa în primii săi 9 ani de pontificat. Aceste aforisme, cugetări și sfaturi formează o colecție de perle de înțelepciune concentrate în cuvinte care emoționează, inspiră și educă.
Redactorii au parcurs un volum imens de texte și de înregistrări, selectând cele mai grăitoare pasaje din peste 1700 de predici, discursuri, audiențe generale, enciclice, exortații, scrisori și mesaje ocazionale semnate „Papa Franciscus”. Astfel, „Mesaje de compasiune și gingășie” a văzut lumina tiparului în condiții excepționale, grație colaborării dintre Editura ALL, parte a Grupului Editorial ALL, și echipa Academiei Elitelor, Modelelor și Valorilor, platformă comunitară națională de lidership tutelată și susținută de consorțiul de organizații comunitare format din: Multicultural Business Institute, Institutul Delphy pentru Dezvoltare Umană și Comunitară și platforma națională „Valori Românești”.
Volumul a primit autorizări, sprijin moral și binecuvântări de la Statul Vatican, de la lideri ai Ordinului Iezuit din România, de la Episcopia Romano-Catolică de la Iași și de la fostul Episcop greco-catolic de Cluj-Gherla, PS Florentin Crihălmeanu, decedat între timp. Prefața este semnată de pr. Marius Taloș SJ, liderul iezuiților din România. Celor credincioși cartea le va servi ca un veritabil ghid spiritual. În centrul tuturor ideilor exprimate tronează iubirea, relația cu Dumnezeu și cu toate ființele cu care împărțim aceeași planetă. Fără iubire, nimic nu este posibil. Dar, indiferent de calea spirituală aleasă, cititorii vor descoperi în paginile acestei cărți un summum al tuturor volumelor de vindecare și dezvoltare personală. Cei aflați în căutarea echilibrului și a sensului vieții găsesc în cuvintele Papei Francisc speranță, dar și soluții concrete.
Însă Papa nu ni se adresează numai din calitatea de lider religios. Prin prisma viziunii profund umaniste, își asumă prin excelență postura de activist pentru schimbarea în bine a întregii lumi. În fiecare paragraf transpare convingerea sa că oricine poate atinge un nivel elevat al conștiinței și poate contribui activ la visul nostru comun de a trăi într-o societate blândă și generoasă. Textele sunt grupate în capitole tematice, care vizează atât viața interioară (aspirațiile, vocația, misiunea, credința) și valorile personale (etica, iertarea, recunoștința, milostenia, altruismul, solidaritatea), cât și relațiile cu cei apropiați (familia, cuplul, căsătoria, femeia, bătrânii, copiii) și cu societatea în ansamblu (munca, educația, politica, relațiile internaționale, sărăcia, exploatarea). Mesajele de compasiune și gingășie ating și teme extrem de actuale: consumerismul, corupția, comunicarea, mediul digital, unitatea in diversitate, menținerea păcii. Stilul auctorial reflectă pe deplin profunzimea, dăruirea și apropierea inegalabilă pe care Papa o simte față de om.
Cartea poate fi parcursă de la primul până la ultimul capitol sau te poți opri mai întâi asupra temelor pe care le resimți arzătoare, ca și cum ai consulta un dicționar sau un ghid. Indiferent ce text alegi, îți va deschide o cale încă nebătătorită. Când te afli în fața unor provocări, te poți întoarce la izvoarele ei de înțelepciune. De asemenea, poate reprezenta darul ideal pentru oamenii dragi. Eleganța paginilor și grija cu care a fost realizată o recomandă atât ca pe o achiziție-cheie pentru biblioteca de acasă, cât și ca pe un cadou remarcabil, disponibil în două variante: cu copertă cartonată și cu copertă flexibilă. Cartea poate fi comandată cu preț special pe site-ul Editurii ALL, atât în varianta cu copertă cartonată, cât și în varianta cu copertă flexibilă: www.all.ro/papa-francisc/. (material furnizat de editură)