Dilexit nos: Papa Francisc va publica o enciclică despre Preasfânta Inimă a lui Isus
21.10.2024, Vatican (Catholica) - Dilexit nos (El ne-a iubit) va fi a patra enciclică a Papei Francisc și vine într-un moment de profunde provocări globale. Lumea de astăzi este marcată de războaie, dezechilibre sociale și economice, consumerism galopant și tehnologii care amenință să submineze natura umană. Prin acest document, Sfântul Părinte va face apel la o schimbare de perspectivă, îndemnând omenirea să redescopere ceea ce este esențial: inima.
Titlul complet al enciclicei, „Dilexit Nos – scrisoare enciclică despre iubirea umană și divină a Inimii lui Isus Cristos”, a fost confirmat astăzi de biroul de presă al Vaticanului, lansarea sa fiind fixată pentru 24 octombrie 2024. Pontiful împărtășise anterior intenția de a publica documentul la audiența sa generală din 5 iunie din Piața San Pietro, în timpul lunii dedicate în mod tradițional Preasfintei Inimi. Papa Francisc și-a exprimat atunci speranța că textul va invita la reflecție asupra aspectelor iubirii Domnului care ar putea ilumina calea reînnoirii ecleziale și ar rezona semnificativ cu „o lume care pare să își fi pierdut inima”. El a menționat, de asemenea, că enciclica va încorpora reflecții din învățăturile magisteriale anterioare și din bogata tradiție a Scripturii, prezentând din nou Bisericii această devoțiune profundă din punct de vedere spiritual.
Publicarea enciclicei coincide cu celebrările în curs de desfășurare care aniversează 350 de ani de la prima apariție a Preasfintei Inimi a lui Isus Sfintei Margareta Maria Alacoque în 1673. La 27 decembrie în același an, Isus i-a apărut tinerei călugărițe vizitandine franceze de 26 de ani încredințându-i misiunea de a răspândi iubirea Sa, în special față de păcătoși. Aceste apariții, care au avut loc la mănăstirea Paray-le-Monial din Burgundia, au continuat timp de 17 ani. Cristos și-a arătat Inima înconjurată de flăcări și încercuită de o coroană de spini – simbolizând rănile provocate de păcatul uman. El a cerut ca vinerea de după sărbătoarea Corpus Christi să fie dedicată Preasfintei Inimi. Deși inițial a fost neînțeleasă de mulți, inclusiv de surorile ei călugărițe, Sfânta Margareta Maria a rămas neclintită în misiunea ei de a dezvălui lumii iubirea lui Cristos.
În 1956, Papa Pius al XII-lea a emis Haurietis Aquas, o enciclică menită să reînvie devoțiunea într-o perioadă în care aceasta era în declin. Respectivul Pontif a subliniat importanța devoțiunii pentru nevoile Bisericii și potențialul ei ca „stindard al mântuirii” pentru lumea modernă. Papa Benedict al XVI-lea, într-o scrisoare la a 50-a aniversare a enciclicei Haurietis Aquas, a întărit această convingere, spunând: „acest mister al iubirii lui Dumnezeu pentru noi nu este doar conținutul devoțiunii la Inima lui Isus; este, de asemenea, în inima întregii spiritualități creștine adevărate”.
Papa Francisc a arătat în mod constant o devoțiune profundă față de Preasfânta Inimă, legând-o adesea de misiunea preoțească. În 2016, a încheiat Jubileul preoților în solemnitatea Preasfintei Inimi, îndemnându-i pe preoți să își orienteze inimile, precum Păstorul cel Bun, spre cei pierduți și îndepărtați. În timpul aceluiași Jubileu, în primele sale Meditații despre milostivire, Sfântul Părinte a recomandat Episcopilor și preoților să reparcurgă Haurietis Aquas, menționând că „Inima lui Cristos este centrul milostivirii. Aceasta este natura milostivirii: își murdărește mâinile, atinge, angajează și se implică alături de ceilalți”.
Dilexit nos va fi a patra enciclică a Papei Francisc, după Lumen fidei (29 iunie 2013), scrisă împreună cu Papa Benedict al XVI-lea, Laudato si’ (24 mai 2015), despre criza ecologică și necesitatea îngrijirii creației, și Fratelli tutti (3 octombrie 2020), care face apel la fraternitate globală și prietenie socială într-o lume fracturată de pandemie și conflicte, inclusiv războaie purtate în numele lui Dumnezeu. Enciclica Dilexit nos va fi prezentată de biroul de presă al Vaticanului pe 24 octombrie, de către Mons. Bruno Forte, teolog și Arhiepiscop de Chieti-Vasto, alături de sr. Antonella Fraccaro, Superioara generală a Discipolelor Evangheliei.