Pr. Ionuț Ursuleac a fost numit protopop al protopopiatului Bucovinean
09.08.2024, Baia Mare (Catholica) - Prin decretul episcopal cu numărul 862, pr. Ionuț Ursuleac, paroh de Cacica, Maidan și Runcu, a fost numit protopop al protopopiatului Bucovinean, din cadrul Episcopiei Greco-Catolice de Maramureș. Născut la 13 ianuarie 1989, la Câmpulung Moldovenesc, Ursuleac a urmat Școala primară și gimnazială din localitatea Cacica între anii 1996-2004, iar în perioada 2004-2008 a urmat Liceul Teologic Greco-Catolic din Oradea. Între anii 2008-2012, a studiat Teologie Greco-Catolică – secția pastorală la Universitatea „Babeș Bolyai” Cluj-Napoca, departamentul Oradea, fiind seminarist al Seminarului „Sfinții Trei Ierarhi”.
A urmat apoi cursurile de masterat la Institutul Pontifical Oriental din Roma (2012-2015), specializarea liturgică. S-a căsătorit cu Oana Sas, la data de 10 octombrie 2015. Din noiembrie 2015 până în mai 2017 a fost colaborator în redacția română de la Radio Vatican. A fost ridicat la treapta diaconatului pe 23 august 2016 de Preasfințitul Vasile Bizău, la biserica „Sfânta Maria” din Baia Mare, și hirotonit preot la 7 decembrie 2016.
Din luna mai a anului 2017 a fost responsabil cu pastorația credincioșilor români de pe teritoriul Diecezei de Adria-Rovigo, Italia, fiind implicat, ca preot biritual, și în pastorația credincioșilor romano-catolici italieni din parohiile Boara Polesine, Granzette și Concadirame, iar mai apoi a celor din Bergantino și Melara. Din anul 2018 și până în anul 2024 a fost colaborator în redacția săptămânalului diecezan „La Settimana”. Duminică, 20 iulie 2024, a fost instalat ca paroh de Cacica, Maidan și Runcu. Bunul Dumnezeu să îl însoțească cu harurile Sale în îndeplinirea misiunii primite! (Biroul de presă al Eparhiei de Maramureș)