Fr. Matthew: Alături de cel care suferă, pentru a nu stinge speranța
23.10.2024, Roma (Catholica) - Taizé în Ucraina. Alături de persoanele care suferă din cauza războiului. În ascultarea „strigătului” de durere care se înalță din zonele de conflict. Cu tinerii, mai ales, care nu au încetat să lupte. Nu este timpul de a vorbi despre „vindecare”, dar este timpul de ascultare și rugăciune. Fr. Matthew, prior al Comunității din Taizé, relatează pentru agenția SIR experiența pe care câțiva frați din comunitate o trăiesc în Ucraina. „Am fost în luna mai”, amintește el, „și de la acea vizită a fost foarte clar că trebuia să ne întoarcem, pentru că erau multe persoane care căutau ocazii pentru a se ruga și a se întâlni. Nu avem mari posibilități de a duce ajutoare umanitare. Însă ceea ce putem face este să oferim posibilitatea de a ne ruga și de a sta împreună, implicând și persoane din diferite Biserici și grupuri.” Pe 25 septembrie au plecat trei frați. Vor rămâne până pe 7 noiembrie. Șase săptămâni de ședere și în călătorie în diferite părți ale țării. De la Kiev, la Poltava, Zaporoje, Dnepr Odessa…
– Ce v-a determinat să fiți prezenți în această țară rănită de război?
– Pentru noi este ceva foarte important. Taizé a fost întemeiată în timp de război. Când m-am întrebat ce avea de spus astăzi Duhul comunității noastre, această amintire a originilor a revenit. Suntem gata să riscăm? Să stăm cu persoanele care suferă în zonele de conflict? Să ne rugăm cu ei, să îi ascultăm, să mergem împreună? Sunt puține persoanele care merg în Ucraina în acest moment. Și există în ucraineni astăzi această senzație de fi uitați.
– Ce ați găsit?
– Înainte de toate, o incredibilă reziliență în persoane. Acesta este cel mai impresionant lucru: a vedea cum persoanele, în pofida dificultăților războiului, dar prin gesturi foarte simple, ca solidaritatea, primirea, gentilețea față de ceilalți, reușesc să mențină vie speranța lor. Am văzut și am întâlnit atâtea persoane gata să își dea timpul lor și toate energiile lor pentru a-i susține pe cei care au suferit fizic sau mental din cauza războiului. Există frica de iarna care urmează să vină. Dar există și o determinare puternică. Am vorbit cu unii tineri. Mi-au spus că simt responsabilitatea de a merge înainte față de cei care și-au dat viața și determinarea de a continua în speranța că pacea, cu dreptatea, se poate obține.
– Viețile acestor tineri au fost complet distruse de război. Pentru atâția și parcursul de studiu s-a întrerupt sau a suferit o puternică schimbare. Ce v-au spus?
– Tinerii pe care i-am întâlnit au fost foarte fermi în convingerea despre necesitatea de a continua lupta. Cei care în primele luni de război au părăsit țara, mergând să trăiască în Polonia sau în altă parte în Europa, adesea s-au întors, pentru că au înțeles că exista o chemare de a sta cu propriii oameni. Dar există și multă frică. Îmi amintesc îndeosebi de un tânăr care a avut grijă de un orfelinat. Mi-a destăinuit dificultatea de a se imagina pe front. Erau multe întrebările sale: Dacă într-o zi ar trebui să primească chemarea de a merge în armată, cine va avea grijă de orfani? Cum ar fi putut să ia în mână o armă? Așadar, da, există și frica. Nu toți sunt făcuți pentru a fi soldați, dar toți pot găsi modul lor de a ajuta țara în această situație.
– Apoi sunt rănile urii pe care un război le lasă în mod inevitabil în mințile și inimile persoanelor. Din experiența voastră din Taizé, cum se îngrijesc aceste răni?
– Cred că trebuie să fim foarte, foarte răbdători. Încă nu este momentul de a vorbi despre perioadă de după război. Ceea ce este important acum este de a sta cu persoanele. Și de a asculta sentimentele lor. Mă gândesc la rugăciunile din Psalmi unde sunt expresii foarte puternice, chiar și de ură și de furie. Și aceasta face parte din rugăciunea poporului lui Dumnezeu. Nu putem vorbi despre „a-l iubi pe dușman” când dușmanul îți ucide persoanele cele mai dragi. Cu siguranță va veni momentul în care aceste întrebări vor fi înfruntate, dar nu este acum. Ceea ce putem face noi acum este să ne punem în ascultare. Dar nu ne revine nouă să dăm o metodă sau un sfat. Acum este important de a sta cu ei și de a asculta acest strigăt.
– Ce face și cum acționează rugăciunea într-o zonă de conflict?
– Eram într-o școală catolică. Le-a fost cerut copiilor să se roage și toți s-au rugat pentru pace. Unii s-au rugat pentru tații lor și pentru unchii lor, care erau pe front. Este clar că războiul nu a stins în ei dorința de pace. Rugăciunea deschide spații de vindecare. Și liderii Bisericilor pe care i-am întâlnit au foarte clar această forță transformatoare a rugăciunii.
– Ce v-au cerut persoanele și tinerii pe care i-ați întâlnit?
– Lucru care era cerut de mai multe ori este: nu ne uitați. Relatați ce ați văzut și informați ceea ce trăim. Pentru că aceasta este marea frică: a fi abandonați.
– Cum v-a schimbat personal această experiență?
– Am văzut adevărul a ceea ce se întâmplă. Există o agresiune. În fața acestui scenariu, mi-a venit în minte exemplul fratelui Roger, fondatorul nostru, care în timpul Celui de-Al Doilea Război Mondial a oferit ospitalitate acelor persoane care erau în pericol sau care sufereau. După război, i-a primit pe prizonierii germani care erau în lagărele apropiate. Cred că este pentru mine un exemplu care vorbește foarte clar. În situația actuală, lucrul important este de a sta cu aceia care suferă în Ucraina. După aceea, vom vedea ce este posibil să se facă și cum să se facă. Ceea ce m-a schimbat a fost să văd speranța care încă există în aceste persoane în pofida întregii suferințe care le este provocată. Și noi acum suntem chemați să susținem această speranță. (material al Agenției SIR tradus de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro)
